ICCJ. Decizia nr. 5370/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5370/2011
Dosar nr. 360/57/2011
Şedinţa publică de la 15 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamantul V.C. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., să se dispună anularea Deciziei de respingere pentru „Prima de exploataţie bovine" din 20 ianuarie 2011 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei să emită Deciziei de admitere a cererii pentru „Prima de exploataţie bovine" aferentă anului 2010.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat ca este nelegală respingerea cererii sale de acordare a subvenţiei aferente anului 2010 pe motiv că are datorii restante la Bugetul de Stat/Local, întrucât actul normativ care reglementează acordarea subvenţiilor este O.U.G. nr. 125/2006, iar acest act nu condiţionează acordarea subvenţiei pentru bovine de achitarea prealabilă a datoriilor restante către Bugetul de Stat sau local.
Totodată, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în raport cu O.U.G. nr. 125/2006.
Prin încheierea nr. 685/CAF/2011, Tribunalul Alba a dispus sesizarea Curţii de Apel Alba Iulia cu excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în raport cu prevederile O.U.G. nr. 125/2006 şi a suspendat judecata acţiunii.
Prin sentinţa nr. 145 din 5 mai 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 2 lit. d) din Ordinul 215/2009 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale invocata de reclamantul V.C. în contradictoriu cu Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi A.P.I.A. Centrul Judeţean Alba.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că Ordinul nr. 215/2010 este emis în temeiul art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006, iar potrivit art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 pentru anul 2010, prima pe exploataţie se acordă producătorilor agricoli menţionaţi la art. 1 o singură dată pe an în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul Naţional al Exploataţiilor cu condiţia ca aceştia să nu aibă datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării primei.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că reclamantul nu a arătat care ar fi prevederea din O.U.G. nr. 125/2006 sau din Regulamentele comunitare incidente în sfera de reglementare pe care nu o respectă condiţia impusă de Ordinul nr. 215/2010, astfel încât excepţia de nelegalitate nu este motivată decât cu trimitere generală la întreg textul O.U.G. nr. 125/2006
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs V.C. criticând soluţia instanţei de fond.
În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. d) din Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 215/2010, reţinând în motivare că nu ar exista contradicţie între dispoziţiile acestei norme şi dispoziţiile O.U.G. nr. 125/2006.
Consideră recurentul că în mod eronat s-a reţinut prin sentinţa atacată că potrivit dispoziţiilor art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006 s-au delegat de către legiuitor către Ministerul Agriculturii, prerogativele de stabilire prin ordin a condiţiilor de eligibilitate pentru acordarea subvenţiei, întrucât potrivit normelor constituţionale, un act normativ poate fi modificat, abrogat ori completat doar printr-un alt act normativ de aceeaşi natură.
Totodată, recurentul a susţinut că instanţa de fond a apreciat eronat că nu s-au adus completări O.U.G. nr. 125/2006 întrucât prin ordinul contestat sunt stabilite criterii noi faţă de cele prevăzute în ordonanţa de guvern.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ.
Intimaţii A.P.I.A. Centrul Judeţean Alba şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate şi susţinând că dispoziţia art. 2 lit. d) din Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 sunt legal în raport cu prevederile O.U.G. nr. 125/2006 actualizate.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Prin O.U.G. nr. 125/2006 s-a reglementat aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare care se vor acorda în agricultură, începând cu anul 2007.
Potrivit prevederilor art. 13 din acest act normativ, modul de implementare, condiţiile specifice, criteriile de eligibilitate şi termenii de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, urmează a fi stabilite, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, care se publică în M. Of. al României, Partea I.
În temeiul acestor prevederi legale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a emis Ordinul nr. 215/2010 privind stabilirea modului de implementare a condiţiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate şi a termenelor de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu.
Dispoziţiile art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 cu privire la care a fost invocată excepţia de nelegalitate stabilesc condiţiile de acordare a primei de exploataţie, care se acordă producătorilor agricoli menţionaţi la art. 1, respectiv faptul că aceasta se acordă o singură dată pe an, în funcţie de efectivul de bovine înregistrat şi cu condiţia ca aceştia să nu aibă datorii restante la bugetul de stat şi/sau cel local, la data solicitării primei.
Verificând legalitatea acestor prevederi în raport cu condiţiile O.U.G. nr. 125/2006 în baza cărora acest ordin a fost emis, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa criticată, faptul că impunerea acestui criteriu de eligibilitate este legală şi în concordanţă cu dispoziţiile ordonanţei.
Criticile recurentului privind nerespectarea dispoziţiilor constituţionale cât şi a celor legale privind impunerea unor criterii de eligibilitate neprevăzute de Ordonanţă, nu pot fi primite, întrucât astfel cum s-a arătat anterior, Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 a fost emis în temeiul art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006, emitentul acestuia având competenţa de a stabili criteriile de eligibilitate şi condiţiile pentru acordarea primelor respective.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de V.C. împotriva Sentinţei nr. 145 din 5 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5363/2011. Contencios. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 5375/2011. Contencios → |
|---|
