ICCJ. Decizia nr. 5480/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 4276/2/2007 la data de 13 iunie 2007 și, ulterior precizată, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâții Compania Națională Poșta Română, Ministerul Justiției și Guvernul României solicitând instanței obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru încălcarea dreptului de petiționare și de corespondență cu Curtea Europeană de Justiție.
La termenul de judecată din data de 15 septembrie 2010, reclamantul a depus o nouă cerere de modificare a cererii de chemare în judecată (fila 111) prin care a solicitat chemarea în judecată a altor persoane: Consiliul Europei, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice alături de ceilalți pârâți care trebuie să răspunsă pentru prejudiciile cauzate prin faptele acestor instituții ale statului.
Prin cererea modificatoare, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, constatarea nelegalității H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 și a solicitat, pentru încălcarea drepturilor sale legale, constituționale și pentru lezarea intereselor legitime despăgubiri pentru daune morale în sumă de 13.000.000 Euro, prin obligarea statului român.
2. Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 5157 din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României ca neîntemeiată, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Compania Națională Poșta Română, ca neîntemeiată și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu consecința respingerii acțiunii față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanța a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006, ca neîntemeiată și a admis, în parte, acțiunile conexe completate, modificate și precizate formulate de reclamantul C.D. - aflat în stare de detenție la Penitenciarul Giurgiu în contradictoriu cu pârâții COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMâNĂ, GUVERNUL ROMâNIEI și STATUL ROMâN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
In consecință a dispus obligarea pârâtei COMPANIA NAȚIONALA POȘTA ROMANA să soluționeze reclamațiile administrative ale reclamantului menționate prin adresa nr. 47/186, 48/187, 49/188 din 05 octombrie 2005 în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Instanța a luat act de faptul că reclamantul a renunțat la solicitarea de despăgubiri materiale și morale și a fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că acțiunea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23 noiembrie 2009, ca urmare a stabilirii competenței de soluționare prin Decizia nr. 3332 din 16 iunie 2009, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 11482/302/2008, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 5, secția a II-a civilă, și Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Instanța a constatat că prin cererea înregistrată la data de 13 iunie 2007, reclamantul C.D. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Justiției și Poșta Română deoarece se consideră vătămat în drepturile și interesele sale, fiindu-i încălcat dreptul de petiționare și dreptul la corespondență la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg și dreptul la corespondență secretă consfințit de art. 28 din Constituția României.
Instanța a reținut că reclamantul s-a adresat cu plângeri la Penitenciarul Rahova și la Ministerul Justiției, dar aceste instituții nu i-au soluționat plângerile, ultima fiind înregistrată sub nr. VI/3325 din 15 mai 2007 la Judecătorul delegat care aparține de Ministerul Justiției.
Prin cererea de completare a acțiunii, reclamantul a cerut daune morale Statului Român pentru că nu mai poate trimite corespondență Curții Europene a Drepturilor Omului în regim poștal simplu, motivat de faptul că nu are certitudinea că această corespondență ajunge la destinație.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive.
Pârâta Compania Națională Poșta Română a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 30 octombrie 2009, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a arătat că a chemat în judecată Compania Națională Poșta Română deoarece transmiterea răspunsurilor de la CEDO nu s-a făcut corespunzător, scrisorile sosind deschise și astfel i s-a încălcat dreptul la corespondență.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin cererea completatoare depusă la 02 octombrie 2007 reclamantul a contestat H.G. nr. 1897/2006.
Instanța de primă jurisdicție a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Guvernul României este neîntemeiată, întrucât reclamantul a contestat, în contradictoriu cu acest pârât, H.G. nr. 1897/2006, iar acesta este emitentul actului administrativ atacat.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției instanța constată că excepția invocată este întemeiată, întrucât Ministerul Justiției a fost chemat în judecată în numele și pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, pentru cereri adresate de către reclamant acestei din urmă autorități publice.
Instanța reține că Ministerul Justiției și Autoritatea Națională a Penitenciarelor sunt autorități publice cu atribuții proprii, cu personalitate juridică și răspund individual pentru executarea atribuțiilor proprii.
în speță Ministerul Justiției nu poate răspunde pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, iar pârâtul nu a înțeles să cheme în judecată și Autoritatea Națională a Penitenciarelor.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Compania Națională Poșta Română pe motiv că reclamantul nu s-a adresat cu o reclamație administrativă la Compania Națională înainte de a formula prezenta acțiune injustiție, instanța constată că această excepție este neîntemeiată.
Instanța de fond a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată este de obligare a pârâților să-i recunoască dreptul de petiționare, iar reclamantul s-a adresat cu mai multe reclamații Oficiului București nr. 51, astfel cum rezultă din adresa autorității pârâte, în care au fost menționate toate reclamațiile formulate de către reclamant.
Prin adresa nr. 47/186,48/187,49/188 din 05 octombrie 2005 emisă de Oficiul 51 București se comunică reclamantului rezultatul cercetărilor administrative și menționează că va reveni cu răspuns definitiv când vor fi în posesia confirmărilor de primire perfectate.
De asemenea, din înscrisul (aflat la fila 142, Dosar nr. 4276/2/2007 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal) ce poartă ștampila Oficiului poștal Jilava din 30 septembrie 2004, rezultă că plicul adresat reclamantului a sosit la Oficiul Jilava în "stare deteriorată din cauza transportului și manipulării".
Cu privire la excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006, privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instanța constată că excepția este neîntemeiată.
Reclamantul susține că, prin H.G. nr. 1897/2006 Guvernul modifică și completează dispoziții similare din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor cu referire la: art. 52 alin. (3) din hotărâre și art. 46 alin. (5) din lege; de asemenea, cu privire la art. 43,art. 44 și art. 45 din hotărâre și art. 54 din lege; la art. 213 și art. 214 din hotărâre și art. 36 din lege; la art. 228 din hotărâre și art. 86 din lege.
Art. 52 alin. (3) din regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1897/2006 prevede: "cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare și corespondență prin trimiteri poștale în alt regim decât simplu sunt suportate în totalitate de persoana privată de libertate".
Art. 46 alin. (5) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede: "cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență sunt suportate de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate. In cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloace bănești necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiționare prin cereri și sesizări adresate organelor judiciare, instanțelor sau organizațiilor internaționale a căror competență este exceptată ori recunoscută de România și cele pentru exercitarea dreptului la corespondență cu familia, cu apărătorul și cu organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul protecției dreptului omului sunt suportate de către administrația penitenciarului".
Astfel, instanța de primă jurisdicție a excepției de nelegalitate a constatat că dispozițiile art. 52 alin. (3) nu sunt contrare prevederilor art. 46 alin. (5) din lege, nu-l modifică și nu adaugă la lege, întrucât legea se referă la suportarea cheltuielilor ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență, doar în ipoteza în care persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate nu dispune de mijloace bănești să le suporte, fiind vorba de cheltuielile în regim simplu pe care nu le poate suporta.
Ipoteza în care o persoană în executarea pedepsei privative de libertate dispune de mijloace pentru exercitarea dreptului la corespondență și petiționare pentru servicii în regim simplu, dar nu și pentru servicii cu taxări suplimentare, evident nu intră sub incidența art. 46 alin. (5) din lege.
Cu privire la nelegalitatea art. 43,art. 44 și art. 45 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1897/2006, în raport de art. 54 din Legea nr. 275/2006, instanța a constatat că excepția invocată nu are legătură cu fondul cauzelor conexe deduse judecății.
Conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 pot fi analizate pe cale de excepție doar actele administrative (sau dispoziții din acte) de care depinde soluționarea cauzei.
In speță, fiind vorba despre lezarea dreptului la secretul corespondenței, H.G. nr. 1897/2006 va fi analizată doar în legătură cu dreptul lezat al reclamantului.
Aceeași situație se constată și în privința nelegalității art. 213 și art. 214 din hotărâre la art. 36 din lege, sau cu privire la alte dispoziții din hotărâre care se constată că nu au legătură cu soluționarea cauzei.
Cu privire la celelalte aspecte de nelegalitate invocate, privind publicarea tardivă în Monitorul Oficial a H.G. nr. 1897/2006, se constată că susținerea reclamantului în sensul că această împrejurare ar atrage inexistența hotărârii este neîntemeiată. Legea nu a impus Guvernului României termene de decădere pentru emiterea Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 1897/2006, toate termenele prevăzute de lege [art. 86 alin. (2)] fiind doar de recomandare pentru punerea rapidă în executare a legii.
Nu poate fi reținută critica de nelegalitate vizând nesemnarea H.G. nr. 1897/2006 de către primul ministru și contrasemnarea de către miniștrii care au obligația punerii lor în aplicare.
Din M.Of. nr. 24 din 16 ianuarie 2007 rezultă că H.G. nr. 1897/2006 a fost semnată de Primul ministru P.C.T. și contrasemnată de miniștrii: M.L.M. - Ministrul Justiției, M.N.T. pentru Ministrul Administrației și Internelor, V.A.I. secretar de stat pentru Ministerul Sănătății Publice, secretar de stat M.H. pentru Ministrul Educației și Cercetării, secretar de stat C.I.D. pentru MMSSF și S.T.G.V. - Ministrul Finanțelor Publice.
Pe fondul cererii de chemare în judecată și a cererii conexe (având în vedere că este vorba despre o singură cerere succesiv modificată și completată) instanța de primă jurisdicție a reținut că reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Justiției, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României și Compania Națională Poșta Română deoarece se consideră vătămat în drepturile și interesele legitime, fiindu-i încălcat dreptul de petiționare și dreptul de corespondență cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg și fiindu-i încălcat dreptul la o corespondență secretă, garantat de art. 28 din Constituția României.
Instanța a constatat că reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, în stare de detenție în penitenciar și, din cauza unor dificultăți în primirea corespondenței, s-a adresat judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate și Companiei Poșta Română pentru recunoașterea dreptului său constituțional, dar pârâții nu i-au soluționat cererile.
Din actele aflate la dosarul cauzei, cu referire la "procesul verbal din 8 aprilie 2004, referitor la corespondența deținutului C.D." (fila 31), procesul - verbal din 1 octombrie 2004 (fila 32) și procesul - verbal din 8 octombrie 2004 (fila 33 ) încheiate de Penitenciarul Rahova, rezultă că reclamantul a primit una dintre corespondențele sale cu încălcarea dreptului la o corespondență secretă, garantat de art. 28 din Constituția României, respectiv a primit un plic introdus într-o pungă de plastic transparentă, iar punga de plastic era sigilată la capete cu sfoară și peste aceasta aplicată ștampila poștei.
Din adresa nr. 66741 din 5 aprilie 2005 a Administrației Naționale a Penitenciarelor - Direcția Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar rezultă că în urma verificărilor efectuate s-a dovedit că plicul sosit de la CEDO a fost primit deteriorat și sigilat de Oficiul Poștal Jilava (fila 101, Dosar nr. 4276/2/007).
Ulterior, reclamantul a avut în continuare dificultăți în primirea corespondenței sau transmiterea corespondenței de la/la CEDO.
Aceasta rezultă din adresa Oficiului 51 București cu nr. 47/186, 48/187, 49/188 din 5 octombrie 2005 (fila 42, Dosar nr. 11482/302/2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal).
Oficiul poștal face referire în conținutul adresei la o singură reclamație administrativă, dar rezultă că este vorba despre corespondențe diferite și reclamații multiple (scrisoare recomandată externă cu confirmare de primire nr. RN 285476685RO din 19 august 2005 destinatar CEDO, Strasbourg, Franța; scrisoare recomandată externă cu confirmare de primire nr. RN 285476694RO din 19 august 2005 destinatar CEDO, Strasbourg, Franța; scrisoare recomandată externă cu confirmare de primire nr. 12010 din 19 septembrie 2005, destinatar APADOR - CH) pentru care s-a comunicat că se fac cercetări și va reveni cu răspunsul definitiv.
Se constată că potrivit art. 28 din Constituția României dreptul la "secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil".
Ca atare și reclamantului, conform art. 28 din Constituția României îi este garantat dreptul la secretul corespondenței.
In speță, se constată că prin activitatea sa defectuoasă, pârâta Compania Națională Poșta Română, prin Oficiul poștal din subordine, a încălcat repetat dreptul reclamantului la secretul corespondenței, fie prin predarea unei corespondențe deschise și ulterior sigilată pe parcursul serviciilor poștale, fie prin rătăcirea corespondenței, fără ca pârâta să cerceteze și să finalizeze rezultatele cercetării, ceea ce a indus reclamantului o stare de nesiguranță în serviciul statal de poștă.
Susținerile pârâtei în sensul că acțiunea ar fi inadmisibilă întrucât reclamantul nu ar fi parcurs o procedură prealabilă se constată că sunt neîntemeiate, fiind vorba despre un refuz de soluționare a unei cereri, iar acțiunea este admisibilă în contencios administrativ.
întrucât, în speță, s-a constat vătămarea reclamantului în dreptul garantat constituțional la secretul corespondenței prin refuzul autorității Compania Națională Poșta Română de a întreprinde demersurile necesare în soluționarea cererilor repetate ale reclamatului, transmise fie prin penitenciar, fie personal, Curtea a admis acțiunile conexe precizate și modificate și va obliga pârâta Compania Națională Poșta Română să soluționeze reclamațiile administrative ale reclamantului menționate ca nefinalizate prin adresa nr. 47/186, 48/187, 49/188 din 05 octombrie 2005 emise de Oficiul 51 București, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și va constata că reclamantul a renunțat la solicitarea de obligare a pârâtei Compania Națională Poșta Română la plata unor daune materiale și morale.
Cu privire la chemarea în judecată a Guvernului României ca reprezentant al Statului Român și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice se constată că solicitările reclamantului sunt neîntemeiate întrucât, în privința serviciilor poștale, ca serviciu public, Compania Națională Poșta Română are exclusivitatea prestărilor statale.
De asemenea se constată neîntemeiate susținerile reclamantului cu privire la relevanța cererilor sale din alte procese (penale ori civile), instanța de contencios administrativ putând verifica doar legalitatea unor acte administrative, a refuzului nejustificat de soluționare a unor cereri din partea unor autorități publice, precum și cererile accesorii de acordare a despăgubirilor materiale, ori morale în cazul în care reclamantul solicită aceasta.
3. Recursul declarat de C.D.
Recurentul a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, invocând ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.
A arătat că prin refuzul de comunicare a hotărârilor pronunțate în dosar instanțele îi încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, considerând că instanțele favorizează statul, autoritățile și instituțiile statului, recurentul considerându-se discriminat. A arătat că nu i s-a comunicat încheierea din 8 decembrie 2010, încheierea din 7 septembrie 2010 a Judecătoriei sectorului 5 București pronunțată în dosarul nr. 7140/302/2010, decizia nr. 673 din 9 februarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 8892/1/2009.
A criticat hotărârea pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București de scoatere de pe rol a cauzei și de trimitere la Curtea de Apel București, precum și consemnările din hotărârea atacată în cauza de față cu privire la faptul că a precizat obiectul cauzei oral în ședința din 27 noiembrie 2007. A arătat că la acea dată nu a fost lăsat să vorbească în ședința publică, motivat de faptul că are apărător desemnat în cauză, deși apărătorul din oficiu desemnat de Barou avea delegație numai pentru termenul de judecată de la data de 2 octombrie 2007, nu și pentru termenul arătat, din 27 noiembrie 2007. Astfel, a criticat sentința nr. 3010 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel București și a solicitat anularea ei.
De asemenea, a criticat decizia nr. 3084 din 25 septembrie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, invocând nulitatea acesteia.
A criticat și faptul că în mod nelegal și abuziv a fost înregistrat dosarul nr. 11482/302/2008 la Judecătoria sectorului 5, având ca obiect cerere de despăgubiri, întrucât reclamantul nu a formulat și nu a depus nicio cerere în acest sens. A susținut că este nereală menționarea în hotărârea atacată a faptului că și-a precizat obiectul cererii introductive, susținând constant faptul că acest dosar format la Judecătoria sectorului 5 București nu este legal, fiind creat în mod artificial.
Recurentul a arătat că întreaga hotărâre atacată îndeamnă la încălcarea legii, a Constituției și a Convenției Europene, întrucât instanța s-a pronunțat pe o cerere inexistentă, acest dosar neavând cauză și obiect până la data de 15 septembrie 2010. A precizat că începând cu această dată a depus cerere de chemare în judecată și astfel a determinat intrarea în legalitate a dosarului nr. 11482/302/2008. A mai arătat și faptul că dosarul nr. 7140/302/2010 a fost conexat în mod nelegal cu dosarul nr. 11482/302/2008.
II. Decizia instanței de recurs
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Analizând motivele de recurs formulate, conform dispozițiilor art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ., invocate de recurent, înalta Curte a constatat că nu pot fi primite aceste critici.
Astfel, instanța de primă jurisdicție nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât o instanță de judecată exercită atribuțiile puterii judecătorești atunci când interpretează legea, iar în cauza dedusă judecății instanța s-a pronunțat în raport cu obiectul cauzei deduse judecății, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Motivul referitor la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reținut de instanța de control judiciar, având în vedere că nu a fost identificată nicio astfel de încălcare, nefiind invocate de altfel de către recurent vicii de procedură.
Mai mult, recurentul invocă existența unei nulități a hotărârilor ce au fost pronunțate în cauză, în stadii diferite ale procesului, în condițiile în care dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, prevăd expres faptul că întotdeauna competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Nici motivele de recurs subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 nu pot fi reținute de înalta Curte, întrucât instanța de fond a hotărât în limitele sesizării și în raport de obiectul cauzei, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei, la situația de fapt corect reținută.
Nefiind motive de casare sau modificare a sentinței atacate, înalta Curte va menține sentința atacată ca legală și temeinică și, pe cale de consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5486/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5485/2011. Contencios → |
|---|
