ICCJ. Decizia nr. 5098/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul W.H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată din 27 aprilie 2011, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul Persoane Fizice 1, precum și a deciziei privind înregistrarea din oficiu în scopuri de TVA din 4 aprilie 2011, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare, declanșată prin promovarea recursului grațios la Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată din 27 aprilie 2011 s-au stabilit în sarcina sa impozit pe venit suplimentar și accesorii în sumă de 58.336 RON și TVA suplimentar de plată și accesorii în sumă de 658.116 RON.
Reclamantul a criticat actele administrative menționate, cu argumentul veniturile obținute în perioada 2006-2010 din activități agricole nu sunt supuse impozitării potrivit art. 71 din C. fisc., precum și că ceste venituri au fost divizate între membrii exploatației agricole conduse de către reclamant, nerevenind exclusiv reclamantului, astfel încât nu s-ar putea reține depășirea plafonului de scutire de la plata TVA în privința sa.
în ceea ce privește prejudiciul iminent, reclamantul a arătat că în cazul în care s-ar proceda la executarea deciziei de impunere emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, ar urma să fie executat silit imobilul în care locuiește împreună cu familia, precum și bunurile necesare traiului zilnic.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 268 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de către reclamantul W.H.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
- reclamantul este producător agricol, calitate atestată de certificat și că, împreună cu alte 40 de persoane, acesta a înființat o exploatație agricolă vegetală cu o suprafață de 226,9319 ha, din care 52,53 ha deținute în proprietate și 174,40 ha luate în arendă;
- exploatația agricolă a fost constituită conform art. 2 din O.U.G. nr. 108/2001,art. 2 din Legea nr. 36/1991 și art. 1499 și urm.din C. civ., neavând deci personalitate juridică, iar veniturile obținute în cadrul exploatației agricole au fost împărțite între membrii acesteia în funcția de suprafața adusă în exploatație, fiind preponderent utilizate pentru înființarea de culturi în anii următori;
- reclamantul este și administrator la SC B.M. SRL, având în proprietate o suprafață agricolă de 5 ha teren arabil, în localitatea V., comuna Gotlob;
- din exploatarea terenurilor agricole reclamantul a obținut venituri în cursul anilor 2006-2010, fără a se fi înregistrat ca persoană impozabilă din punct de vedere al TVA și fără a achita impozit pe venitul obținut din activități agricole, deși ar fi depășit plafonul de scutire pentru întreprinderile mici.
Raportat la această stare de fapt și la ansamblul înscrisurilor depuse în cauză, prima instanță a apreciat că în speță nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea solicitată.
Referitor la existența cazului bine justificat, Curtea a considerat criticile aduse de către reclamant actelor administrativ-fiscale ca reprezentând o problemă de temeinicie a actului administrativ, iar nu de legalitate în sensul restrâns la care face referire art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, acestea neputând, astfel, fi reținute sau analizate în detaliu în prezentul cadru procesual.
Examinând și eventualul prejudiciu iminent, prima instanță a apreciat că, în speță, reclamantul nu a invocat și nu a dovedit astfel de împrejurări concrete care ar justifica concluzia că executarea actului administrativ fiscal anterior soluționării în fond a acțiunii ar fi de natură a-i crea o pagubă iminentă, ce nu ar mai putea fi reparată și că amânarea executării deciziei de impunere ar fi de natură să asigure echilibrul între necesitatea protejării intereselor sale personale și imperativul realizării creanțelor fiscale.
Recursul
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul W.H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea cererii de recurs s-au arătat în esență următoarele:
- în mod greșit deși, s-a făcut dovada că veniturile realizate în perioada fiscală 2007-2010, au fost împărțite între toți membrii exploatației agricole și nu au revenit exclusiv reclamantului-recurent, instanța nu a reținut acest lucru.
Consideră recurentul că această împrejurare este îndestulătoare pentru a fi constată aparența de nelegalitate.
De asemenea se arată că în acest condiții se impunea a fi realizată impunerea și a celorlalte 40 de persoane nu numai a reclamantului-recurent.
Se arată că împrejurarea relevată conduce la concluzia existenței aparenței de nelegalitate fără a fi necesară cercetarea celorlalte motive de nelegalitate invocate în legătură cu inexistența sistemelor de irigații , cu vânzarea cerealelor pe piața liberă și nu către instituții specializate.
- în ceea ce privește paguba iminentă, se arată că în mod eronat instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada unor împrejurări concrete care ar justifica concluzia că executarea actului administrativ ar crea o pagubă ce nu ar mai putea fi reparată, întrucât nu s-a raportat la situația financiară și patrimonială a recurentului-reclamant.
Consideră recurentul că punerea în executare a deciziei de impunere ar produce consecințe păguboase și iremediabile în dauna sa și a familiei sale.
S-a mai arătat că prin decizia nr. 1204/261 din 24 iunie 2011 s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative până la soluționarea definitivă a sesizării penale formulată de același organ fiscal pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Organul de cercetare penală va stabili prin mijloace specifice dacă într-adevăr cultura de legume proaspete din a cărei valorificare au fost obținute veniturile pentru perioada 2007-2010, a fost înființată în sistem neirigat și dacă cerealele au fost sau nu vândute către unități specializate.
în drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 , art. 3041din C. proc. civ.
întâmpinarea
Pârâta-intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile necesare pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Recursul este fondat.
Recurentul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ cererea de suspendare a deciziei de impunere din 27 aprilie 2011 și decizia privind înregistrarea din oficiu în scopuri de TVA din 4 aprilie 2011, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș.
Prin decizia de impunere s-a constatat că recurentul W.H. a realizat venituri din activități agricole prevăzute de art. 71 din Legea nr. 571/2003, nefiind declarate de organul fiscal și în consecință persoana fizică W.H. dobândește calitatea de persoană impozabilă.
în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".
Instanța de control judiciar apreciază că reclamantul-recurent a făcut dovada îndeplinirii cazului bine justificat.
Se reține că instanța de fond în mod greșit a analizat situația de fapt prin raportare la dispozițiile legale invocate de organele fiscale.
Astfel, instanța de fond se contrazice, arătând pe de o parte că veniturile obținute în cadrul exploatării agricole au fost împărțite între membrii acesteia în funcție de suprafața adusă în exploatație iar pe de altă parte reține că reclamantul a obținut venituri în cursul anilor 2006-2010 fără a se înregistra ca persoană impozabilă din punct de vedere al TVA.
Or, recurentul-reclamant a făcut dovada că într-adevăr a împărțit banii obținuți din exploatație de-a lungul timpului existând aproximativ 35 de trimiteri poștale în acest sens.
Se reține de asemenea din contractul de societate că exploatația agricolă are ca scop realizarea de foloase materiale, cu participarea tuturor asociaților la beneficiile și pierderile din activitatea agricolă.
Din procesele-verbale depuse de recurentul-reclamant rezultă că, urmare a exploatării terenului agricol beneficiul urmează a fi împărțit membrilor exploatației, aceștia urmând să opteze cu privire la modalitatea de ridicare a beneficiilor, în natură sau în bani.
Fără a se antama fondul cauzei, înalta Curte apreciază că s-a făcut dovada cazului bine justificat, nefiind lămurită situația de fapt reținută de organele fiscale. Pârâtul-intimat, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a stabilit în sarcina reclamantului ca persoană fizică, nedeclararea veniturilor și neînregistrarea ca persoană plătitoare de TVA, constatându-se depășirea plafonului de scutire prevăzut pentru întreprinderile mici, în condițiile art. 153 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.
înalta Curte constată că organul de soluționare a contestației recurentului-reclamant împotriva deciziei de impunere a dispus suspendarea soluționării acesteia până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală . Organele penale au fost sesizate de însăși organul de control fiscal pentru a determina dacă reclamantul-recurent a cultivat legume în sistem irigat.
Se observă că deși există procese-verbale privind producția agricolă, beneficiile și pierderile și modalitățile de împărțire a acestora, organul fiscal a constatat depășirea plafonului anual de TVA prin estimarea bazei de impunere iar după cercetările penale ar urma o recalculare a acesteia.
Din cele arătate mai sus , se reține că situația de fapt arătată în actul de control este confuză, iar aceste împrejurări de fapt induc o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
înalta Curte constată că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.
Cercetând în aparență indiciile de nelegalitate ale actelor contestate, față de circumstanțele concrete ale cauzei, înalta Curte constată că și condiția pagubei iminente este îndeplinită, recurentul-reclamant a dovedit care sunt veniturile sale ca administrator al exploatației agricole, faptul că are proprietate 2,5 ha teren agricol și raportat la suma impusă de organul fiscal, ar reprezenta pagubă ce nu ar mai putea fi reparată, cu atât mai mult cu cât prin suspendarea soluționării contestației administrativ-fiscale, curg accesoriile, dobânzi și penalități.
în consecință, rejudecând cererea de suspendare formulată se constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmând ca în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. să se admită recursul, să se modifice sentința recurenta și pe fond să se admită cererea de suspendare, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere din 27 aprilie 2011 și deciziei de înregistrare din oficiu în scopuri de TVA din 4 aprilie 2011 până la pronunțarea instanței de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5105/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5090/2011. Contencios → |
|---|
