ICCJ. Decizia nr. 5352/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5352/2011
Dosar nr. 4693/1/2011
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 2836 pronunţată în data de 18 mai 2011, a admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 223/CA din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, şi, pe cale de consecinţă, a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a reţinut, aşa acum reiese din considerentele deciziei, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa reclamantul F.P.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea actului de constatare din 2009 emis de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că actul de constatare a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 5 pct. 8 şi ale art. 46 pct. 2 din Legea nr. 144/2007, pe fondul cauzei arătând că în mod greşit s-a reţinut starea sa de incompatibilitate, întrucât SC N.O. SA nu este o societate de interes naţional.
Prin întâmpinare, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, depunând la dosar documentaţia care a stat la baza actului constatator.
Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa nr. 223/CA din 23 iunie 2010 a admis contestaţia formulată de reclamantul F.P.F., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat actul de constatare din 2009 emis de pârâtă.
Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin actul de constatare din 2009 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate s-a reţinut că reclamantul F.P.F. se află în stare de incompatibilitate din data de 16 aprilie 2009 şi până în prezent, întrucât deţine atât funcţia de consilier local cât şi pe cea de administrator director la SC N.O. SA.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că reclamantul nu s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât SC N.O. SA a fost înfiinţată prin. H.G. nr. 1228/1990, din hotărârea de înfiinţare nerezultând că societatea este de interes naţional şi nici din datele furnizate de O.R.C. Constanţa nu rezultă că după data înfiinţării societatea a devenit de interes naţional.
Totodată, s-a mai reţinut în considerentele sentinţei atacate că prin decizia nr. 415/2010 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1-art. 9 din Legea nr. 144/2007, dispoziţii ce au permis efectuarea verificărilor şi a notei de constatare.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este întemeiat, având în vedere că potrivit art. 17 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale "unităţile economice de interese republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a Guvernului, iar cele de interes local, prin decizia organului administraţiei locale de stat".
S-a mai reţinut că SC N.O. SA a fost înfiinţată pe baza dispoziţiilor Legii nr. 15/1990, prin H.G. 226/1990, astfel că din interpretarea sistematică a textelor normative, rezultă că societatea este de interes naţional.
Concluzionând, Înalta Curte, a constatat că este întemeiat şi motivul de recurs privind greşita invocare a neconstituţionalităţii art. 1-art. 9 din Legea nr. 144/2007, stabilită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415/2010, publicată la o dată ulterioară încheierii actului de constatare, având în vedere că, potrivit art. 147 din Constituţie, aceste decizii nu retroactivează.
Cererea de revizuire
La data de 2 iunie 2011, recurentul F.P.F. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 10 din C. proc. civ. împotriva deciziei Înalta Curte Casaţie şi Justiţie nr. 2836 din 18 mai 2011 considerând-o netemeinică şi nelegală solicitând în conformitate cu prevederile art. 325 din C. proc. civ. să se dispună suspendarea executării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
În motivarea cererii de revizuire, recurentul-petent F.P.F. a arătat în esenţă că în speţă instanţa de recurs nu a ţinut seama de Decizia Curţii Constituţionale nr. 415/2010 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor Cap. I „Dispoziţii Generale” art. 1-art. 9, ale art. 11 lit. e), lit. f), lit. g) ale art. 12 alin. (2), ale art. 13, ale art. 14 lit. c), d), e) şi f) ale art. 17, ale art. 38 alin. (2) lit. f), g), h), ale art. 42 alin. (2), (3), ale Cap. VI „verificarea averilor a conflictelor de interese şi a incompatibilităţii art. 45-art. 50 şi ale art. 57 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, dispoziţii în baza cărora s-a încheiat nota de constatare ce reprezintă obiectul prezentului litigiu.
Consideră revizuentul că în aceste condiţii actul de constatare emis de către Agenţia Naţională de Integritate nu are temei legal, actele emise de inspectorii Agenţia Naţională de Integritate sunt nelegale întrucât aceştia nu au competenţa de a efectua acte de cercetare şi de a întocmi acte de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor şi de a sesiza pe baza acestora instanţele competente.
Prin actul de constatare s-a reţinut în mod cu totul eronat, starea de incompatibilitate a revizuentului motivată de faptul că acesta deţine atât funcţia de consilier local la Consiliul Local Mangalia cât şi cea de director–administrativ la SC N.O. SA, considerând-o societate de interes naţional.
În dovedirea cererii de revizuire s-au depus înscrisuri.
Considerentele şi soluţia instanţei de revizuire.
În conformitate cu prevederile art. 322 pct. 10 din C. proc. civ. alin. (1) „ dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare”.
În conformitate cu prevederile art. 326 alin. (3) din C. proc. civ. „ (3) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază”.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate de petentul – revizuent în raport cu normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că, criticile formulate nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute în art. 322 pct. 10 din C. proc. civ.
Astfel se constată că, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei excepţii invocată în altă cauză şi anume în Dosarul nr. 5544/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind ridicată de S.A.B. Deci această excepţie nu a fost invocată de revizuent în cauza ce formează obiectul dosarului de faţă. Curtea Constituţională s-a pronunţat înainte de pronunţarea sentinţei civile de către instanţa de fond şi nu după rămânerea ei definitivă cum cere art. 322 pct. 10 din C. proc. civ.
În altă ordine de idei atât instanţa de fond cât şi cea de recurs au făcut referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 415/2010 neputându-se spune că nu au ţinut seama de aceasta.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute în art. 322 din C. proc. civ., fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond, care au fost discutate de instanţă, cu ocazia rezolvării litigiului în fond.
Întrucât, cererea de revizuire nu se încadrează în limitele prevăzute de art. 322 pct. 10 din C. proc. civ., aşa cum s-a arătat mai sus, în conformitate cu prevederile art. 326 alin. (2) din C. proc. civ., se va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Foleanu Paul Florian împotriva deciziei nr. 2836 din 18 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5338/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5363/2011. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
