ICCJ. Decizia nr. 5486/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul N.N.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale anularea Ordinului CLI nr. CL.235 din 17 noiembrie 2009, precum și a tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului cu Ministerul Apărării Naționale, suspendarea executării Ordinului CLI nr. CL.235 din 17 noiembrie 2009, precum și a tuturor actelor ulterioare privind situația militară și de serviciu a reclamantului, obligarea Ministerului Apărării Naționale să emită Ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, în condițiile art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 și art. 6 alin. (1) lit. b), precum și art. 7 din O.G. nr. 7/1998, cu aplicarea Legii nr. 118/2010,art. 10 alin. (2), sub sancțiunea unor penalități, obligarea Ministerului Apărării Naționale sa îi plătească ajutoarele și plățile compensatorii prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 7/1998 și de art. 31 din Legea nr. 31/1999, avându-se în vedere coeficientul de inflație începând cu data de 01 octombrie 2009 până la pronunțare, obligarea Ministerului Apărării Naționale să emită decizia de pensionare a acestuia cu data de 01 octombrie 2009, cu coeficientul de inflație la pensia ce i se va cuveni, de la aceasta dată și până la pronunțare, sub sancțiunea unor penalități, obligarea Ministerului Apărării Naționale să îi plătească daune morale în cuantum de 75.000 lei, pentru încălcarea drepturilor fundamentale prevăzute în Constituția României,art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1), )2), precum și obligarea Ministerului Apărării Naționale să îi plătească cheltuielile de judecata.
Pârâtul Ministerul Apărării Naționale, reprezentat prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocând, față de obiectul capătului de cerere referitor la anularea Ordinului CLI nr. CL. 235 din 17 noiembrie 2009, excepția inadmisibilității, referitoare la lipsa procedurii prealabile.
2. Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 193 din 17 ianuarie 2010 a Curții de Apel București au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității cap. 1 de cerere și a necompetenței materiale în privința cap. 5 al acțiunii.
Instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.N.I., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, în sensul că a fost anulat în parte Ordinul CLI nr. 235 din 17 noiembrie 2009 emis de pârât, în privința reclamantului.
A fost suspendată executarea acestui ordin în privința reclamantului, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Instanța a dispus obligarea pârâtului să emită ordinul de trecere în rezervă a reclamantului și în consecință să acorde reclamantului drepturile prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 7/1998 cu modificările ulterioare, actualizate cu coeficientul de inflație de la 1 octombrie 2009 și până la 17 ianuarie 2011.
A fost respinsă, ca prematur formulată, cererea privind obligarea pârâtului la emiterea deciziei de pensionare și a fost respins capătul de cerere privind daunele morale ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul este cadru militar în activitate, cu gradul de plutonier major, încadrat în prezent la Unitatea Militară 01035 București.
In perioada 01 iulie - 31 august 2009, unitatea militară menționată s-a aflat în proces de reorganizare.
Reclamantul ocupa funcția de administrator companie poliție militară, funcție ce a fost radiată în noul stat de organizare, ce a intrat în vigoare la data de 01 septembrie 2009.
Conform prevederilor Ordinului ministrului apărării naționale nr. M2/2009, acest fapt a fost adus la cunoștința reclamantului care, prin raportul personal înregistrat la nr. C.R. 347 din 20 iulie 2009 și-a precizat opțiunea de a trece în rezervă.
In urma evaluării reclamantului de către comisia de selecție pentru funcțiile de maiștri militari și subofițeri a Comandamentului Logistic întrunit, începând cu data de 01 septembrie 2009, cu ordinul C.L.î. nr. C.L. 161 din 26 august 2009, reclamantul a fost pus la dispoziția Unității Militare 01035 București în vederea încadrării.
Ulterior, începând cu data de 01 decembrie 2009, cu ordinul nr. C.L. 235 din 17 noiembrie 2009, reclamantul a fost eliberat din funcția de administrator companie, compania de poliție militară din Centrul 22 Depozitare Zonală al Centrului Principal de Coordonare Depozitare nr. 1 și numit în funcția de șef depozit nivel 2 (maistru militar clasa I - 2,55) la Unitatea Militară 01035 București, funcție superioară gradului deținut (plutonier major = maistru militar clasa a II-a) și a beneficiat de la acea dată de coeficientul funcției superioare (2,55 în loc de 2,35).
Reclamantul a exercitat atribuțiile acestei funcții și a fost remunerat pentru activitatea desfășurată până la data de 01 octombrie 2010, când a fost pus la dispoziția aceleiași unități, ca urmare a modificării statului de funcții. Acest din urmă ordin care face de altfel și obiectul prezentei acțiuni a avut la bază hotărârea nr. 12 din 16 noiembrie 2009 a Comisiei de Selecție nr. 13 a CLî, conținând tabelul cu subofițerii admiși pentru a fi analizați în vederea încadrării și promovării în funcții publicate în BIA.
Prin Hotărârea nr. 9 din 11 august 2009, emisă de aceeași Comisie de Selecție nr.13 din cadrul CLI, a fost întocmit tabelul cu subofițerii din Centrul 22 Depozitare Zonală al Centrului Principal de Coordonare Depozitare nr. 1 admiși pentru încadrarea și promovarea în funcții ca urmare a reorganizării unității, în urma procesului de restructurare a armatei.
La data de 14 iunie 2010, reclamantul a solicitat prin raport adresat șefului Unității Militare 01035 București și înregistrat cu nr. C.R. 155 din 14 iunie 2010, trecerea în rezervă în condițiile art. 6 alin. (1) lit. b) și art. 7 din O.G. nr. 7/1998.
Prin adresa nr. 1215 din 06 iulie 2010, emisă de Unitatea Militară 01263 Târgoviște, i s-a adus la cunoștință că unitatea nu se află în proces de restructurare/reorganizare, funcția în care era încadrat subofițerul, reclamant în cauză nefiind desființată și, drept urmare, solicitarea de trecere în rezervă în condițiile art. 6, alin. (1) lit. b) și art. 7 din O.G. nr. 7/1998, nu a fost promovată eșalonului superior pentru soluționare.
Cu privire la excepția inadmisibilității întemeiată pe lipsa procedurii prealabile, Curtea a reținut că este neîntemeiată, având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada de comunicare a ordinului atacat în prezenta cauză, iar tabelul atașat în fotocopie la fila 33 a dosarului nu atestă și data comunicării acestui act administrativ individual.
Pe de altă parte instanța constată că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 republicată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Rezultă că pentru a se invoca lipsa acestei proceduri prealabile pârâtul urma a face dovada datei comunicării acestui act administrativ individual care face obiectul capătului nr. 1 al acțiunii introductive, împrejurare care nu s-a produs însă, pentru considerentele anterior menționate, astfel încât se constată că reclamantului nu i se poate imputa o culpă în neexercitarea acestei proceduri.
Asupra excepției necompetenței materiale privind capătul al cincilea al acțiunii, respectiv obligarea pârâtului să emită decizia de pensionare a reclamantului începând cu data de 01 octombrie 2009, Curtea a constatat că este neîntemeiată, având în vedere că tribunalelor le revine competența potrivit dispozițiilor Legii nr. 19/2000, republicată să soluționeze litigiile privind deciziile de pensionare, dispoziția impunând ca situație premisă emiterea unei decizii de pensionare prin încetarea raportului de serviciu în privința reclamantului, situație inexistentă în prezenta cauză, reclamantul solicitând tocmai trecerea în rezervă și emiterea unei decizii de pensionare.
Cu privire la fondul cauzei instanța de primă jurisdicție a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, "(1) In perioada de restructurare a armatei, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii pot cere trecerea în rezervă, cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege, astfel: cu drept la pensie militară de serviciu cu vechime integrală, personalul militar care are o vechime în serviciu de minimum 30 de ani bărbații și 25 de ani femeile;
a) cu drept la pensie militară de serviciu cu vechime incompletă, personalul militar care are o vechime în serviciu de minimum 20 de ani, din care cel puțin 10 ani în serviciul militar;
(2) Ministerul Apărării Naționale poate dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu solicită pensionarea anticipată, personalul respectiv beneficiind, la cerere, de drepturile prevăzute la alin. (1). "
De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) "Cadrele militare cu o vechime în serviciu mai mică de 20 de ani pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naționale ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare a armatei, beneficiind de o plată compensatorie neimpozabilă, corespunzătoare vechimii în serviciu, (...)"
Din coroborarea dispozițiile menționate rezultă, fără echivoc, faptul că în perioada de restructurare a armatei legea recunoaște, în principal, dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare, iar, în cazul în care nu se solicită trecerea în rezervă, se recunoaște dreptul Ministerului Apărării de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, în condițiile prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu acordarea acelorași drepturi.
Mai mult, art. 27 stabilește că "In funcție de necesarul de personal al armatei și de fondurile alocate măsurilor de protecție socială a personalului disponibilizat, de prevederile prezentei ordonanțe pot beneficia și cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din unități care nu sunt supuse restructurării.", ceea ce vine să întărească ideea că opțiunea de trecere în rezervă potrivit O.G. nr. 7/1998 reprezintă un beneficiu acordat personalului militar, în scopul facilitării procesului de restructurare a armatei.
In același sens sunt și dispozițiile Ordinului ministrului apărării nr. 169/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1998 care stabilesc procedura de restructurare.
Astfel, comandanții structurilor militare solicită rapoarte scrise din partea cadrelor militare privind trecerea în rezervă în condițiile O.G. nr. 7/1998 sau menținerea în activitate; cadrele militare care solicită trecerea în rezervă vor menționa în rapoarte personale scrise articolul din ordonanță pentru care optează; cadrele militare ale căror funcții se reduc, indiferent de opțiune (trecere în rezervă sau menținere în activitate), sunt evaluate, pe baza criteriilor prevăzute la lit. A) din anexa nr. 1, de către structurile cu activitatea de personal, care vor prezenta comandanților situația celor care nu îndeplinesc criteriile stabilite; cadrele militare ale căror funcții se reduc și nu îndeplinesc criteriile prevăzute la lit. A) din anexa nr. 1 vor fi propuse pentru a fi trecute în rezervă în condițiile art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995 de către comandanții structurilor militare respective, iar cadrele militare ale căror funcții se reduc și care îndeplinesc criteriile prevăzute la lit. A) din anexa nr. 1, precum și celelalte cadre din unitățile care se transformă, se redimensionează, precum și cele care se redislocă în alte localități la o distanță mai mare de 50 de Km, vor fi analizate de comisiile de selecție și ierarhizate pe baza punctajului obținut potrivit criteriilor valorice de la lit. B) din anexa nr. 1 și vor fi propuse, pentru a fi încadrate, în ordinea descrescătoare a numărului de puncte obținute, în limitele statelor de organizare, în aceeași unitate sau în alte unități sau puse la dispoziție; cadrele militare care refuză propunerea de numire în funcția stabilită de comisia de selecție vor fi puse la dispoziție pe o perioadă de maximum 3 luni, perioadă în care li se va oferi, în scris, o altă funcție vacantă; în situația în care cadrele militare puse la dispoziție refuză oferta de numire în funcția vacantă propusă, vor înainta comandanților (șefilor) structurilor militare rapoarte scrise prin care vor solicita trecerea în rezervă în condițiile ordonanței și vor menționa articolul pentru care optează.
Competența comisiei de selecție în situația dată este stabilită prin N. -1/9, Metodologie privind modul de soluționare a situațiilor personalului militar și civil din structuri ale Ministerului Apărării care se reorganizează și restructurează, care la art. 3 prevede că "In cazul în care unele funcții se reduc, cadrele militare care optează pentru menținerea în activitate sunt evaluate conform art. 3 din Normele de aplicare a Ordonanței, aplicându-se, după caz, prevederile art. 4 sau art. 5 din același ordin sau următoarele.
Cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă, (...) sunt analizate de comisiile de selecție care verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în O.G. nr. 7/1998 și propun trecerea acestora în rezervă."
Prin urmare, doar în cazurile în care se optează pentru menținerea în activitate comisia de selecție procedează la evaluarea în baza criteriilor de la art. A din anexa nr. l și apoi la ierarhizarea conform art. B din aceeași anexă, solicitările de trecere în rezervă fiind analizate de către comisie doar în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor impuse de O.G. nr. 7/1998.
Instanța de primă jurisdicție a concluzionat că, îndeplinite fiind condițiile impuse de O.G. nr. 1/1998 pentru situația arătată de reclamant în raportul personal de trecere în rezervă (precum și revenirile asupra raportului inițial din data de 20 iulie 2009), respectiv pentru temeiul legal indicat de acesta, comisia de selecție nu are competența legală de a refuza trecerea în rezervă și de a propune o altă funcție.
Or, în cauză, la propunerea comisiei de selecție, s-a oferit reclamantului o altă funcție, iar prin Ordinul C.L.I. nr. C.L. 161 din 26 august 2009, reclamantul a fost pus la dispoziția Unității Militare 01035 București, pe o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării, având în vedere refuzul de a opta pentru funcția propusă, refuz manifestat prin rapoartele succesive înaintate de către acesta conducerii unității în care a fost încadrat pe noua funcție, solicitând trecerea în rezervă, solicitare cu care și un reprezentant al unității a fost de acord, conform mențiunilor olografe existente pe fotocopiile rapoartelor atașate la dosarul cauzei.
Prin ordinul atacat se încalcă, în mod evident, dreptul reclamantului prevăzut de lege de a opta pentru trecerea în rezervă, în condițiile în care nu numai că unitatea sa a fost supusă restructurării, dar funcția avută a fost redusă și nu se mai regăsește în noul stat de organizare. într-o atare situație, pârâtul era ținut de opțiunea de trecere în rezervă formulată de reclamant, astfel că măsurile adoptate privind propunerea unei alte funcții și punerea la dispoziție a reclamantului în vederea încadrării sunt nelegale.
Intr-o atare situație, în baza dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a dispus anularea în parte a ordinului, cu privire la reclamant și obligarea pârâtului la emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului, în condițiile O.G. nr. 7/1998, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de lege (art. 7 din O.G. nr. 7/1998, republicată), în cuantum actualizat cu coeficientul de inflație de la 01 octombrie 2009 și până la data pronunțării hotărârii, respectiv 17 ianuarie 2011.
Având în vedere că prin ordinul contestat pârâtul nu s-a pronunțat cu privire la dreptul reclamantului la pensie și la plățile și ajutoarele compensatorii prevăzute de art.8, iar potrivit dispozițiilor art. 18 din O.G. nr. 7/1998 "Drepturile ce se cuvin personalului disponibilizat în condițiile prezentei ordonanțe se deschid la data trecerii în rezervă, (...)", instanța consideră că nu este în măsură a stabili aceste drepturi în mod direct, urmând ca la emiterea ordinului de trecere în rezervă, în funcție de situația concretă a reclamantului, pârâtul să dispună și cu privire la drepturile ce i se cuvin acestuia în baza ordonanței.
In ceea ce privește celelalte capete ale acțiunii introductive, Curtea a constatat că acestea sunt nefondate.
Astfel, anularea tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului nu poate fi analizată în lipsa identificării acestor acte și a indicării motivelor de nelegalitate, precum și a interesului legitim sau dreptului vătămat prin emiterea lor.
De asemenea, aplicarea sancțiunii penalităților nu poate fi dispusă mai înainte de a se dovedi refuzul pârâtului de a se conforma obligației impuse de instanță privind emiterea ordinului de trecere în rezervă, urmând ca reclamantul să poată beneficia ulterior de disp. art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 republicată.
Referitor la suspendarea executării Ordinului nr. 235/2009 al CLî, Curtea a reținut că cererea este întemeiată, față de motivele de nelegalitate ale ordinului atacat, astfel cum au fost menționate în cuprinsul prezentei hotărâri. Astfel, se constată că sunt întrunite cele două condiții pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv cazul bine justificat, precum și paguba iminentă, constând în lipsirea reclamantului de dreptul de a beneficia de dispozițiile privind trecerea acestuia în rezervă, urmând a fi suspendată executarea ordinului în cauză în privința reclamantului până la data soluționării irevocabile a cauzei de față.
Curtea a apreciat ca nefondat capătul de cerere referitor la plata daunelor morale în cuantum de 75.000 lei, întrucât reclamantul nu justifică prejudiciul moral.
3. Recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale.
Prin cererea de recurs formulată, recurentul a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că la data solicitată de petent pentru trecerea în rezervă, Unitatea Militară 01035 București nu se mai afla în proces de reorganizare și, drept urmare, subofițerul nu mai făcea obiectul trecerii în rezervă în condițiile art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, coroborat cu art. 6 alin. (1) lit. b) și art. 7 din O.G. nr. 7/1998. S-a arătat faptul că pe data de 01 decembrie 2009 a expirat perioada de punere la dispoziție a reclamantului, motiv pentru care acesta a fost încadrat în aceeași unitate, potrivit Ordinului comandantului Comandamentului Logistic întrunit nr. C.L.235 din 17 noiembrie 2009.
Recurentul a arătat că ordinul CLî nr. 235 din 17 noiembrie 2009 a cărui suspendare s-a dispus nu-și mai produce efectele de la data de 30 septembrie 2010, când prin ordinul CLî nr. C.L. 190 din 17 septembrie 2010, ca urmare a modificării statului de funcții, reclamantul a fost pus la dispoziția Unității Militare 01035 București în vederea încadrării. Astfel, a apreciat recurenta că dispoziția instanței cu privire la suspendarea ordinului atacat a rămas fără obiect.
De asemenea, a criticat soluția dată excepției privind lipsa procedurii prealabile, arătând că reclamantul nu a respectat termenul de 30 de zile în care trebuia să introducă plângere prealabilă la autoritatea emitentă a ordinului prin care s-a considerat vătămat.
Recurentul a criticat aplicarea dispozițiilor legale, arătând că nu există un temei legal pentru trecerea în rezervă conform art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995, întrucât reclamantul nu poate fi considerat disponibilizat în sensul art. 1 din O.G. nr. 7/1998 și, prin urmare, nu poate beneficia de măsurile de protecție socială prevăzute de ordonanță.
S-a precizat că instanța de fond a invocat un act normativ abrogat, întrucât competența și atribuțiile comisiei de selecție din cadrul MAN nu mai sunt prevăzute în Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 7/1998, aprobate prin Ordinul M-169 din 18 octombrie 2001, invocate de instanță, întrucât Ordinul arătat a fost abrogat, iar Normele au fost aprobate prin Ordinul M-2 din 16 ianuarie 2009, publicat în M.Of. nr. 331 din 19 mai 2009.
Decizia instanței de recurs
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
înalta Curte a constatat că situația de fapt a cauzei, corect reținută de prima instanță și, de altfel, necontestată de recurent, constă în esență, în aceea că reclamantul are statutul de cadru militar în activitate, cu gradul de plutonier major, iar în cadrul procesului de restructurare ce a avut la nivelul UM 01035 București, funcția ocupată de acesta a fost redusă, fiind radiată în noul stat de organizare, ce a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2009.
In aceste condiții, prin raportul personal înregistrat la nr. CR 347 din 20 iulie 2009, reclamantul a solicitat trecerea în rezervă, conform prevederilor O.G. nr. 7/1998 și ale Legii nr. 80/2005.
Cu toate acestea, Comisia de selecție prin Ordinul nr. CL 161 din 26 august 2009 a dispus punerea reclamantului la dispoziția UM 01035 București, în vederea încadrării.
Problema esențială ce se impune a fi dezlegată în cauză, de care depinde atât soluționarea recursului de față, cât și a fondului litigiului, constă în interpretarea prevederilor O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale precum și Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ.
Din interpretarea logică și sistematică a prevederilor art. 6 și art. 8 ale O.G. nr. 7/1998, redate integral în considerentele sentinței atacate, rezultă fără echivoc că legiuitorul a reglementat două situații distincte pentru trecerea în rezervă a cadrelor militare din unitățile supuse restructurării cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare, respectiv: (i) situația în care pot trece în rezervă, la cerere și (ii) situația în care pot fi trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naționale ca urmare a nevoilor de reducere și restructurare a armatei.
Pentru prima situație, a fost instituit dreptul cadrelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de cele două texte de a cere trecerea în rezervă, formularea folosită pot trece în rezervă având semnificația posibilității de a exercita sau nu respectivul drept, iar nu a instituirii unei simple vocații în favoarea acestora.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat să instituie doar vocația respectivelor cadre pentru trecerea în rezervă, ar fi folosit formularea pot fi trecute în rezervă, singura care ar fi justificat susținerea că această operațiune ar fi fost lăsată la aprecierea Ministerului Apărării Naționale, utilizată ca atare pentru cea de a doua situație, respectiv aceea în care nu s-a solicitat trecerea în rezervă, dar se impune luarea unei astfel de măsuri ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare a armatei.
Mai mult, același act normativ dispune, prin art. 27, că pot beneficia de prevederile acestuia și cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din unități care nu sunt supuse restructurării, în funcție de necesarul de personal al armatei și de fondurile alocate măsurilor de protecție socială a personalului disponibilizat, evident fiind că opțiunea de trecere în rezervă reprezintă un drept acordat personalului militar, în scopul facilitării procesului de restructurare a armatei, cum corect a apreciat și prima instanță.
în același sens sunt și dispozițiile Ordinului nr. M-2 din 16 ianuarie 2009 al ministrului apărării pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1998, din interpretarea sistematică a acestora rezultând cu evidență ca în situația cadrelor militare care optează pentru trecerea în rezervă, cum este cazul în speță, competența comisiei de selecție este limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de acest act normativ pentru a propune trecerea lor în rezervă.
Prin urmare, doar în cazurile în care se optează pentru menținerea în activitate, respectiva comisie va proceda la evaluarea cadrelor militare în baza criteriilor de la art. A din anexa 1 și apoi la ierarhizarea acestora conform art. B din aceeași anexă.
Interpretarea contrară a acestor dispoziții, în modalitatea indicată de recurent și raportată doar la mențiunea "indiferent de opțiune" utilizată la art. 3 din Norme nu poate fi reținută, întrucât s-ar admite că este posibilă adăugarea la lege printr-un act normativ cu forță juridică inferioară.
In raport cu prevederile legale incidente în materia supusă controlului judiciar și cu situația concretă în care s-a aflat intimatul-reclamant, prima instanță a concluzionat în mod corect că pârâtul era ținut de opțiunea de trecere în rezervă formulată de acesta, prin ordinul atacat fiindu-i încălcat un drept recunoscut de lege, astfel încât s-a impus anularea lui.
In consecință, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut, hotărârea atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
înalta Curte nu poate primi nici critica referitoare la greșita soluționare a excepției privind lipsa plângerii prealabile, întrucât în cazul dedus judecății suntem în ipoteza circumscrisă de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât devin aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5) teza finală din Legea nr. 554/2004, nefiind obligatorie plângerea prealabilă.
Astfel, la cererea reclamantului de trecere în rezervă unitatea a emis ordinul nr. C.L. 190 din 17 septembrie 2010, prin care reclamantul a fost pus la dispoziția Unității Militare 01035 București în vederea încadrării. Or, această conduită care a dus la emiterea ordinului arătat, este exprimarea explicită a refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri.
Critica recurentului privitoare la rămânerea fără obiect a cererii de suspendare a ordinului ce face obiectul acțiunii judiciare, pe motivul emiterii unor alte acte administrative ce au reglementat situația juridică ulterioară a reclamantului, nu va fi primită de înalta Curte, întrucât anularea ordinului atacat înseamnă rămânerea fără efect a actelor ulterioare emise de autoritate, situație în care pe aspectul cererii de suspendare a ordinului atacat hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Pentru toate aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
Văzând cererea de acordare a cheltuielilor judiciare formulată de intimat, înalta Curte în temeiul art. 274 C. proc. civ. a admis cererea și a dispus obligarea recurentului la plata cheltuielilor ocazionate de recursul declarat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5497/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5480/2011. Contencios → |
|---|
