ICCJ. Decizia nr. 5182/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, secția a II-a civilă, reclamantele L.A. și S.M. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâților să le acorde despăgubiri în numerar, prin emiterea titlurilor de plată pentru terenul situat în București.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare în care a invocat:
- excepția necompetenței materiale a instanței, în raport de dispozițiile art. 3 pct. 1 din C. proc. civ. și art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 361/2005;
- excepția prematurității acțiunii, în considerarea prevederilor art. 2 din H.G. nr. 361/2005 și art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care stabilesc faptul că emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire este atributul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, în cauză a depus întâmpinare și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că, raport de prevederile Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de către entitatea investită cu soluționarea notificării, prin dispoziție motivată, iar nu de către stat.
Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 7218 din 6 noiembrie 2009, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
La termenul de judecată din data de 27 septembrie 2010, reclamantele L.A. și S.M. au depus o cerere precizatoare la acțiunea introductivă de instanță în care au arătat că înțeleg să se judece în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4095 din 25 octombrie 2010, a luat act de renunțarea reclamantelor la judecata cauzei în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această parte, a admis excepția prematurității acțiunii invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea formulată de reclamantele L.A. și S.M. împotriva pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca prematur introdusă.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este întemeiată, deoarece pentru a se putea efectua plata despăgubirilor reclamantele trebuiau să dețină titlu de despăgubire.
Conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificat prin O.U.G. nr. 81/2007, după emiterea titlurilor de despăgubire, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va putea emite, pe baza opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de plată sau de conversie.
în speța de față, reclamantele nu dețin un astfel de titlu.
Excepția prematurității acțiunii este întemeiată, întrucât reclamantele nu au titlu de plată, în baza căruia să se poată efectua plata despăgubirilor bănești și nici titlu de despăgubire.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele L.A. și S.M., care au solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.
în motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurentele au susținut faptul că sentința contestată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, modificată și completată cu cele ale Legii nr. 247/2005 și O.G. nr. 81/2007.
în concret, recurentele au arătat că prima instanță nu a ținut seama de precizarea acțiunii, întrucât a menținut în cauză Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
în altă ordine de idei, recurentele au menționat că prima instanță s-a pronunțat pe excepția prematurității acțiunii fără să o pună în discuția părților.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041din C. proc. civ., înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului și casarea acesteia pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție.
în temeiul art. 312 alin. (5) teza I din C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată.
Expresia "cercetarea fondului cauzei" trebuie înțeleasă în sensul că instanța s-a pronunțat în temeiul unei excepții procesuale, a omis să soluționeze o cerere ori s-a pronunțat cu privire la altceva decât i s-a cerut.
Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare, contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.
în speța de față, înalta Curte constată că judecătorul fondului nu s-a pronunțat pe obiectul cererii precizatoare, aflată la dosar, prin care intimatele-reclamante au solicitat:
- obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire pentru imobilul (teren) situat în București;
- obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată, în vederea acordării drepturilor bănești.
De asemenea, intimatele-reclamante au arătat că renunță la judecarea cauzei în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Or, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această parte, a admis excepția prematurității acțiunii invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea formulată de reclamantele L.A. și S.M. împotriva pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca prematur introdusă.
Pentru toate considerentele anterior expuse, înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I și art. 313 din C. proc. civ., a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5183/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5181/2011. Contencios → |
|---|
