ICCJ. Decizia nr. 5509/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5509/2011

Dosar nr. 7238/2/2010

Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele.

I. Circumstanţele cauze.

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 august 2010, reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâţii AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CETĂŢENIE, COMISIA PENTRU CETĂŢENIE DIN CADRUL AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU CETĂŢENIE şi MINISTERUL JUSTIŢIEI a solicitat obligarea pârâtelor la soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, ce formează obiectul dosarului nr. 4746/2003, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

2. Hotărârea Curţii de Apel

Prin sentinţa nr. 988 din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă cererea formulată de reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâţii AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CETĂŢENIE, COMISIA PENTRU CETĂŢENIE DIN CADRUL AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU CETĂŢENIE şi MINISTERUL JUSTIŢIEI, ca rămasă fără obiect.

Instanţa a obligat pârâta să plătească 100 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea introductivă, reclamantul C.E. a solicitat obligarea pârâţilor la soluţionarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române.

Pentru termenul de judecată din data de 11 februarie 2011, pârâta a depus la dosar Ordinul nr. 192/P din 05 noiembrie 2010 prin care se arată că a fost aprobată cererea de redobândire a cetăţeniei române privind pe reclamant.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de obiectul acţiunii, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că a fost depus la dosarul cauzei şi Ordinul nr. 41/P din 27 ianuarie 2011 prin care se arată că cererea reclamantului a fost examinată şi avizată pozitiv şi pentru aceste considerente a fost respinsă acţiunea reclamantului ca fiind rămasă fără obiect.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa a obligat pârâta la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

3. Recursurile declarate de C.E. şi Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.

Recurentul C.E. a criticat soluţia pronunţată de instanţa de fond sub aspectul obligării pârâţilor la plata sumei de 4204 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.

Recurenta Autoritatea Naţională pentru Cetăţeniei a criticat soluţia instanţei de fond, întrucât în mod greşit a fost dispusă obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată, arătând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, a acordat mai mult decât s-a cerut, precum şi faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motive de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.

Recurenta a precizat faptul că această autoritate a devenit operaţională din luna august 2010, astfel încât nu i se poate imputa vreo culpă reprezentată de momente de inacţiuni sau de o eventuală lentoare în derularea procedurilor necesare pentru soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursurile ca nefondate pentru considerentele ce urmează:

In conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.

Având ca fundament aceste dispoziţii legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.

Înalta Curte nu poate primi critica formulată de recurentul-reclamant, întrucât instanţa i-a acordat cheltuielile de judecată în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., constatând că onorariul avocatului este nepotrivit de mare faţă de valoarea pricinii şi faţă de munca efectiv îndeplinită de avocat.

Soluţia instanţei a fost de respingere a acţiunii şi, având în vedere cheltuielile avansate de reclamant pentru soluţionarea cererii sale, până la acel moment, instanţa a dispus la obligarea cheltuielilor de judecată prin apreciere, având în vedere că avocatul a fost angajat, conform contractului de asistenţă judiciară, cu doar o lună înainte de data introducerii acţiunii la instanţă, fiind stabilit primul termen de judecată la data de 11 februarie 2011, dată la care a fost pronunţată hotărârea atacată.

Cu privire la recursul autorităţii, Înalta Curte constată că instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamantului, în temeiul art. 275 C. proc. civ., fiind consacrată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi acordarea cheltuielilor atunci când cererea reclamantei a fost respinsă întrucât pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile în timpul judecăţii.

Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluţia dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil.

Culpa recurentului a fost dovedită, întrucât acesta trebuia să-şi ia toate diligentele pentru a verifica stadiul cererii reclamantului şi să comunice un răspuns în acest sens.

Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantului a însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a determinat partea să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorităţii pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantului ar fi fost soluţionată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de C.E. şi Autoritatea Naţională pentru cetăţenie împotriva sentinţei nr. 988 din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5509/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs