ICCJ. Decizia nr. 4944/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Hotărârea recurată
Prin sentința civilă nr. 82 din 29 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.D.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în sensul că a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 226_i art. 37 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006, modificat și completat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 123/2008 și a Hotărârii nr. 668/2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, precum și a testării psihologice a reclamantei desfășurate la datele de 22 aprilie 2009, 30 aprilie 2009 și 12 mai 2009 și a constatat nelegalitatea acestora; a dispus anularea parțială a art. 2 din Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 376/2009, în ceea ce privește constatarea neîndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 226alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură; și a respins în rest excepția de nelegalitate și acțiunea reclamantei.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanta deși a promovat cu media 8,45 proba scrisă a concursului de admitere în magistratură organizat în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în perioada 11 februarie 2009-13 aprilie 2009, a fost respinsă la testul psihologic, susținut în fața comisiei de psihologi numiți prin Hotărârea nr. 668/2009 a Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 376/2009 s-a luat act de derularea întregii proceduri de desfășurare a concursului și în ce o privește pe reclamantă, avându-se în vedere rezultatele obținute la testarea psihologică, s-a dispus prin art. 2 respingerea acesteia, alături de alți trei candidați, pentru ocuparea funcției de judecător, ca urmare a neîndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 226alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură.
Reclamanta, considerând că procedura de organizare a concursului a fost viciată, pe considerentul încălcării prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, aceste vicii afectând, în principal, modul în care a fost organizată testarea psihologică, a solicitat prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată, anularea Hotărârii nr. 376/2009 în ceea ce privește art. 2, înțelegând să invoce și excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 226,art. 277și art. 37 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006, respectiv a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 668/2004 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de numire a Comisiei de testare psihologică și reexaminare psihologică a candidaților declarași admiși la concursul din 29 martie 2009 precum și nelegalitatea testării psihologice și a reexaminării psihologice a reclamantei desfășurate la datele de 22 aprilie 2009, 30 aprilie 2009 și 12 mai 2009.
Consideră instanța de fond că din interpretarea literală a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 rezultă, în mod logic și indubitabil, faptul că verificarea din punct de vedere medical și psihologic este prevăzută de lit. e) ca o condiție de înscriere la concurs.
în acest context, se apreciază că prin art. 14 alin. (1), art. 226_i art. 37 din Regulament, contrar celor reținute prin chiar art. 2 , acestor condiții li se stabilește natura, în mod divizat, ca fiind de înscriere, respectiv cele prevăzute la lit. a)-d) a art. 14, respectiv ca reprezentând condiție ulterioară promovării examenului de admitere în magistratură, în ceea ce privește cea reglementată prin lit. e).
Așa fiind, consideră instanța de fond că, din simpla lectură a prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 2 și art. 7 alin. (1) pct. 2 din Regulament, rezultă că este încălcat principiul legalității, această diviziune fiind ilegală, în condițiile existenței unui dezacord evident între ceea ce reglementează legea, ca act juridic cu forță superioară și Regulamentul prin care aceasta este pusă în aplicare.
Consideră instanța de fond că, în viziunea Legii nr. 303/2004, toate cerințele la care s-a făcut referire mai sus au un caracter unic, de condiție de înscriere, inclusiv cea de a fi apt din punct de vedere psihologic, iar desfășurarea testării psihologice ulterior susținerii și promovării concursului de admitere, respectiv după încheierea perioadei prevăzute prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 200/2009, este de natură să asimileze această condiție, în mod nelegal, unei probe eliminatorii din concurs.
în raport de cele ce preced, instanța de fond a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 226_i art. 37 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006 modificat și completat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 123/2008 precum și a Hotărârii nr. 668/2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și pe cale de consecință a constata nelegalitatea acestora, precum și a testării psihologice și a reexaminării psihologice a reclamantei desfășurate la datele de 22 aprilie 2009, 30 aprilie 2009 și 12 mai 2009.
în ce privește dispozițiile art. 227din Regulament, instanța de fond a apreciat că nu contravin dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în măsura în care vizează verificarea de către secțiile Consiliului Superior al Magistraturii a îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (2) din Lege și doar în ceea ce-i privește pe candidații declarași admiși în concurs, chiar dacă această verificare nu a fost inclusă în derularea concursului, ci ulterior finalizării lui. în ce privește solicitarea reclamantei în sensul de a se constata că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcției de judecător și de numire în această funcție, ca urmare a promovării concursului de admitere în magistratură din data de 29 martie 2009, instanța de fond a apreciat că este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 111 din C. proc. civ.
Totodată, instanța de fond a respins și petitul privind obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să constate că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcției de judecător cât și cel privind obligarea pârâtului să propună Președintelui României numirea sa în funcția de judecător, întrucât a apreciat că la momentul analizei nu existau dovezi în sensul existenței unui refuz, respectiv că pârâtul nu ar recunoaște reclamantei toate drepturile ce decurg din calitatea sa de candidat admis la concursul de admitere în magistratură, ce ar implica o obligație de a face în sarcina acestuia. în ce privește solicitările subsidiare din cadrul acestor două petite, Curtea reține că instanța de contencios administrativ nu va putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act administrativ, fără a încălca principiul separației puterilor în stat.
Cu referire la capătul de cerere vizând acordarea daunelor materiale și morale, curtea de apel a apreciat că acesta nu poate fi primit, cererea de despăgubiri neîndeplinind cerințele legale pentru a fi admisă.
Astfel consideră instanța de fond că nu se poate reține în sarcina pârâtului săvârșirea faptei ilicite, deoarece, la momentul verificării îndeplinirii de către reclamantă a condiției de a fi aptă din punct de vedere psihologic, s-a făcut aplicarea dispozițiilor regulamentare astfel cum acestea erau în vigoare la acea dată. Pe de altă parte, se reține că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu cert și determinat, în privința daunelor materiale și a existenței unor suferințe morale cu consecințe păgubitoare, în privința daunelor morale pretinse.
2. Recursurile declarate în cauză
împotriva sentinței nr. 82 din 29 martie 2011, a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta S.D.M. cât și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
2.1. Recurenta-reclamantă S.D.M. a criticat sentința, în temeiul art. 3041din C. proc. civ. considerând-o nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte: respingerea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 227din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 123/2008; respingerea cererii de constatare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru ocuparea funcției de judecător și de numire în această funcție și de obligare a pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să constate îndeplinirea respectivelor condiții; respingerea cererii de obligare a pârâtului să propună Președintelui României numirea în funcția de judecător la una din instanțele judecătorești indicate; respingerea cererii de obligare a pârâtului la plata unor daune materiale echivalente cu drepturile salariale realizate de un judecător cu grad de judecătorie începând cu data emiterii Hotărârii nr. 376/2009 și până la numirea în funcția efectivă de judecător și la plata sumei de 200.000 RON cu titlu de daune morale.
în dezvoltarea criticii formulate susține recurenta-reclamantă că, cu toate că instanța de fond a constatat că art. 14 alin. (1), art. 226și art. 37 din Regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii, sunt nelegale în mod nejustificat nu a făcut aceeași constatare și cu privire la art. 227din același Regulament, conceput pe aceeași linie de gândire cu articolele declarate nelegale.
Astfel, arată recurenta-recurentă că interpretarea logică a acestui articol rezultă că verificarea îndeplinirii condițiilor de la art. 14 alin. (2) și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 s-ar derula tot ulterior organizării concursului, respectiv ulterior declarării ca admis a unui candidat, ceea ce este de asemenea, în contradicție flagrantă cu legea.
De asemenea, mai arată recurenta-reclamantă că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea de constatare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru ocuparea funcției de judecător și de obligare a pârâtului de a propune Președintelui României, numirea sa în funcția de judecător, în condițiile în care din probele administrate în cauză rezulta atât îndeplinirea respectivelor condiții cât și refuzul nejustificat al pârâtului de a da eficiență dreptului său de a fi numită în funcția de judecător în urma promovării unui examen de admitere în magistratură.
Totodată, consideră recurenta-reclamantă că respingerea cererii privind obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri este nelegală și netemeinică și nu respectă principiile generale în materie de obligații, în condițiile în care prejudiciul suferit ca urmare a nenumirii sale în funcția de judecător s-a datorat pârâtului care a înțeles că organizeze examenul de admitere în magistratură, în baza unui regulament emis cu încălcarea mai multor dispoziții legale.
în acest sens susține recurenta că pârâtul a comis fapta ilicită de a nu o numi în magistratură, ceea ce i-a produs atât un prejudiciu material echivalent cu salariile pe care le-ar fi obținut în lipsa unei atitudini culpabile cât și un prejudiciu moral ce se impune a fi evaluat prin prisma suferințelor psihice la care a fost supusă în urma publicării hotărârii de respingere a sa în baza rezultatelor testării psihologice la care a fost supusă.
2.2. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, în termen legal, a formulat recurs, fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3021alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.
3.Hotărârea instanței de recurs
Examinând cauza și sentința recurată în raport cu dispozițiile legale incidente pricinii, înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă S.D.M. este nefondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în prezenta decizie, iar recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este nul.
3.1. Astfel, înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și văzând cadrul legal aplicabil în cauză, constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează:
înalta Curte analizând conformitatea dispozițiilor art. 227din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006 modificat și completat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 123/2008 cu reglementările cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, respectiv art. 106,art. 33 alin. (1) și art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 40 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, constată că în mod corect instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a respectivei norme regulamentare.
Astfel, la o simplă lecturare a textelor legale indicate se poate observa că prin art. 227din Regulament, recurentul-pârât a transpus practic în regulamentul adoptat dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004 cu privire la analizarea condițiilor legale de către juriștii care au fost admiși la concursul de admitere în magistratură, cu indicarea în concret a normelor legale care reglementează respectivele condiții, respectiv art. 33 alin. (1) și art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Faptul că prin Regulament s-a stabilit că verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru numirea în funcția de judecător sau procuror să aibă loc după finalizării probelor de concurs nu constituie o încălcarea a prevederilor art. 14 alin. (2), cum în mod greșit susține recurenta-reclamantă, în condițiile în care textul are în vedere verificarea îndeplinirii condițiilor de numire în funcția de judecător sau procuror și nu doar a condițiilor de înscriere la concurs, prevăzute în parte, de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Este de domeniul evidenței că nu există identitate între condițiile de înscriere la concurs, condiții a căror existență se verifică de către Comisia de organizare a concursului, anterior susținerii probelor de concurs, și condițiile de numire în funcția de judecător sau procuror, a căror existență este constatată de secția pentru judecători, respectiv secția pentru procurori, în urma finalizării întregii proceduri de concurs.
Astfel fiind, rezultă că soluția dată de instanța de fond excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 227din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură este legală și temeinică așa încât vor fi înlăturate toate criticile formulate de recurenta- reclamantă pe acest aspect.
înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate și criticile referitoare la respingerea cererii privind constatarea îndeplinirii condițiilor în persoana recurentei-reclamante pentru numirea în funcția de judecător în condițiile în care instanța nu se poate subroga în dreptul autorității administrative pârâte, singura competentă potrivit legii să analizeze și să constate îndeplinirea de către un candidat a condițiilor impuse de lege pentru numirea în funcția de judecător, respectiv procuror.
De asemenea, în mod just a apreciat instanța de fond că este neîntemeiată și cererea privind obligarea pârâtului la pronunțarea unei hotărâri prin care să constate îndeplinirea condițiilor legale pentru numirea în funcția de judecător și să propună Președintelui României numirea recurentei-reclamante în funcția de judecător la una din instanțele judecătorești menționate în cererea acesteia, în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada unui refuz nejustificat din partea recurentului-pârât de a da eficiență dreptului invocat de recurenta-reclamantă, prin soluționarea favorabilă a cererilor formulate de către aceasta.
Astfel, faptul că cererile formulate în acest sens de recurenta-reclamantă au fost respinse nu reprezintă un refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ în condițiile în care autoritatea pârâtă a emis actele administrative contestate în cauză cu respectarea unor dispoziții regulamentare.
Faptul că ulterior instanța de judecată a constatat nelegalitatea dispozițiilor regulamentare care au stat la baza respingerii cererilor prealabile formulate de recurenta- reclamantă nu poate conduce la reținerea unei atitudini abuzive în sarcina autorității pârâte, așa încât să devină incidente dispozițiile Legii contenciosului administrativ, în sensul solicitat prin cererea de recurs.
Urmează a fi respinse și criticile referitoarea la respingerea cererii privind plata despăgubirilor materiale și morale, în condițiile în care, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-998 din C. civ.
Astfel, chiar dacă am aprecia existența prejudiciului material invocat de recurenta-reclamantă, nu există nici un temei pentru a reține în sarcina recurentului-pârât săvârșirea cu vinovăție a unei fapte ilicite, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs, câtă vreme nepropunerea recurentei-reclamante pentru ocuparea funcției de judecător în urma concursului de admitere în magistratură organizat la data de 29 martie 2009, s-a făcut pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 22 indice 6 alin. (2) din Regulament, în vigoare la momentul pronunțării hotărârii nr. 376 din 21 mai 2009 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Faptul că recurentul-pârât a respectat o procedură stabilită printr-un act normativ în vigoare la momentul emiterii actelor administrative contestate de către recurenta-reclamantă nu poate fi calificat drept fapt ilicit ca efect al constatării nelegalității respectivelor dispoziții legale, în procedura prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Nu sunt justificate nici criticile referitoare la respingerea cererii privind plata daunelor morale în condițiile în care prejudiciul moral invocat de recurenta-reclamantă nu poate fi justificat în raport cu procedura de emitere a actelor administrative contestate în cauză și nici ca efect al admiterii unor excepții de nelegalitate.
în concluzie, pentru considerentele prezentate mai sus, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de recurenta-reclamantă S.D.M., să fie respins ca nefondat.
3.2. Cu privire la recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii înalta Curte constată că acesta este nul.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că cerere de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3021alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziții: "cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
De asemenea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică".
Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și art. 3021alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată, nu cuprindea motivele de nelegalitate pe care se sprijinea și nici dezvoltarea acestora, s-a constatat nulitatea recursului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4946/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4935/2011. Contencios → |
|---|
