ICCJ. Decizia nr. 5181/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanta M.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Externe solicitând obligarea acestuia să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române, precum și la plata daunelor morale in cuantum de 5.000 RON.
în motivarea acțiunii a arătat că la data de 18 septembrie 2006 s-a adresat cu o cerere scrisă secției consulare a Ambasadei României din Chișinău prin care a solicitat să-i fie comunicată data la care să se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române.
în ședința publică din data de 5 octombrie 2010, pârâtul a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii, față de împrejurarea că la acest moment s-a decis primirea cererilor de redobândire a cetățeniei române, fără a se stabili în prealabil o dată pentru invitație.
Prin sentința civilă nr. 3868 din 12 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția rămânerii fără obiect ca nefondată, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române și a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că deși legea cetățeniei române nu prevede un termen în care pârâtul să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetățeniei române, ci doar împrejurarea că cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie, se apreciază că termenul de peste 6 luni, calculat de la data depunerii cererii și până la momentul soluționării prezentei acțiuni, are drept consecință imposibilitatea reclamantei de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991.
S-a avut în vedere și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenției europene asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, conform cărora, fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.
împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului se arată că așa cum a reținut și instanța de fond, începând cu data de 16 august 2010, în toate locațiile consulare din Republica Moldova (la Chișinău, Cahul și Bălți) procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție. Pe de altă parte, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 101din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă.
Se mai susține că în mod greșit instanța a respins excepția rămânerii fără obiect a acțiunii deoarece pârâtul a achiesat la obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că reclamanta se poate prezenta oricând la secția consulară de circumscripție pentru a-și depune, fără nicio formalitate prealabilă, cererea de redobândire a cetățeniei române.
în nici un caz nu se poate pune un semn al echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 afin. 1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.
Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, criticile formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele în continuare arătate.
în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 3041din C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.
Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
Doctrina europeană a arătat că noțiunea de "termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
în opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
în cauză, înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii, septembrie 2006, și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel fiind, înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.
în consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5182/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5179/2011. Contencios → |
|---|
