ICCJ. Decizia nr. 3319/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3319/2011
Dosar nr. 596/59/2010
Şedinţa publică de la 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 354 din 21 iulie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de către reclamanta SC I.P. SA în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Arad şi D.R.A.O.V. Timişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat că în mod corect au reţinut D.R.A.O.V. Timişoara, prin procesul verbal din 13 aprilie 2010, şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Arad, prin adresa din 26 aprilie 2010, că solicitarea reclamantei privind restituirea sumei de 1.956.511,30 RON ca reprezentând acciza plătită şi nedatorată de către SC I.P. SA şi a majorărilor aferente, este nejustificată.
Astfel, instanţa de fond a constatat că, pe de o parte, reclamanta nu a făcut dovada că accizele plătite de către aceasta, în cuantum de 1.956.511,30 RON se referă la cantitatea de alcool furnizată de SC I.T. SRL Filiala Arad, dar, pe de altă parte, dat fiind faptul că niciuna dintre părţi nu a contestat că SC I.T. SRL Filiala Arad i-ar fi furnizat alcool reclamantei, a analizat dacă impunerea accizelor către această societate poate avea ca efect naşterea unei obligaţii de restituire a accizelor plătite de către recurentă.
În acest sens, analizând argumentele reclamantei, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 270 din 6 noiembrie 2007, societatea SC I.T. SRL Filiala Arad a fost obligată la plata accizelor ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 185 alin. (8) din Legea nr. 571/2003, coroborate cu dispoziţiile H.G. nr. 44/2004 (pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003), şi, ca urmare, a apreciat că impunerea accizelor în sarcina societăţii menţionate s-a produs mai degrabă ca o sancţiune aplicată pentru nerespectarea dispoziţiilor legale menţionate, acest fapt neputând fi transformat într-un beneficiu pentru reclamanta SC I.P. SA Arad.
Prima instanţă a mai apreciat că nu se poate vorbi, în speţă, de o dublă impunere a reclamantei, întrucât aceasta nu a făcut o plată de două ori cu acelaşi titlu şi, mai mult decât atât, obligaţia sa de plată este una aferentă produselor rezultate din prelucrarea alcoolului achiziţionat de la SC I.T. SRL Filiala Arad, produse pentru care dispoziţiile Legii nr. 571/2003 prevăd în mod clar obligaţia de calcul şi plată a accizelor, iar întrucât accizele plătite de reclamantă se regăsesc în preţul final al băuturilor alcoolice produse de către aceasta, nu se poate reţine că reclamanta ar fi suferit vreun prejudiciu prin plata acestor accize către bugetul de stat.
A mai considerat Curtea de apel că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile pct. 38 alin. (6) din H.G. nr. 44/2004 (privind art. 221 din Legea nr. 571/2003), întrucât, pe de o parte, alcoolul a fost achiziţionat de către reclamantă la preţuri fără accize şi fără plata acestor accize către furnizor, iar, pe de altă parte, norma menţionată este una tranzitorie, valabilă doar până la data de 30 iunie 2004, iar prezenta cauză vizează tranzacţii efectuate în perioada 24 martie 2006 - 30 iunie 2006, când se aplică pe deplin dispoziţiile art. 162 lit. e) şi art. 165 din Legea nr. 571/2003.
2.Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 354 din 21 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC I.P. SA invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art 3041 C. proc. civ., în raport de care a susţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, printr-un set de critici, circumscrise motivului de recura prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine recurenta că sunt neîntemeiate aprecierile instanţei de fond cu privire la faptul că impunerea accizelor în sarcina SC I.T. SRL, în baza sentinţei civile nr. 270 din 06 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, ar fi o sancţiune aplicată pentru nerespectarea dispoziţiilor legale de către aceasta; prin plata accizelor stabilita în sarcina a două societăţi comerciale nu s-a făcut o plată de două ori cu acelaşi titlu; societatea recurentă nu a înregistrat un prejudiciu prin plata accizelor, întrucât acestea se regăsesc în preţul final al băuturilor alcoolice produse, fiind percepute de la consumatorul final.
În acest sens, arată recurenta că organul fiscal prin emiterea deciziei de impunere, stabileşte în sarcina contribuabilului sume care nu au fost achitate la buget şi nu aplică sancţiuni, în condiţiile în care art. 85 din O.G. nr. 92/2003 nu prevede sancţiuni sub forma unor decizii de impunere.
Totodată, mai susţine recurenta că nu datorează accizele plătite, faţă de identificarea irevocabilă a persoanei căreia i se impută plata accizelor, respective a SC I.T. SRL - Filiala Arad.
Astfel, susţine recurenta că autoritatea fiscală a realizat două încasări cu acelaşi titlu în condiţiile în care a încasat accizele aferente tranzacţiei de alcool încheiate cu SC I.T. SRL, de la ambele societăţi implicate, aşa încât consideră că una dintre plăţi este nedatorată.
Mai susţine recurenta că nu poate fi reţinut nici considerentul primei instanţe, potrivit căruia obligaţia de plată a accizei este aferentă produselor rezultate din prelucrarea alcoolului achiziţionat, în condiţiile în care dispoziţiile art. 162 şi art. 165 din C. fisc., la care face trimitere instanţa, nu legiferează posibilitatea impunerii consecutive a accizelor asupra alcoolului. În acest sens susţine recurenta că acciza pe alcool nu poate fi reţinută decât o singură dată, de vreme ce aceasta se calculează prin raportare la cantitatea de alcool pusă în circulaţie, astfel, încât indiferent de modul de prelucrare a alcoolului, cantitatea este aceeaşi.
De asemenea, mai consideră recurenta că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu a suferit un prejudiciu prin plata accizei, întrucât preţul alcoolului achiziţionat nu cuprindea accize, iar în preţul final al produselor comercializate se regăsesc şi accizele.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza probatorului administrat în cauză a stabilit în mod corect că recurenta nu poate beneficia de restituirea accizei, în cuantum de 1.956.511,30 RON, plătite la bugetul de stat, aşa încât a pronunţat hotărârea recurată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente şi cu respectarea exigenţelor art. 261 alin. (5) C. proc. civ..
În acest sens, Înalta Curte constată că recurenta efectuează activitate de producere şi comercializare a băuturilor spirtoase, care sunt produse accizabile potrivit Legii nr. 571/2003, iar ca materie primă utilizează alcoolul etilic, achiziţionat în regim de scutire de accize.
Aşadar, este de necontestat că recurentei îi incumbă obligaţia de calcul şi de plată a accizelor, înregistrate în fişa de plătitor, pentru produsele rezultate din prelucrarea alcoolului achiziţionat, şi eliberate în consum, în raport de dispoziţiile art. 162 lit. e), art. 165-166 şi art. 173 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. şi nu pentru material primă achiziţionată, fără ca prin această obligaţie să se realizeze o impunere consecutivă a accizelor asupra alcoolului, cum în mod greşit susţine recurenta.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond, a reţinut că recurenta datorează accize pentru băuturile alcoolice produse şi vândute precum şi că plata acestora nu o prejudiciază, în condiţiile în care preţul de vânzare al produselor alcoolice cuprinde şi accizele plătite, aşa încât criticile formulate de recurentă pe acest aspect sunt neîntemeiate.
De asemenea, chiar dacă recurenta nu a făcut dovada în condiţiile art. 65 C. proc. fisc., că accizele plătite , în cuantum de 1.956.511,30 RON, se referă la cantitatea de alcool furnizată de SC I.T. SRL, în mod corect instanţa de fond a analizat raportul juridic litigios, prin raportare la această operaţiune comercială, în condiţiile în care şi organele fiscale în documentele întocmite fac referire respectivele raporturi contractuale.
În acest context, se impune a fi subliniat faptul că efectuarea tranzacţiei cu alcool etilic între doi comercianţi, nu generează un transfer de obligaţii bugetare, fiecare entitate juridică fiind răspunzătoare de obligaţiile proprii reglementate de lege şi poate beneficia de drepturile conferite de aceasta , în nume propriu.
Prin urmare, stabilirea unor obligaţii fiscale în sarcina SC I.T. SRL - Filiala Arad, aferente operaţiunilor comerciale derulate cu recurenta, prin prisma art. 165 alin. (8) şi art. 192 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., nu poate avea ca efect naşterea unei obligaţii de restituire a accizelor plătite de către recurentă, motiv pentru care vor fi înlăturate şi criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.
De asemenea, sunt neîntemeiate şi susţinerile recurentei referitoare la efectuarea a două plăţi cu acelaşi titlu, câtă vreme este de domeniul evidenţei că izvorul obligaţiei de plată a accizelor ce incumbă recurentei diferă de cauza juridică a obligaţiilor fiscale ce revin SC I.T. SRL - Filiala Arad.
Totodată, este de necontestat că obligaţiile fiscale ale reclamantei nu sunt afectate de modul în care instanţa de fond a calificat natura juridică a obligaţii fiscale reţinute în sarcina SC I.T. SRL - Filiala Arad, în raport de operaţiunea de livrare a unor cantităţi de alcool etilic către recurentă, aşa încât este neîntemeiată şi critica formulată în acest sens prin cererea de recurs,
În fine, în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurenta nu poate beneficia de deducerea accizelor plătite furnizorului, în temeiul dispoziţiilor pct. 38 alin. (6) privind art. 221 din Legea nr. 571/2003, înscrise în H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., câtă vreme operaţiunile comerciale indicate s-au derulat, în cursul anului 2006, deci ulterior datei de referinţă prevăzută în norma legală invocată, respectiv 30 iunie 2004.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de către SC I.P. SA, împotriva sentinţei civile nr. 354 din 21 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4890/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3320/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
