ICCJ. Decizia nr. 4962/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 23 august 2007, reclamanta SC C. SA București a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 la plata sumei de 3.724.822,21 RON, reprezentând actualizarea sumei de 2.273.767,79 RON reținută în mod nelegal în perioada 2003-2007 în baza procesului-verbal din 3 iunie 2003 și a deciziei nr. 21 din 30 ianuarie 2004, sumă care i-a fost restituită la data de 20 iunie 2007.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 1680 din 12 iulie 2006 a Curții de Apel București, irevocabilă prin decizia nr. 432 din 25 ianuarie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost anulate procesul-verbal din 3 iunie 2003 încheiat de Garda Financiară și decizia nr. 21 din 30 ianuarie 2004 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și s-a dispus restituirea sumei de 2.273.767,793 RON achitată în baza actelor administrative anulate cu titlu de diferență de impozit pe profit, majorări, dobânzi și penalități de întârziere.
Ca urmare a cererii reclamantei, înregistrată din 27 aprilie 2007 pentru executarea hotărârii judecătorești irevocabile, s-a arătat că au fost întocmite decizia de restituire nr. 2856/2 din 20 iunie 2007 pentru suma de 1.900.000 RON și nota de compensare a obligațiilor fiscale din 20 iunie 2007 pentru suma de 373.768 RON.
în conformitate cu raportul de expertiză contabilă extrajudiciară din 20 iunie 2007, reclamanta a învederat că este îndreptățită la primirea sumei de 2.724.822,21 RON, rezultată în urma aplicării dobânzii legale și a indicelui de inflație, conform dispozițiilor art. 21 alin. (4), coroborat cu alin. (2) C. proc. fisc., care prevăd că suma de restituit reprezintă creanța fiscală principală cumulată cu creanța fiscală accesorie (dobânzi, penalități de întârziere).
De asemenea, s-a susținut că în temeiul actului de control anulat s-a făcut o plată nedatorată, care trebuie restituită potrivit prevederilor art. 992 și art. 1092 din C. civ., în sensul că, acordarea indiciului de inflație reprezintă aplicarea principiului echității care impune plasarea solventului în situația de a beneficia de suma pe care ar fi folosit-o el însuși dacă nu ar fi fost reținută fără temei legal.
Prin sentința civilă nr. 162 din 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1.358.497,40 RON, cu titlu de dobândă legală.
Recursul declarat de pârât împotriva acestei sentințe a fost admis de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4369 din 16 octombrie 2009, prin care sentința atacată a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că judecătorul fondului trebuia să observe că, în materia restituirilor de sume de la buget și a dobânzilor aferente sumelor de restituit de la buget se aplică dispozițiile codului de procedură fiscală.
Drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale sunt reglementate de Codul de procedură fiscală, ale cărui prevederi se aplică, începând cu data de 1 ianuarie 2004, oricăror sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat , în măsura în care prin lege nu se dispune altfel.
Astfel, s-a reținut că, prima instanță s-a pronunțat în baza unui raport de expertiză extrajudiciară, a cărui observare denotă că s-a efectuat calculul dobânzii prin luarea în considerare a dobânzii comunicate de Banca Națională a României și a inflației comunicate de Institutul Național de Statistică, deși potrivit dispozițiilor art. 129 din C. proc. civ., judecătorul fondului avea obligația legală ca, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată să stabilească legislația aplicabilă și față de aceasta, să determine în baza unei expertize de specialitate cuantumul sumelor care trebuie plătite cu titlu de dobânzi, precum și perioada pentru care se datorează aceste dobânzi de către organul fiscal.
în decizia de casare, s-a stabilit că se impune suplimentarea probatoriilor, prin efectuarea unei expertize contabile, care să determine în raport cu prevederile art. 70,art. 117 și art. 124 din C. proc. fisc. și cu data depunerii cererii de restituire, care este cuantumul dobânzilor care trebuie plătite reclamantei pentru sumele rezultate din aplicarea sentinței civile nr. 1680 din 12 iulie 2006 a Curții de Apel București.
în fond după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 5115 din 14 decembrie 2010, prin care a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 17.100 RON, reprezentând dobânda datorată pentru restituirea cu întârziere a sumei de 1.900.000 RON, pentru perioada 11-20 iunie 2007 și a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a dobânzii pentru perioada 1 martie 2004-11 iunie 2007.
Instanța de fond a constatat că reclamanta nu a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 162 din 20 ianuarie 2009, prin care acțiunea i-a fost admisă în parte, fiindu-i respinsă cererea de actualizare a sumei cu indicele de inflație, ceea ce are drept consecință caracterul irevocabil al acestei soluții de respingere.
Pentru celelalte cereri din acțiune, s-a constatat că sunt întemeiate în parte pretențiile reclamantei , cu motivarea că, dobânda solicitată poate fi calculată doar în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală și Ordinul nr. 1899/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice pentru soluționarea cu întârziere a cererii de restituire a sumei stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă și nu pentru perioada anterioară formulării cererii.
Concluzia instanței de fond s-a întemeiat pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. f) și art. 124 din C. proc. fisc. , conform cărora, se restituie, la cererea debitorului, sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii, iar pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70 din același Cod.
în consecință, s-a avut în vedere că, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului, care trebuie soluționată de organul fiscal în termen de 45 de zile, iar dobânda datorată este la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de C. proc. fisc. și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Pentru procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal s-a constatat că este aplicabil Ordinul nr. 1899/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice.
Conform procedurii reglementate prin acest ordin, s-a reținut că, dobânda se calculează din ziua imediat următoare expirării termenului de soluționare a cererii până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, iar dobânda se calculează numai asupra sumei aprobată a fi restituită, înmulțită cu numărul de zile de întârziere și cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 120 din O.G. nr. 92/2003.
Având în vedere acest mod de calcul, s-a ținut cont la stabilirea cuantumului dobânzii cuvenite reclamantei de suma de 1.900.000 RON aprobată pentru restituire și de numărul de 9 zile de întârziere în emiterea deciziei de restituire față de cererea depusă la 27 aprilie 2007 și soluționată la 20 iunie 2007 precum și de nivelul dobânzii fiscale în perioada în care s-a produs întârzierea, nivel care a fost de 0,10% pe zi de întârziere, potrivit raportului de expertiză contabilă.
Din efectuarea acestui calcul, a rezultat că reclamanta are dreptul la o dobândă de 17.100 RON pentru restituirea cu întârziere a sumei de 1.900.000 RON, pentru perioada 11-20 iunie 2007.
Instanța de fond a apreciat că, față de dispozițiile legale menționate, calcularea dobânzii nu se poate face decât prin raportare la momentul depunerii cererii de restituire a sumei stabilite prin sentința civilă nr. 1680 din 12 iulie 2006 a Curții de Apel București și nu prin luarea în considerare a datelor la care au fost plătite de către reclamantă sumele respective și anume, datele de 1 martie 2004 (pentru suma de 500.000 RON), 2 martie 2004 (pentru suma de 14.76.245,79 RON) și 18 august 2005 (pentru sumele de 170.533 RON și 126,989 RON).
De asemenea, s-a avut în vedere că, în dosarul soluționat prin sentința civilă nr. 1680 din 12 iulie 2006, reclamanta a solicitat numai anularea actului administrativ fiscal prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei, anularea deciziei de soluționare a contestației și exonerarea de obligația de plată a sumei, fără să solicite și obligarea pârâților și la plata dobânzilor aferente sumei plătite către bugetul de stat.
împotriva acestei sentințe, au declarat recurs ambele părți, solicitând modificarea parțială a hotărârii atacate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ.
în recursul declarat de reclamanta SC C. SA București s-a solicitat modificarea sentinței recurate , în sensul admiterii acțiunii pentru restituirea întregului debit în sumă de 2.273.767,79 RON în baza prevederilor art. 124 alin. (7) din C. proc. fisc., pentru indisponibilirea nelegală a sumelor achitate în executarea actelor administrativ fiscale anulate în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 1680 din 12 iulie 2006 a Curții de Apel București.
Soluția instanței de fond a fost criticată de reclamantă atât sub aspectul cuantumului sumei acordate, cât și în privința modalității de calcul a despăgubirilor, arătându-se că în mod greșit s-a stabilit contravaloarea lipsei de folosință numai între momentul solicitării de punere în executare a hotărârii judecătorești irevocabile și momentul restituirii efective a sumelor încasate nelegal.
în fundamentarea acțiunii sale, recurenta a arătat că a solicitat acordarea de daune în temeiul Legii nr. 554/2004, iar nu plata dobânzilor prevăzute de art. 124 alin. (1) din C. proc. fisc., astfel că nu este aplicabilă în cauză procedura reglementată prin Ordinul nr. 1899/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice, act normativ care de altfel nici nu a fost indicat în considerentele deciziei de casare pronunțate în primul ciclu procesual.
Prin calculul dobânzilor acordate în conformitate cu prevederile ordinului respectiv, recurenta-reclamantă a considerat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-i natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, apreciind fără temei că nu sunt aplicabile în cauză prevederile O.G. nr. 9/2000.
Pentru aceleași considerente, s-a arătat că în mod greșit a fost calculată dobânda datorată de intimatul-pârât numai pentru suma restituită efectiv, iar nu și pentru suma compensată, deși a fost reținută și aceasta în mod nelegal, astfel că nu există un temei legal pentru diferențierea efectuată. în condițiile în care compensarea a operat ulterior pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile și pentru creanțe exigibile la momentul compensării, iar nu anterior acesteia, recurenta-reclamantă a învederat că este evident faptul că, până la data compensării, intimata-pârâtă a utilizat fără drept sumele încasate.
Din acest motiv și cu referire la concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, recurenta-reclamantă a susținut că are dreptul la dobândă de la data virării efective a sumelor în contul creanței fiscale impuse spre plată și până la restituirea lor efectivă, respectiv până la data de 20 iunie 2007. în consecință, potrivit dispozițiilor art. 120 alin. (7) din C. proc. fisc. , recurenta-reclamantă a solicitat să se constate o obligație de plată în sarcina intimatei-pârâte pentru suma de 2.007.754,40 RON, aferentă perioadei 1 martie 2004-20 iunie 2007, raportat la debitul inițial restituit, în sumă de 2.273.767,793 RON.
în ultimul motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de cheltuieli de judecată, deși acestea au fost solicitate atât prin acțiune, cât și prin concluziile orale formulate la data judecării cauzei.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Finanțelor Publice sector 5 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul de a fi respinsă acțiunea și pentru plata dobânzii în sumă de 17.100 RON.
Recurenta-pârâtă a susținut că nu există temei pentru aplicarea în cauză a O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești sau a prevederilor art. 1088 din C. civ. privind daunele-interese în caz de întârziere în efectuarea plății, întrucât cererea de restituire a fost depusă la data de 27 aprilie 2007, fiind soluționată la scurt timp prin emiterea deciziei de restituire nr. 2856 din 20 iunie 2007 și a notei de compensare a obligațiilor fiscale din 20 iunie 2007.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 3041din C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente:
în fond după casare, sentința civilă nr. 5115 din 14 decembrie 2010 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Judecătorul fondului s-a pronunțat în cadrul procesual stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 4369 din 16 octombrie 2009, prin care înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința primei instanțe, cu trimitere spre rejudecare, în vederea efectuării de probatorii, respectiv o expertiză contabilă care să determine în raport cu prevederile art. 70,art. 117 și art. 124 din C. proc. fisc. și cu data depunerii cererii de restituire, care este cuantumul dobânzilor cuvenite reclamantei pentru sumele plătite în baza actelor administrativ, fiscale anulate prin sentința civilă nr. 1680 din 12 iulie 2006 a Curții de Apel București.
în consecință, legislația aplicabilă litigiului a fost stabilită prin decizia de casare cu ocazia judecării primului recurs, reținându-se că, în materia restituirilor de sume de la buget și a dobânzilor aferente sumelor de restituit de la buget se aplică dispozițiile C. proc. fisc.
Față de încadrarea juridică dată cererii de chemare în judecată formulată de recurenta-reclamantă, instanța de fond a constatat corect că aceasta are dreptul la dobândă pentru suma de rambursat de la buget, conform prevederilor art. 124 din C. proc. fisc..
Consecința recunoașterii acestui drept la acordarea dobânzii este aplicarea Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1899/2004, care reglementează procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, publicat în M. Of. Partea I nr. 13/5.01.2005.
Pentru considerentele expuse, se constată că este neîntemeiat motivul de modificare invocat în baza art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. în ambele recursuri cu privire la aplicarea greșită a legii, dat fiind că, în fond după casare, litigiul a fost corect soluționat potrivit C. proc. fisc. și actelor normative emise pentru aplicarea acestuia, avându-se în vedere obiectul fiscal al raporturilor juridice dintre părți.
De altfel, critica recurentei-reclamante privind exceptarea cererii sale de la aplicarea Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1899/2004 nu a fost argumentată din punct de vedere juridic, deși nu a fost contestată incidența normelor din codul de procedură fiscală, în executarea căruia a fost emis ordinul respectiv.
Critica din recursul declarat de intimatul-pârât privind aplicarea greșită a prevederilor din O.G. nr. 9/2000 și art. 1088 din C. civ. se dovedește a fi de asemenea nefondată, în condițiile în care aceste reglementări nu au constituit temeiul juridic al soluției pronunțate de instanța de fond.
în ceea ce privește cuantumul și modalitatea de calcul a dobânzii acordate prin sentința recurată, se constată că recurenta-reclamantă a formulat critici neîntemeiate, solicitând acordarea întregului debit în sumă de 2.007.754,40 RON, aferent perioadei 1 martie 2004-20 iunie 2007, raportat la debitul inițial restituit, respectiv la suma de 2.273.767,793 RON.
Cererea recurentei-reclamante este lipsită de temei legal și a fost corect respinsă de instanța de fond, reținând că, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1899/2004, dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului legal de soluționare și se calculează numai asupra sumei aprobată la restituire, înmulțită cu numărul zilelor de întârziere.
Avându-se în vedere acest mod legal de calcul, instanța de fond a stabilit cuantumul dobânzii cuvenite recurentei-reclamante în raport cu suma de 1.900.000 RON, aprobată pentru restituire prin decizia nr. 2856 din 20 iunie 2007 și cu numărul de 9 zile de întârziere în soluționarea cererii de restituire înregistrată din 27 aprilie 2007.
Anterior înregistrării acestei cereri, respectiv pentru perioada 1 martie 2004-11 iunie 2007 instanța de fond a constatat corect că nu pot fi acordate dobânzile solicitate, întrucât Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1899/2004 prevede expres în Capitolul I pct. 1 și 2 că, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării cererii la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003.
Susținerea recurentei-reclamante privind dreptul său la dobânzi și pentru debitul compensat prin nota de compensare a obligațiilor fiscale din 20 iulie 2007 este contrară dispozițiilor art. 3 din Capitolul II al Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1899/2004, conform cărora, dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operațiunii de compensare, care se înmulțește cu numărul de zile determinate conform pct. 2 din același ordin și cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, republicată.
Nefondată era și susținerea recurentei-reclamante privind omisiunea de pronunțare asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., considerând că nu se impunea obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor suportate de recurenta-reclamantă, în condițiile în care nu s-a precizat cuantumul și natura sumei solicitate, nu s-a depus contractul de asistență juridică, iar acțiunea a fost admisă numai în parte, pentru dobânda în sumă de 17.100 RON aferentă perioadei 11-20 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4972/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4964/2011. Contencios → |
|---|
