ICCJ. Decizia nr. 5621/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5621/2011
Dosar nr. 1817/33/2010
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul B.A. a chemat în judecată pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea pârâtelor la soluţionarea dosarului de despăgubire transmis pârâtelor cu adresa din 29 noiembrie 2007, cu privire la acordarea despăgubirilor în legătură cu imobilul situat în Cluj-Napoca, prin acordarea despăgubirilor cuvenite în favoarea acestuia, cu obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 RON/zi de întârziere şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea acţiunii reclamantul a învederatinstanţei că a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, iar dosarul său de revendicare a fost înaintat spre soluţionare pârâtei Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor de către Instituţia Prefectului Judeţului Cluj cu adresa din 19 noiembrie 2007. Întrucât de la acea dată şi până la data formulării acţiunii, 17 noiembrie 2010, nu a primit nicio înştiinţare sau comunicare privind stadiul în care se află dosarul său de despăgubiri şi având în vedere perioada îndelungată de 3 ani de zile în care pârâta în mod cu totul nelegal şi nejustificat refuză soluţionarea acestui dosar, a înţeles să se adreseze instanţei pentru realizarea dreptului său, respectiv acordarea despăgubirilor sub forma unor măsuri reparatorii în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prin emiterea unei decizii.
Pârâta Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 62 din 1 februarie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă, a obligat pârâta să analizeze şi să înainteze dosarul evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare şi să emită subsecvent decizia privind titlul de despăgubire în favoarea reclamantului cu privire la imobilul situat în C.N., jud. Cluj.
Totodată, a obligat pârâta la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 RON/zi de întârziere începând cu data de 17 noiembrie 2010 şi până la executarea efectivă şi a respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este întemeiată apreciind că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în demersul judiciar al reclamantului care vizează obţinerea despăgubirilor aferente imobilului nerestituit.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că reclamantul este în posesia unui bun în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru asigurarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Prin urmare, reclamantul poate invoca dreptul la respectarea proprietăţii aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, conform art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, Curtea de Apel a avut în vedere hotărârile de condamnare a României în cauzele Togănel, Grădinaru şi Jujescu contra României, ca şi cele din hotărâri anterioare pronunţate în cauzele Străin, Porteanu, Păduraru şi Brumărescu.
Instanţa de fond a apreciat că este necesar a da eficienţă acţiunii reclamantului prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti coercitivă pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp şi eficient a atribuţiilor sale tocmai pentru a nu expune reclamantul arbitrariului şi hazardului cu consecinţe grave asupra drepturilor şi intereselor legitime de care acesta se prevalează.
În privinţa duratei procedurii, s-a consacrat şi principiul conform căruia acest concept cuprinde şi fazele administrative ale soluţionării unei pretenţii legate de exerciţiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost iniţiată încă în cursul anului 2001, prin emiterea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001.
Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum şi faptul că, în baza legislaţiei interne, reclamantul este ţinut să mai aştepte încă o perioadă nedeterminată de timp, fiind condiţionat şi de existenţa disponibilităţilor băneşti, o durată totală a procedurii de 8-9 ani a fost considerată de către instanţa de fond ca nefiind rezonabilă.
Reţinând că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nefiind finalizată într-un termen rezonabil, instanţa de fond a admis şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 RON/zi de întârziere începând cu data formulării acţiunii, 17 noiembrie 2010, şi până la executarea efectivă.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, reţinând că deşi în cauză există o culpă procesuală a pârâtei, însă reclamantul nu a făcut dovada cuantumului cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a respins acest capăt de cerere ca nedovedit.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod greşit, a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei.
În cauza supusă judecăţii, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului în sensul că dosarul aferent dispoziţiei din 20 septembrie 2007, a fost transmis Secretariatul Comisiei Centrale de către Primăria Municipiului Cluj Napoca şi înregistrat.
Referitor la verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilul-notificat de reclamant precum şi etapa evaluării, recurenta menţionează că aceste etape sunt condiţionate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În aplicarea acestor prevederi, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia din 28 februarie 2006 care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât şi a evaluatorului/societăţii de evaluare, cu menţiunea că această decizie a fost înlocuită cu decizia din 16 septembrie 2008.
Astfel, prin decizia din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariţia O.U.G nr. 81/2007 şi cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, dispoziţii însoţite de avizul de legalitate emise de prefecturi.
Recurenta consideră că nu poate fi vorba de refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, atât timp cât aşa cum a arătat procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost declanşată, dosarul fiind transmis Secretariatului Comisiei Centrale.
Totodată, potrivit dreptului civil, daunele cominatorii se aplică numai atunci când este vorba de asigurarea executării obligaţiilor de a face şi de a nu face.
Ori, în prezenta cauză, faptul că nu fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din moment ce procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în urma căreia se emite decizia conţinând titlul de despăgubire, nu este finalizată, deoarece este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008.
Recurenta mai susţine că aplicarea unei sancţiuni menite să ducă la executarea hotărârii se impune numai în cazul în care autoritatea publică pârâtă refuză să execute de bună voie hotărârea instanţei, ori, în cauza de faţă, nu poate fi vorba de aşa ceva.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit doctrinei şi practicii judiciare daunele cominatorii reprezintă o instituţie creată pentru garantarea indirectă a executării obligaţiilor de „a face”, intuituu personae.
Înalta Curte reţine că procedura contenciosului administrativ vizând executarea titlurilor executorii constituite din hotărâri judecătoreşti nu prevede o atare sancţiune, procedura de executare fiind una aparte, derogatorie de la dreptul comun (art. 22 şi urmtoarele din Legea nr. 554/2004).
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar are în vedere şi faptul că în dreptul comun posibilitatea de constrângere a debitorului unei obligaţii de a face care nu se poate realiza decât cu concursul nemijlocit al acestuia şi care nu se poate aduce la îndeplinire prin executare silită, nu se poate realiza decât prin aplicarea unei amenzi civile, care se plăteşte în contul statului şi nu al creditorului, creditorul putând însă să fie despăgubit pentru daunele-interese echivalente prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei.
Astfel fiind , Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a obligat pârâta la plata daunelor cominatorii, în cauză nefiind incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, acesta instituind o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Prin urmare, Înalta Curte va modifica sentinţa recurată în sensul că va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii .
Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea reclamantului, motiv pentru care vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei pentru următoarele considerente:
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Alineatul 3 al aceluiaşi articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menţionează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1) - (2) şi alin. (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate /propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauza de faţă dosarul de despăgubire pentru dispoziţia emisă a fost transmis şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în anul 2007, respectându-se verificarea legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.
Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de soluţionare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în decizia din 2008 emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligaţia de a trimite dosarul unui evaluator sau societăţii de evaluare desemnate.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăşi acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Soluţionarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanţie instituită de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garanţie ce priveşte, în cauzele de natură civilă, nu numai desfăşurarea procedurii în faţa instanţei de judecată, dar şi procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicţii este condiţionată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în aşa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluţionarea cererilor reclamantului de emitere a titlurilor de despăgubire se aduc grave prejudicii reclamantului .
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica, în parte, sentinţa atacată în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, cu menţinerea celorlalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinţei civile nr. 62 din 1 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5613/2011. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 5628/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
