ICCJ. Decizia nr. 5304/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5304/2011
Dosar nr. 774/59/2011
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul N.G. a solicitat, în baza art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, Suspendarea executării actelor administrative Dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române nr. D1. din 07 aprilie 2011. Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor (O.M.A.I.) nr. 11/2670 din 04 mai 2011, Dispoziţia Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad nr. D2. din 16 mai 2011, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei supuse judecăţii, care face obiectul Dosarului nr. 746/59/2011 a Curţii de Apel Timişoara, cu termen de judecata în 01 noiembrie 2011.
Pârâtul I.P.J. Arad a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale sale pasive, susţinând că Dispoziţia Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad nr. D2. din 16 mai 2011 este un act subsecvent Dispoziţiei Inspectorului General al Poliţiei Române nr. D1. din 07 aprilie 2011 prin care s-a dispus trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv în funcţia de ofiţer specialist I şi Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 11/2670 din 04 mai 2011 prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia împotriva dispoziţiei de sancţionare.
Prin sentinţa civilă nr. 307 din 12 iulie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul N.G. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti şi Inspectoratul General al Poliţiei Române Bucureşti având ca obiect suspendarea executării dispoziţiei nr. D1. din 7 aprilie 2011, a Ordinului M.A.I. nr. 11/2670 din 4 mai 2011 şi a dispoziţiei nr. D2. din 16 mai 2011, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad şi a respins acţiunea împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului IPJ Arad, este fondată, întrucât potrivit susţinerilor acestuia, Dispoziţia Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad nr. D2. din 16 mai 2011 este un act subsecvent Dispoziţiei Inspectorului General al Poliţiei Române nr. D1. din 07 aprilie 2011 prin care s-a dispus trecerea reclamantului într-o funcţie inferioară, aceea de ofiţer specialist I, precum şi O.M.A.I. nr. 11/2670 din 04 mai 2011, de soluţionare a contestaţiei administrative a reclamantului. Aşa fiind, rezultă că IPJ Arad nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii, dispoziţia emisă prin reprezentantul său, nu este un act administrativ de natură să producă efecte juridice faţă de reclamant, ci este o operaţiune subsecventă dispoziţiei de reîncadrare, astfel că nu subzistă calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, reclamantul nu a motivat condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, astfel încât să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor contestate. Din acest punct de vedere doar susţinerea că Inspectorul General al Poliţiei Române nu şi-a motivat în nici un fel decizia de sancţionare raportat la constatările Consiliului, nu conduce la o îndoială asupra legalităţii actului, câtă vreme reclamantul nu a indicat nici un motiv de nelegalitate al acestuia, iar Dispoziţia nr. D1. din 07 aprilie 2011, aflată la dosar, este motivată în fapt şi în drept.
Astfel, motivele invocate în acţiune par să se raporteze exclusiv la condiţia pagubei iminente, atât timp cât, reclamantul susţine că nu există nicio funcţie vacantă de nivelul celei pe care a fost retrogradat, pe care să poată fi reîncadrat, că există pericolul încetării raporturilor de serviciu urmare a aplicării criteriilor de disponibilizare şi că există o funcţie de această natură care a fost scoasă la concurs conform adresei IPJ Arad nr. A1. din 25 mai 2011 şi care va fi ocupată prin concursul din data de 17 iunie 2011, în timp ce o altă funcţie similară există la serviciul evidenţă operativă, care nu a fost scoasă la concurs, fără a exista un motiv obiectiv pentru aceasta.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul N.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa a reţinut în mod eronat faptul că nu s-a motivat condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, „din perspectiva unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, astfel încât să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor contestate".
Ca o consecinţă, recurentul consideră că aspectele legate de starea de fapt şi de drept menţionate creează o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrative contestate şi constituie motive de apreciere de către instanţă a injusteţii acestora.
Referitor la existenţa condiţiei pagubei iminente, instanţa a considerat că argumentele invocate nu pot fi luate în considerare, în condiţiile în care Legea nr. 554/2004 este definită ca fiind un „prejudiciu material viitor şi previzibil”.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Independent de conţinutul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond corect a apreciat că simplele afirmaţii ale reclamantului nu sunt de natură a concluziona ca îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Raportat la probele administrate instanţa de control judiciar consideră că nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că nici cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce recurentului în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.
Suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, chiar dacă actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bucură de prezumţia de autenticitate şi pe cea de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie la care poate ajunge instanţa de contencios administrativ, dar numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.G. împotriva sentinţei civile nr. 307 din 12 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4841/2011. Anulare decizie director APIA.... | ICCJ. Decizia nr. 5305/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
