ICCJ. Decizia nr. 5595/2011. Contencios

Reclamanta B.I., în contradictoriu cu Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale și cu Consiliul Județean Constanța - Comisia de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulți a solicitat să se verifice, să se dezbată și să se hotărască gradul de handicap al mamei sale diagnosticată cu boala Alzheimer.

Prin sentința civilă nr. 5740 din 04 martie 2010 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, cererea fiind declinată Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ, în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004.

Demersul judiciar aparține, în fapt, reclamantei D.D., reprezentată de tutore B.I., iar pretențiile sunt îndreptate împotriva Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, emitentă a deciziei și a Consiliul Județean Constanța - Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți.

Reclamanta a solicitat să se dispună anularea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 12274 din 19 octombrie 2009 prin care Comisia Superioară de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți a încadrat-o pe D.D. în grad de handicap de tip accentuat - grad 2 și să fie obligate pârâtele să emită o nouă decizie de încadrare în gradul 1 de invaliditate, prin care să i se acorde drepturile de care a fost lipsită, începând cu data de 19 octombrie 2009.

Pârâta, Autoritatea Națională pentru persoanele cu handicap - prin adresa din 12 iulie 2010, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 874 din 14 iulie 2010 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului, cauza fiind declinată către Curtea de Apel Constanța, reținându-se că obiectul acțiunii judiciare deduse judecății se circumscrie art. 8 din Legea nr. 554/2004, atacându-se actul administrativ tipic - decizia de încadrare în grad de handicap nr. 12274 din 19 octombrie 2009 emisă de Autoritatea Națională a persoanelor cu handicap, Comisia Superioară de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți.

în fața Curții de Apel Constanța, Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Constanța a depus întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere obiectul acțiunii.

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale depune întâmpinare prin care invocă inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 432/CA din 9 decembrie 2010 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Constanța - Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, respingând acțiunea în contradictoriu cu această parte, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Totodată, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

- Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.

- întrucât reclamanta a înțeles să conteste decizia nr. 12274 din 19 octombrie 2009, emitent al actului fiind Autoritatea Națională pentru persoanele cu handicap - Comisia Superioară de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți, Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți Constanța nu are calitate procesuală pasivă, respingându-se acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă.

- Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile s-a reținut că legea reglementează o jurisdicție specială administrativă, astfel că reclamanta contestând certificatul nr. RR din 18 august 2009, ca urmare a soluționării contestației, a fost emisă decizia nr. 12274 din 19 octombrie 2009, caz în care, din interpretarea art. 6 al Legii nr. 554/2004, procedura administrativă prevăzută de art. 7 nu se mai efectuează.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că pentru stabilirea gradului de handicap, instanța nu poate avea în vedere decât concluziile comisiei de evaluare compusă conform art. 85 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 și nu diverse expertize efectuate de reclamantă, cum ar fi aceea din speța de față, prin care s-a instituit tutela.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond nu a dispus efectuarea unei expertize medico - legale care să stabilească evoluția bolii Alzheimer de care suferă reclamanta și dacă aceasta mai are discernământ sau acesta este abolit.

Recursul este inadmisibil.

în fapt, reclamanta, reprezentată de tutore, arată că în anul 2007 a fost diagnosticată cu boala Alzheimer, în anul 2008 a fost pusă sub interdicție potrivit sentinței civile nr. 8334 din 16 mai 2008 a Judecătoriei Constanța, iar prin dispoziția din 29 iulie 2009 a fost instituită tutela în persoana numitei B.I.

La data de 14 ianuarie 2011, reclamanta D.D. a decedat.

Potrivit dispozițiilor art. 156 alin. (1) C. civ. "tutela încetează în cazul în care nu se mai menține situația care a dus la instituirea ei, precum și în cazul morții minorului.

Cum regulile privitoare la tutela minorului se aplică și în cazul tutelei celui pus sub interdicție judecătorească, rezultă că odată cu decesul reclamantei D.D. (pusă sub interdicție) a încetat și tutela instituită în persoana numitei B.I.

Astfel, recursul declarat de tutore la data de 8 februarie 2011, după decesul reclamantei (decedată la data de 14 ianuarie 2011) este declarat de o persoană căreia i-a încetat calitatea de tutore și care nu mai avea dreptul să declare recurs.

Așa fiind, s-a constatat că recursul declarat în condițiile de mai sus a fost inadmisibil, și a fost respins ca atare.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5595/2011. Contencios