ICCJ. Decizia nr. 5247/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 septembrie 2010 reclamanta B.D. și alții au chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând să se dispună anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prev. la art. 1 lit. c)-h) din Legea 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M.Of., Partea I nr. 528 din 29 iulie 2010.
Totodată reclamanții au solicitat și suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului. Cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, intervenientul M.M.F.P.S. București a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin completarea de acțiune depusă la data de 25 octombrie 2010, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune materiale de 120.836 lei și a unor daune morale în cuantum de 225.000 Euro (7.500 Euro/persoană).
Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat cu privire la cererea de suspendare prin sentința nr. 284/ca din 25 octombrie 2010 prin care a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților invocate de Guvernul României și a admis cererea formulată de reclamanții B.D. și alții dispunând suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea pagubei iminente.
In speță, cu privire la cazul bine justificat, Curtea de Apel Oradea a constatat că reclamanții au solicitat anularea H.G. nr. 737/2010 invocând încălcarea prev. art. 15 din Constituția României și a prev. art. 1 din Protocolul nr. 1 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
A considerat Curtea că toate aceste critici sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, fiind astfel îndeplinită cerința existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ.
Referitor la paguba iminentă, instanța a apreciat că executarea actului administrativ a cărui suspendare se solicită de către reclamanți este de natură a le provoca acestora pagube importante de ordin material prin reducerea pensiilor cu mai multe procente, acest venit constituind pentru reclamanți unicul mijloc de subzistență.
Prin sentința nr. 318/CA din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților, invocate de pârâtul Guvernul României.
A respins acțiunea reclamanților privind anularea H.G. nr. 737/2010 ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:
în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, invocată de pârâtul Guvernul României, instanța a respins-o ca neîntemeiată cu motivarea că potrivit prev. art. 11 alin. (4) din legea menționată mai sus, actele administrative cu caracter normativ (în speță H.G. 737/2010) pot fi atacate oricând.
Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților, invocate de pârât, instanța a apreciat că există o identitate între persoanele reclamanților și cei care ar fi titularii dreptului afirmat precum și un folos practic urmărit de reclamanți prin promovarea prezentei acțiuni în contencios administrativ ce derivă din împrejurarea că prin H.G. nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a prevederilor Legii 119/2010 prin care s-a dispus anularea pensiei de serviciu a reclamanților, stabilite prin deciziile de pensionare.
Pe fondul cauzei prima instanță a reținut că prin H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 s-a stabilit metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și că această hotărâre a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României republicată și a art. 3 alin. (3) din Legea 119/2010.
S-a reținut că hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv, astfel cum reiese și din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat de M.M.F.P.S., organ de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții și competențe în domeniul administrației publice locale. De asemenea, proiectul a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ cu Avizul nr. 921 din 19 iulie 2010 iar la elaborarea actului au fost respectate prevederile Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislative pentru elaborarea actelor normative.
Totodată prima instanță a constatat că pronunțându-se asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii 119/2010, Curtea Constituțională prin Decizia 873/2010, a stabilit că sunt constituționale dispozițiile privind recalcularea pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 din lege, cu excepția pensiilor de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și judecătorilor, respectiv magistraților asistenți ai Curții Constituționale, recalcularea acestora urmând a se realiza conform prevederilor legale în vigoare.
Astfel, în executarea dispozițiilor legale, Guvernul a fost abilitat să aprobe prin hotărâre, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a Legii 119/2010 metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1.
2. Recursurile declarate în cauză.
împotriva sentinței nr. 284/CA din 25 octombrie 2010 au declarat recurs pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Muncii familiei și Protecției Sociale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Intervenientul a criticat sentința atât sub aspectul respingerii cererii de intervenției cât și sub aspectul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.
Guvernul României a susținut că prima instanță a soluționat greșit atât excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantelor.
A arătat că soluția a fost dată cu aplicarea greșită a legii având în vedere că reclamanții nu au prezentat date referitoare la îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
împotriva sentinței nr. 318/CA din 29 noiembrie 2010 pronunțată în soluționarea cererii de anulare a H.G. nr. 737/2010 au declarat recurs reclamanții, care au criticat această hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie susținând, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins cererea de anulare a H.G. nr. 737/2010, rezumându-se la a-și motiva hotărârea prin trimiterea la teoria și tehnica legislativă.
Au arătat recurenții că au solicitat anularea articolelor la care face instanța referire din cadrul H.G. nr. 737/2010, pe motivul nelegalității lor, acestea venind în contradicție atât cu normele legale interne cât și cu normele comunitare.
Il. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursul reclamanților este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, "în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 2, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".
în temeiul acestor prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Așa cum o arată și titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează "metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuție.
Hotărârea Guvernului nr. 737/2010 nu conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Aceasta rezultă din însuși conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și sfera de reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică (tehnică), iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de intimata-reclamantă, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității actului administrativ contestat.
Rolul H.G. nr. 737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.
Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, instanța constituțională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor și principiilor constituționale și comunitare invocate în speța de față, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, precum și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume art. 1 referitor la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența socială și art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor.
Față de cele prezentate se va reține că, prin criticile de nelegalitate formulate, reclamanta își manifestă nemulțumirea, în realitate, față de dispozițiile de ordin substanțial cuprinse în Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ contestat, iar nu față de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conținute de acest din urmă act.
Așa fiind, constatându-se că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare a fost emis, înalta Curte va respinge recursul reclamanților ca neîntemeiat.
în ceea ce privește recursul pârâtului Guvernul României și al intervenientului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, înalta Curte reține că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin sentința nr. 284/CA din 25 octombrie 2010 Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrative și fiscal, a dispus suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 pe motiv că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind existența cazului bine justificat și a prevenirii pagubei iminente.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca o îndoială serioasă în privința legalității actului. Or, în cauză, având în vedere că prin sentința nr. 318/CA/2010 pronunțată de aceiași instanță în același dosar instanța de fond a constatat legalitatea H.G. nr. 737/2010, este evident că nu mai subzistă nici un motiv pentru menținerea măsurii suspendării executării actului administrativ atacat.
Față de cele arătate, înalta Curte a admis recursurile declarate de Guvernul României și de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale și a modificat sentința nr. 284/Ca/2010, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5274/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4861/2011. Contencios → |
|---|
