ICCJ. Decizia nr. 5590/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul C.M. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună obligarea acestuia să-i primească de îndată cererea de redobândire a cetățeniei române, în caz contrar să fie obligat la daune în cuantum de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației.
Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că la data de 21 mai 2009 s-a adresat cu o cerere de redobândire a cetățeniei române secției consulare a Ambasadei României la Chișinău și întrucât nu a primit nici un sprijin, la data de 19 mai 2010 a mai revenit cu o cerere în acest sens.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 5111 din 14 decembrie 2010 a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că începând cu data de 16 august 2010 cererile de redobândire a cetățeniei sunt primite fără o programare prealabilă, iar reclamantul nu a probat că, după această dată, s-a adresat secției consulare a ambasadei cu o cerere și că această cerere nu i-a fost înregistrată.
împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul C.M.
Recurentul a susținut, în esență, că instanța de judecată a pronunțat o soluție formală, întrucât nu s-a raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Singura soluție la care ar putea ajunge instanța, reține recurentul, era aceea că cererea sa a rămas fără obiect și să oblige pârâtul Ministerul Afacerilor Externe la plata cheltuielilor de judecată.
A mai susținut recurentul că, Ministerul Afacerilor Externe este în culpă, întrucât timp de peste 1 an de zile a ignorat demersurile sale, încălcând orice termen rezonabil stabilit de legislația internă și de Convenția europeană asupra cetățeniei.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, cu modificările și completările ulterioare, "Persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de acordare, întemeiată pe dispozițiile art. 101, sau de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie".
De asemenea, în condițiile art. 10 din Legea nr. 396/2002 privind ratificarea Convenției europene asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
în cauză, reclamantul C.M., cetățean moldovean, domiciliat în Republica Moldova a arătat că la data de 21 mai 2009 s-a adresat secției consulare a Ambasadei României din Chișinău cu o cerere de redobândire a cetățeniei române, care nu i-a fost primită, motiv pentru care la data de 3 iunie 2010 a formulat acțiunea de față.
La termenul din 14 decembrie 2010, pârâtul a învederat instanței că începând cu data de 16 august 2010 cererile de redobândire a cetățeniei române se depun la consulate, fără o programare prealabilă, depunând în acest sens și o copie a comunicatului afișat pe site-ul Ambasadei Române la Chișinău.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se înțelege, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeași lege a contenciosului administrativ, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, iar prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.
Cum în cauză, reclamantul nu a probat că, după data de 16 august 2010 s-a adresat secției consulare a Ambasadei cu o cerere, nu se poate reține în sarcina pârâtului un refuz nejustificat de soluționare a cererii care să atragă obligarea acestuia la cheltuieli de judecată sau eventuale daune.
Față de cele ce preced, recursul fiind nefondat, a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5591/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5588/2011. Contencios → |
|---|
