ICCJ. Decizia nr. 5363/2011. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5363/2011
Dosar nr. 5031/1/2011
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia n. 1542 din 16 martie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de N.V. împotriva încheierii din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în camera de consiliu, ca tardiv formulat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Instanţa de recurs a constatat că potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), alin. (2) sau alin. (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale”.
Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În cauză, încheierea a fost pronunţată la data de 26 iunie 2009 iar recursul a fost declarat la data de 30 iunie 2009 (Dosar 6803/2/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal) termenul de 48 de ore împlinindu-se la data de 29 iunie 2009.
Împotriva deciziei nr. 1542 din 16 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal recurentul N.V. a formulat contestaţie în anulare.
Contestaţia în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 85, art. 89, art. 105, art. 317 pct. 1, art. 317 pct. 2 alin. (2) şi art. 318 din C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare se arată că având pe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 pct. 5 şi pct. 9 din C. proc. civ., aşa cum se arată în încheierea de şedinţă din 26 iunie 2009, instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la această excepţie, fără citarea părţilor, încălcând principiul publicităţii, principiul oralităţii, principiul dreptului la apărare, garantate de Constituţia României şi C. proc. civ.
Prin decizia nr. 1542 din 16 martie 2011 instanţa a respins cererea de recurs fără ca aceasta să fi fost judecată în fond, omiţând să cerceteze şi să se pronunţe asupra cererii, privind excepţia lipsei procedurii de citare. Având în vedere că instanţa de fond avea pe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 pct. 5 şi 9 din C. proc. civ., s-a pronunţat asupra acestei excepţii fără a îndeplini procedura de citare cu părţile, aşa cum prevede art. 85 şi art. 89 din C. proc. civ.
Înalta Curte, examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente va respinge contestaţia în anulare.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 din C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi art.: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile textului de lege sus citat, iar susţinerile contestatorului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 din C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.
În esenţă, o atare omisiune nu poate fi reţinută întrucât instanţa de recurs a respins recursul declarat împotriva Încheierii din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, ca tardiv formulat.
Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale sus citate.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de N.V., împotriva deciziei nr. 1542 din 16 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5352/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5370/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
