ICCJ. Decizia nr. 5026/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5026/2011
Dosar nr. 639/45/2010
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 27 din 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A.E., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „D.G.F.P. Iaşi”), având ca obiect anularea deciziei emisă de pârâtă sub nr. DGci nr. 112 din 31 august 2010 prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de control din 23 iulie 2010 întocmit de Compartimentul de Control din cadrul D.G.F.P. Iaşi, prin care i s-a imputat suma de 1.612,52 lei, din care 895 lei, reprezentând diurnă, şi 717,52 lei, reprezentând majorări aferente, sumă menţionată în „Concluzii” la pct. 5 nr. crt.4.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susţinut că, prin actele contestate, cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 11 din H.G. nr. 1860/2006, s-a reţinut nelegalitatea plăţilor efectuate în beneficiul său cu titlu de diurnă în perioada 2007-2009 pentru deplasările în interes de serviciu la instituţii aflate în municipiul Iaşi. Susţine reclamanta că în cadrul unei deplasări a rezolvat mai multe probleme, uneori în locaţii situate la distanţe mari unele de altele, că ordinul de deplasare a fost semnat şi ştampilat numai într-un singur loc, de obicei acolo unde problema de rezolvat necesita un timp mai mare, cum ar fi unele instruiri profesionale, care au durat între 4-6 ore, şi alte situaţii care uneori s-au rezolvat într-un timp de 2-3 ore într-un singur loc. Mai arată reclamanta că, pe toate ordinele de deplasare, există viza şi ştampila conducătorului unităţii sau înlocuitorului acestuia, cu indicarea orei de sosire şi a orei de plecare. Faţă de cele reţinute în decizia contestată, reclamanta susţine că ştampila dreptunghiulară a fost aplicată doar la Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi că deplasările au fost efectuate de cele mai multe ori cu mijloace de transport de ocazie, iar decontarea cheltuielilor a fost făcută la nivelul costului perceput de un mijloc de transport în comun, fiind vizată de controlul financiar preventiv şi aprobată de ordonatorul principal de credite. Totodată, reclamanta arată că deplasarea a durat 12 ore, aşa cum rezultă din menţiunile înscrise în ordinele de deplasare, întrucât pleca din localitate în jurul orei 6,00 şi se revenea în jurul orei 19,00, situaţie care se încadrează în dispoziţiile H.G. nr. 1860/2006.
Curtea de apel a reţinut că, prin procesul-verbal de control din 23 iulie 2010, întocmit în urma controlului efectuat la Primăria Comunei Sireţel, s-a constatat nelegalitatea plăţilor efectuate către reclamantă în cuantum de 1612,52 lei.
În raport cu definiţia activităţii de inspecţie, dată de O.G. nr. 119/1999, aprobată prin Legea nr. 301/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 84/2003, prin procesul-verbal de control nu a fost luată nicio măsură concretă pentru protejarea fondurilor publice şi a patrimoniului public şi pentru repararea unui eventual prejudiciu produs. Fiind vorba doar de aprecieri privind abateri de la legalitate, nematerializate în măsuri cu finalitate economică sau juridică, instanţa a apreciat că, prin procesul-verbal, nu s-a adus atingere unui drept ori unui interes legitim al reclamantei, acest aspect rezultând şi din menţiunile cuprinse în procesul-verbal în sensul că, pentru recuperarea bugetului statului a sumelor plătite necuvenit şi a majorărilor aferente, urmează a se aplica prevederile art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, republicată.
În plus, instanţa a reţinut că, din ordinele de deplasare, rezultă că durata deplasării a fost de o zi, iar deplasarea a fost efectuată la o singură instituţie cu o problemă punctuală, care nu a necesitat un timp atât de mare care să justifice acordarea diurnei în temeiul art. 9 şi art. 11 din H.G. nr. 1860/2006, iar susţinerile reclamantei referitoare la rezolvarea mai multor probleme de serviciu la mai multe instituţii din municipiului Iaşi nu pot fi primite, deoarece această împrejurare nu reiese nici din menţiunile cuprinse în ordinele de deplasare şi nici din referatele de justificare a deplasării, iar, pe unele ordine, este aplicată o ştampilă dreptunghiulară sau pătrată, care nu este a instituţiei la care s-a făcut deplasarea, şi o semnătură oarecare.
În speţă, instanţa a reţinut încălcarea prevederilor art. 46 din H.G. nr. 1860/2006, potrivit cărora persoana trimisă în delegare este obligată să obţină pe ordinul de deplasare, de la unitatea la care se deplasează, viza şi ştampila conducătorului unităţii sau înlocuitorului acestuia indicând data şi ora sosirii şi plecării.
În consecinţă, instanţa a reţinut că în mod corect organul de inspecţie a constatat faptul că, în perioada 2007-2009, sumele plătite reclamantei cu titlu de diurnă, pentru deplasările efectuate au fost acordate în mod nejustificat, întrucât nu au întrunit condiţiile de legalitate şi de regularitate prevăzute de art. 9, art. 11, art. 18 şi art. 46 din H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în alte localităţi.
2. Recursul declarat de reclamantă
Reclamanta A.E. a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii şi desfiinţării deciziei contestate.
Recurenta-reclamantă critică sentinţa pronunţată de Curtea de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a-şi încadra criticile din recurs în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În conţinutul cererii de recurs, care cuprinde o expunere detaliată a situaţiei de fapt, pot fi identificate următoarele critici:
Susţine recurenta că a solicitat şi a încasat suma de 895 lei, reprezentând diurna aferentă deplasărilor în interes de serviciu în perioada 2007-2009, în baza dispoziţiilor art. 9 şi art. 11 din H.G. nr. 1860/2006, întrucât deplasările au fost efectuate în interesul serviciului, delegaţia fiind semnată de ordonatorul principal de credite, care a aprobat şi plata sumelor respective, cu viza de control financiar preventiv.
În susţinere, reclamanta expune în detaliu modul de desfăşurare a unei deplasări în interes de serviciu în municipiul Iaşi, localitate situată la o distanţă de peste 100 km, deplasare ce se întinde pe o perioadă de 12 ore, întrucât deplasarea era realizată cu mijloace de transport în comun. Arată reclamanta că pleca în jurul orei 6,20 din localitatea Sireţel, cu microbuzul, ajungea la Paşcani în jurul orei 7,00, de unde continua deplasarea cu microbuzul, ajungând la Iaşi în jurul orelor 9,30-10,00 sau chiar 11,00, unde se deplasa la mai multe instituţii pentru rezolvarea a diverse probleme de serviciu. Plecarea din Iaşi avea loc în intervalul orar 14,00-16,00, fie cu microbuzul, fie cu alte autovehicule de ocazie, revenind în localitatea Sireţel în jurul orelor 18,00-19,00.
Recurenta-reclamantă critică atât soluţia Curţii de apel, cât şi cele reţinute în decizia contestată în sensul constatării faptului că deplasarea nu s-a desfăşurat pe parcursul a 12 ore şi a faptului că ştampila aplicată pe ordinele de deplasare nu este a instituţiei la care s-a deplasat în interes de serviciu.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în anularea Deciziei DGci nr. 112 din 31 august 2010 emisă de D.G.F.P. Iaşi, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de control din 23 iulie 2010 întocmit de Compartimentul de Control din cadrul aceleiaşi direcţii, prin care s-a reţinut plata nejustificată, cu titlu de diurnă, a sumei de 895 lei, sumă care urmează a fi recuperată cu majorările legale în cuantum de 717,52 lei.
Aprecierile instanţei de fond în sensul că procesul-verbal nu aduce atingere unui drept ori unui interes legitim al reclamantei, ceea ce ar însemna că reprezintă un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, sunt lipsite de suport real în raport cu dispoziţiile art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999.
Conform art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare la data emiterii procesului-verbal de control contestat în cauză:
„(8) În cazul în care în urma inspecţiei efectuate se constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, se va întocmi proces-verbal de inspecţie. Împotriva procesului-verbal de inspecţie se poate formula contestaţie în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării acestuia. Contestaţia se va depune la structura care a efectuat inspecţia. Contestaţiile vor fi soluţionate prin decizie motivată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării. Decizia este definitivă. Dacă prin soluţionare contestaţia a fost respinsă, procesul-verbal de inspecţie devine titlu executoriu şi va fi transmis spre executare organului fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul contestatorul. Împotriva deciziei se poate formula acţiune în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, la curtea de apel în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.”
Având în vedere faptul că, prin Deciziei D.G.F.P. Iaşi nr. DGci 112 din 31 august 2010 a fost respinsă contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de control din 23 iulie 2010, conform dispoziţiilor citate anterior, procesul-verbal de inspecţie a devenit titlu executoriu, fiind astfel susceptibil să producă efecte juridice constând în recuperarea sumelor plătite nejustificat.
Soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică sub aspectul celor reţinute pe fondul cauzei, în sensul că sumele plătite reclamantei nu răspund cerinţelor legale.
Susţinerile recurentei-reclamante cuprinse în cererea de recurs referitoare la respectarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 11 din H.G. nr. 1860/2006 sunt neîntemeiate.
Conform dispoziţiilor art. 9 şi art. 11 din anexa – „Drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului” la H.G. nr. 1860/2006:
„Art. 9. - Persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 13 lei, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.
Art. 11. - Pentru delegarea cu o durată de o singură zi, precum şi pentru ultima zi, în cazul delegării de mai multe zile, indemnizaţia se acordă numai dacă durata delegării este de cel puţin 12 ore”.
Este adevărat că, potrivit menţiunilor din ordinelor de deplasare depuse de reclamantă la dosarul de fond (filele15-22), durata deplasării, cuprinsă între plecarea şi revenirea în localitatea Sireţel, a depăşit durata de 12 ore, în sensul dispoziţiilor art. 11 din anexa la H.G. nr. 1806/2006.
Însă, recurenta-reclamantă nu a anexat la ordinele respective niciun document justificativ care să demonstreze ora plecării şi ora revenirii în localitatea Sireţel, astfel că încadrarea în ipoteza reglementată de art. 11 din anexa la H.G. nr. 1860/2006, susţinută doar de simplele afirmaţii ale reclamantei, nu justifică plata diurnei.
Totodată, afirmaţiile reclamantei referitoare la rezolvarea mai multor sarcini de serviciu la diverse instituţii publice din municipiului Iaşi nu sunt susţinute de menţiunile cuprinse în ordinele de deplasare, în sensul dispoziţiilor art. 46 din anexa la H.G. nr. 1860/2006, conform cărora „Persoana trimisă în delegare sau detaşare este obligată să obţină pe ordinul de serviciu, de la unitatea la care se deplasează, viza şi ştampila conducătorului unităţii sau înlocuitorului acestuia, indicând data şi ora sosirii şi a plecării”. Or, din analiza ordinelor de deplasare (filele 15-22), se constată că reclamanta s-ar fi aflat în intervalul orar 8,30/9,00-16,30 la una sau cel mult două instituţii publice, contrar celor afirmate în cererea de chemare în judecată şi în cererea de recurs conform cărora ar fi rezolvat probleme de serviciu la mai multe instituţii publice. De altfel, contrar obligaţiei ce îi revenea conform dispoziţiile citate, chiar recurenta-reclamantă afirmă că ordinele de deplasare au fost semnate şi ştampilate la o singură instituţie publică.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.E. împotriva sentinţei civile nr. 27 din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5020/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5029/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
