ICCJ. Decizia nr. 4911/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4911/2011
Dosar nr. 9178/2/2009
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
Prin sentinţa nr. 1587 din 30 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată şi completată de către reclamantul P.I.H., în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale; a dispus anularea ordinului din 16 septembrie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi suspendarea executării acestuia până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în ceea ce îl priveşte pe reclamant.
Curtea a reţinut că prin procesul-verbal din 7 septembrie 2009, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 70.000 RON pentru contravenţia prevăzută de art. 293 lit. p) din O.U.G. nr. 34/2006, şi amenda de 10.000 RON pentru contravenţia prevăzută de art. 293 lit. v) din O.U.G. nr. 34/2006, iar prin procesul-verbal din 7 septembrie 2009, cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru contravenţia prevăzută de art. 293 lit. v) din O.U.G. nr. 34/2006.
Conform primului proces-verbal din 7 septembrie 2009, s-a reţinut în fapt, că încheierea contractului, înregistrat la autoritatea contractantă din 27 octombrie 2008 privind achiziţia de livrete de familie, nu s-a făcut pe baza propunerilor tehnice şi financiare cuprinse în documentaţia de atribuire, fapt ce a dus la încălcarea prevederilor art. 204 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.
În ce priveşte cea de-a doua contravenţie, s-a reţinut că a fost încălcat principiul tratamentului egal, în sensul că, autoritatea contractantă a solicitat doar unui singur ofertant ofertă de preţuri în vederea suplimentării cantităţilor de produse faţă de documentaţia de atribuire.
Instanţa de fond a constatat că prin ordinul din data de 16 septembrie 2009, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a dispus, în conformitate cu prevederile art. 84 şi art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată cu modificările şi completările ulterioare, să se constituie debit în sumă de 45.000 RON în sarcina persoanelor nominalizate în anexa la ordin (art. 1).
Reclamantului P.I.H., i s-a imputat suma de 11.609 RON, parte din debitul total de 45.000 RON.
Deşi s-a stabilită că, ordinul din 16 septembrie 2009 a fost legal emis, în privinţa elementelor răspunderii materiale, Curtea a constatat că pârâtul nu a făcut dovada săvârşirii cu vinovăţie de către reclamant a faptelor reţinute ca elemente constitutive ale contravenţiilor sancţionate prin cele două procese-verbale sau a unei fapte care să fi contribuit la săvârşirea contravenţiilor, din modalitatea de descriere a faptelor reţinute, nerezultând vreo faptă săvârşită cu vinovăţie de către reclamantul P.I.H. care să fi produs prejudiciul pârâtului.
Astfel, din probatoriul administrat nu a rezultat că reclamantul a fost membru al comisiei de evaluare în cadrul procedurilor de achiziţie publică care au făcut obiectul controlului; care ar fi fost atribuţiile sale în cadrul derulării acestor proceduri; nu a rezultat că ar fi semnat adresa pârâtului către câştigătorul licitaţiei R. pentru cererea de preţuri unitare cu TVA pentru cantităţile suplimentate, care a fost întocmită după încheierea procedurii de atribuire, sau contractul de furnizare, argumente valabile şi în cazul celui de-al doilea proces-verbal.
Mai mult, analizând anexa ordinului contestat, Curtea a constatat că sumele au fost imputate proporţional, fără a se ţine cont de competenţele şi atribuţiile ce reveneau fiecăruia dintre angajaţi în cadrul procedurilor, raportat la modul de calcul al coeficientului de repartizare, respectiv, în funcţie de suma totală a salariilor persoanelor vinovate: suma totală de reţinut/ suma totală a salariilor.
Cu toate acestea, în anexa ordinului figurează imputate sume unor persoane care nu au făcut parte din comisia de evaluare, reclamantul V.M. şi S.A., în timp ce membrilor comisiei de evaluare, M.C. şi C.C., nu le-a fost imputată vreo sumă.
În concluzie, Curtea a apreciat că se impune anularea ordinului atacat şi, totodată, suspendarea executării acestuia, în condiţiile în care reclamantul a dovedit că executarea imediată a actului de imputare îi creează dificultăţi financiare în întreţinerea sa şi a familiei sale, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
II. Instanţa de recurs
1. Recursul pârâtului
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale are a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând următoarele:
- solicitarea intimatului-reclamant P.I.H. de a se suspenda executarea ordinului din 16 septembrie 2009 emis de recurent era inadmisibilă, nefiind îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” definit de art. 2 lit. t) din lege şi „paguba iminentă”, în sensul art. 2 lit. ş) din actul normativ menţionat anterior.
- instanţa de fond a ignorat prevederile art. 84 şi art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit cărora răspunderea civilă a acestora se angajează pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează, printr-un ordin de imputare emis în 30 de zile de la constatarea pagubei de către conducătorul instituţiei publice.
Recurentul a susţinut că a aplicat corect aceste dispoziţii legale, întrucât fost sancţionat cu trei amenzi contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, iar suma achitată, reprezentată de jumătate din valoarea amenzilor trebuia recuperată de la cei vinovaţi;
- s-a mai susţinut că intimatul-reclamant nu a timbrat acţiunea, astfel că aceasta trebuia anulată pentru netimbrare.
2. Apărările intimatului
Intimatul-reclamant P.I.H. prin reprezentantul său în instanţă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Motivele de recurs formulate de pârât nu reprezintă veritabile critici privind sentinţa atacată, ci simple susţineri, fără nici un argument şi fără a se încerca în vreun fel contestarea motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării soluţiei recurate.
Susţinerea inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării ordinului din 16 septembrie 2009 formulată de intimatul-reclamant este în mod evident greşit înţeleasă şi nejustificată, din moment ce se invocă motive vagi de netemeinicie „argumentele” recurentului constând în citarea textelor de lege incidente, fără a arăta în concret cu ce a greşit instanţa când a aplicat dispoziţiile art. 15 în raport de art. 14 din Legea nr. 554/2004, criticile sub acest aspect fiind nefondate.
Nici simpla afirmaţie că s-au ignorat prevederile art. 84 şi art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici nu poate conduce la schimbarea soluţiei instanţei de fond, care a constatat că intimatul pârât nu a semnat adresa către societatea câştigătoare a licitaţiei, pentru cererea de preţuri suplimentare cu TVA, întocmită după încheierea procedurii de atribuire şi nici contractul de furnizare, concluzionând că nu se poate reţine, din probele administrate în cauză, care act sau operaţiune desfăşurată de reclamant stă la baza vinovăţiei sale în săvârşirea faptelor descrise prin procesul-verbal din 7 septembrie 2009.
Aceeaşi situaţie a existat şi în cazul procesului-verbal din 7 septembrie 2009, amenda plătită de recurent fiind imputată proporţional, funcţionarilor publici consideraţi vinovaţi fără a se stabili, în raport de competenţele şi atribuţiile ce reveneau fiecăruia dintre aceştia în cadrul procedurilor, fără a se justifica de către pârât de ce s-au imputat sume unor persoane care nu au făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor, în timp ce pentru doi membri ai Comisiei măsura imputării nu a fost dispusă.
Recurentul nu a adus nici un fel de argumente în combaterea acestor constatări care au fundamentat soluţia primei instanţe, nu a produs nici un fel de dovezi cu privire la încălcarea, de către intimatul-reclamant a unor dispoziţii legale, neîndeplinirea sau încălcarea unor atribuţii de serviciu, nefiind probată vinovăţia acestuia, nefiind circumstanţiale faptele pretins săvârşite şi legătura de cauzalitate cu prejudiciul suferit de recurent prin plata amenzilor contravenţionale, criticile formulate fiind nefondate.
Excepţia netimbrării invocată de recurent este, de asemenea nefondată, deoarece litigiile privind drepturi salariale neacordate sau imputate funcţionarilor publici sunt scutite de plata taxelor de timbru, scutirea operând şi pentru căile de atac.
Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 1587 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3322/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3323/2011. Contencios → |
|---|
