ICCJ. Decizia nr. 5385/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, reclamanta T.S. a chemat în judecată Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând obligarea pârâtelor la soluționarea dosarului și la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubiri pentru imobilul construcție demolată și teren de 1034,75 mp ce a fost situat în Iași.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 3916 din 15 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Iași, s-au propus măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce fusese demolat și, deși, această dispoziție împreună cu dosarul anexă a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pârâta nu a parcurs nici o etapă din procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 Titlul VII, fiind depășit orice termen rezonabil.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în cauză este în derulare o procedură administrativă, ce presupune parcurgerea mai multe etape, iar întrucât s-a constatat lipsa înscrisurilor privind descrierea construcției demolate, pentru completarea dosarului a fost înaintată adresa 13572 din 25 noiembrie 2010 către Primăria Municipiului Iași.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale, arătând că potrivit atribuțiilor sale prevăzute de art. 2 din H.G. 361/2005 acordă doar sprijin și îndrumare metodologică autorităților publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii.
Prin Sentința nr. 18 din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, respingând acțiunea reclamantei față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a admis acțiunea formulată de reclamanta T.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, Curtea de Apel Iași a dispus obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele reclamantei decizia referitoare la acordarea despăgubirilor în condițiile Legii 247/2005 pentru imobilul construcție demolată și teren de 1034,75 mp ce a fost situat în Iași, respingând cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât potrivit art. 13 din Legea 247/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este investită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire și nu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin Dispoziția nr. 3916 din 15 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Iași, în urma formulării de către reclamantă a notificării 94/2001, s-au propus măsuri reparatorii în echivalent pentru mobilul construcție demolată și teren de 1034,75 mp ce a fost situat în Iași, nefiind nici până în prezent, finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 Titlul VII.
Curtea de apel a constatat că, deși Legea specială nr. 247/2005 legiuitorul nu instituie un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare, totuși nu poate constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversare și pentru nesoluționarea într-un termen rezonabil, iar din exprimarea punctului de vedere al pârâtei rezultă intenția de tergiversare, de la momentul emiterii dispoziției și până în prezent trecând mai mult de doi ani în care dosarul reclamantei nu a parcurs vreo etapă din procedura administrativă.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, în că în cauză, este evident că autoritatea pârâtă are intenția de tergiversare, de la momentul emiterii Dispoziției nr. 3916 din 15 decembrie 2005 și până în prezent trecând aproape 5 ani și abia în urma introducerii prezentei acțiuni, pentru a justifica lipsa oricărei diligente în finalizarea procedurii administrative și atitudinea mai mult decât abuzivă față de reclamantă, pârâta a trimis o adresă pentru completarea dosarului cu înscrisurile necesare pentru evaluarea construcției demolate, respectiv adresa 13572 din 25 noiembrie 2010 către Primăria Municipiului Iași.
Instanța de fond a mai reținut că realizarea dreptului reclamantei nu poate fi împiedicată de împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor , astfel încât să fie respectat termenul rezonabil și mai mult de atât, în cauză la dosarul reclamantei se găsește actul de vânzare al imobilului din 15 octombrie l957 care cuprinde o descriere sumară a acestuia, însă la dosar la fila 66 există și descrierea detaliată a imobilului. Având în vedere că, în speță, din modul de manifestarea pârâtei a rezultat în fapt refuzul Comisie Centrale de a soluționa cererea reclamantei cu celeritate, prima instanță a apreciat că nu mai există nici un motiv pentru care să nu poată fi emisă decizia referitoare la acordarea despăgubirilor în condițiile Legii 247/2005 pentru imobilul construcție demolată și teren de 1034,75 mp ce a fost situat în Iași.
împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurenta-pârâtă critică soluția pronunțată de Curtea de apel, arătând că instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza reținând încălcarea principiului termenului rezonabil, deși emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Recurenta-pârâtă susține că, în cauză nu a fost încălcat termenul rezonabil, întrucât etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul reclamantei, în sensul că în urma analizării dosarului conținând Dispoziția nr. 3916/2005 s-a constatat că la dosarul de despăgubiri nu există înscrisuri pentru individualizarea imobilului, dosarul reclamantei fiind incomplet, astfel că imobilul nu poate fi evaluat.
Se mai arată în motivele de recurs că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca dosarul să fie soluționat, conform celor stabilite prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în ordinea de înregistrare a dosarelor, ce are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare.
Recurenta-pârâtă precizează că, în cauză nu a fost încălcat termenul rezonabil, întrucât dosarele de despăgubire nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu trecerea peste etapele administrative.
Analizând cauza, în limita criticilor din recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 3041C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia care să conțină titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Iași, având în vedere Dispoziția nr. 3916 din 15 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Iași, în contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.
înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 3916 din 15 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Iași, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul că pârâta a tergiversat soluționarea dosarului în mod nejustificat fiind încălcat principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Criticile care vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri suficiente pentru individualizarea imobilului situat în Iași.
Ori, dacă recurentul-pârât avea astfel de nelămuriri și aprecia că Dispoziția nr. 3916 din 15 decembrie 2005 nu este însoțită de documentele menționate la pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. 1095/2005, putea fie să restituie dosarul autorității emitente, respectiv Primăriei Municipiului București, fie să solicite lămuriri de natură a furniza informațiile pe care le considera necesare evaluării. După cum se constată, recurentul-pârât nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce privește parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor până la momentul introducerii acțiunii injustiție de către reclamantă.
De asemenea, susținerile recurentului-pârât în sensul că evaluarea nu se poate realiza în lipsa unor înscrisuri referitoare la individualizarea imobilului notificat nu poate fi reținute, fiind corecte aprecierile primei instanțe în acest sens. Datele de care pretinde că are nevoie pentru a iniția procedura de evaluare sunt în realitate informații care se regăsesc la dosarul reclamantei. Astfel, cum corect a reținut instanța de fond, la dosarul reclamantei se găsește actul de vânzare al imobilului din 15 octombrie 1957 care cuprinde o descriere sumară a acestuia, fiind depuse și înscrisuri privind despăgubirile primite în momentul exproprierii (1445 lei pentru teren și 56535 pentru imobil) existând practic toate elementele necesare realizări evaluării imobilului.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, înalta Curte reține că instanța de fond, întemeiat, a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.
Pentru considerentele arătate, înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041C. proc. civ., astfel că, în temeiul art.20 alin.(3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
In temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5396/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5271/2011. Contencios → |
|---|
