ICCJ. Decizia nr. 5661/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5661/2011
Dosar nr. 3470/2/2009
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei.
1.Hotărârea Curţii de Apel.
Prin sentinţa nr. 5092 din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta P.R.C., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Primarul Municipiului Iaşi, N.G., prin care solicita anularea adeverinţei nr. 1665 din 5 martie 2009 emisă de primul pârât şi să se constate calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe cel din urmă pârât. De asemenea, instanţa de judecată a respins cererile de intervenţie formulate de C.C., N.R.G. şi SC D.P.I. SRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin adeverinţa nr. 1665 din 5 martie 2009 emisa de paratul C.N.S.A.S. s-a reţinut că acestuia nu i se poate atribui calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.
La baza acestei adeverinţe a stat nota de constatare din 14 mai 2009 aflata la filele 42-44 din dosar, precum si înscrisurile din dosarul personal nr. R 1688, care conform procesului verbal de predare a documentelor din cadrul fondului de reţea păstrat la Iaşi (depus la ultimul termen), avea la data predării 13 file, filele fiind renumerotate la 16 august 2004, odată cu predarea documentelor.
Reţine instanţa de fond că existenta numai a angajamentului de colaborare al paratului, precum si simpla menţiune ca ar fi semnalat unele aspecte privind comportarea, relaţiile si preocupările a 3 studenţi nu este suficienta pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securităţii in ceea ce-l priveşte pe pârâtul N.G., deoarece nu exista nici un indiciu ca acesta ar fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist si nici ca informaţiile pe care le-ar fi furnizat vizau îngrădirea drepturilor si libertăţilor fundamentale.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, dacă am presupune ca declaraţiile privind cele trei persoane indicate in raportul din 28 martie 1978 (fila 182), ar fi tocmai acelea care lipsesc din dosarul predat către paratul C.N.S.A.S., atunci este de presupus ca informaţiile priveau într-adevăr securitatea naţională, cel puţin doua persoane fiind cetăţeni străini, caz in care o eventuala atingere a drepturilor fundamentale a acelor persoane ar putea fi justificata inclusiv in temeiul dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (pct. 2 al articolelor 8, 9, 10, 11).
Astfel în însăşi tratatele internaţionale care recunosc aceste drepturi se acceptă limitarea drepturilor si libertăţilor fundamentale pe considerentul că limitarea „era necesară pentru securitatea naţională”.
Ceea ce interesează din punctul de vedere al O.U.G. nr. 24/2008 este, în aprecierea primei instanţe, colaborarea cu organele de securitate însa nu pe linia specifica de activitate a acestei instituţii ci numai ca sprijin al regimului totalitar comunist, având relevanţă astfel numai acele informaţii care denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului şi nu informaţii care vizau securitatea naţională.
Nu lipsite de relevanţă sunt reţinerile din notele şi rapoartele existente în care se consemnează ca paratul a furnizat un număr extrem de mic de note informative şi faptul că acestea nu conţineau date si informaţii care să intereseze organele de securitate.
Din moment ce nu există nici un indiciu că notele informative despre cele trei persoane ar fi conţinut aspecte relevante şi din faptul ca aceste note nu au determinat luarea unor masuri fata de persoanele in cauza pe baza notelor respective, masuri dispuse prin alte acte ale fostei Securităţii nu se poate reţine calitatea de colaborator al pârâtului N.G.
Arată instanţa de fond că simplul fapt că pârâtul ar fi furnizat informaţii nu este suficient pentru a se constata calitatea de colaborator, nefiind îndeplinite celelalte doua condiţii, prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ca informaţiile să denunţe activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi ca să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Nu au nici o relevanta nemulţumirile cetăţenilor faţă de activitatea pârâtului ca primar si nici opiniile referitoare la colaborarea sau necolaborarea sa cu fosta Securitate, ci numai probele administrate şi existente la pârâtul C.N.S.A.S.; or, din actele depuse la ultimul termen rezultă că înscrisurile care au fost depuse la dosar sunt singurele pe care le deţine C.N.S.A.S. din dosarul privindu-l pe numitul N.G., astfel că acesta nu are cum să aprofundeze cercetările.
2. Recursurile declarate în cauză.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamanta, precum şi intervenientul C.C., formulând critici de nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu motivarea că soluţia primei instanţei a fost adoptată cu aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, ambii recurenţi prin critici comune aduse hotărârii recurate susţin că studiul actelor din dosarul personal al pârâtului N.G. relevă, necontestat, faptul că acesta a avut calitatea de informator al Securităţii în perioada 27 martie 1978 - 18 ianuarie 1983, pe baza unui angajament scris, fiind special instruit pentru supravegherea informativă a colegilor săi studenţi - români şi străini - şi ulterior a colegilor de serviciu.
Apreciază recurenţii că dosarul personal relevă cu claritate indicii că activitatea de informator a pârâtului se încadrează în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
În acest sens se face referire la Nota de analiză privind activitatea desfăşurată de informatorul „M.” - numele conspirativ a pârâtului N.G. -, întocmită la data de 30 noiembrie 1980 (dosar personal), din care rezultă expres că acesta a fost instruit şi folosit pentru cunoaşterea stării de spirit a colegilor de muncă şi „pentru depistarea celor care fac comentarii ca urmare a audiţiilor postului de radio” Europa Liberă „şi sunt cunoscuţi cu manifestări duşmănoase sau cu comentarii duşmănoase” astfel că prezumţia folosită de instanţă cum că informaţiile furnizate de pârât vizau doar securitatea naţională, este nejustificată, în realitate denunţătorul fiind folosit tocmai pentru cunoaşterea celor care aveau manifestări duşmănoase sau făceau comentarii duşmănoase la adresa regimului comunist.
Prin motivele de recurs, recurenţii impută primei instanţe lipsa rolului activ impus de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru ca C.N.S.A.S. să adâncească verificarea documentelor şi informaţiile existente în propria arhivă cât şi la acele instituţii care mai deţin documente create de Securitate în scopul aflării adevărului.
3. Apărarea intimatului.
Prin întâmpinare, intimatul N.G. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală, prin care s-a reţinut în mod corect faptul că nu-i poate fi reţinută calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii în sensul prevederilor art. 2 lit. 1) şi b) din O.U.G. nr. 24/2008 deoarece la dosarul cauzei nu există nici un fel de indicii că ar fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, şi nici că informaţiile pe care le-ar fi furnizat vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în accepţiunea legiuitorului.
Intimatul a depus la dosar declaraţia autentică a numitului Z.A., persoană a cărui nume figurează în rapoartele ofiţerilor de securitate potrivit căruia „N.G. nu dat nici un fel de informaţii despre subsemnatul nici despre alţi colegi ai noştri. Dimpotrivă, domnul N.G. n-a atenţionat despre faptul că organele de securitate se interesează despre activitatea mea şi despre relaţiile mele sociale şi mi-a recomandat să fiu atent şi prudent”.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ. ţinând seama de apărările intimatului-reclamant, Înalta Curte, constată că recursurile sunt nefondate.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată în funcţie de situaţia faptică.
Potrivit art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, după cum s-a reţinut şi de către prima instanţă prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Rezultă aşadar că în sensul dorit de legiuitor faptul colaborării cu Securitatea implică întrunirea a trei condiţii legale referitoare la:
- acţiunile persoanei în cauză: furnizarea de informaţii sub orice formă;
- conţinutul informaţiilor: referitoare la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi scopul acestor informaţii: să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, consideră ca existenţa unui angajament de colaborare precum şi menţinerii semnalării unor informaţii privind comportarea, relaţiile şi preocupările a 3 studenţi, nu este suficientă pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securităţii.
Din analiza documentelor pe baza cărora recurenţii solicită ca intimatul-pârât să fie încadrat în categoria colaboratorilor securităţii, rezultă că nu există nici o notă informativă dată, scrisă şi semnată de acesta, notă de unde să rezulte faptul că ar fi informat organele securităţii de diferite atitudini potrivnice regimului totalitar.
De altfel, adeverinţa nr. l665 din 05 martie 2009 a C.N.S.A.S. şi Nota de Constatare S/DI/I/490 din 13 mai 2008 pe baza căreia a fost eliberată adeverinţa atacată nu constată faptul că intimatul-pârât a furnizat Securităţii regimului totalitar comunist informaţii ce vizau atitudini potrivnice acestui regim, prin îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale a cetăţenilor săi.
În fine, Înalta Curte, apreciază că nu lipsită de relevanţă în cauză, raportat la solicitarea reclamantului este şi împrejurarea că tocmai organele de securitate de la acea vreme au apreciat că intimatul-pârât „nu a reuşit să se facă prea util”, „nu are calităţi informative” şi „a refuzat să mai colaboreze în continuare” respectiv faptul că notele informative nu conţineau date şi informaţii care să intereseze organele de securitate.
În consecinţă, Înalta Curte, analizând probele administrate reţine că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele textului de lege incident pentru a se putea reţine calitatea intimatului de colaborator al Securităţii, criticile formulate de recurenţi fiind neîntemeiate pentru argumentele învederate.
Prima instanţă a pronunţat hotărârea recurată pe baza probelor administrate în acord cu prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind solicitată de la pârâtul C.N.S.A.S. întreaga documentaţie referitoare la dosarul ce îl priveşte pe intimatul-pârât N.G., şi în mod corect s-a consemnat în sentinţa atacată faptul că C.N.S.A.S. a comunicat instanţei că nu deţine alte înscrisuri referitoare la intimatul N.G. decât cele depuse anterior la dosarul cauzei, astfel că nu se poate reţine lipsa rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., principiu în baza căruia instanţa de judecată are îndatorirea prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi aplicarea corectă a legii.
2. Soluţia instanţei de recurs.
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul dintre motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea, va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta P.R.C. şi de intervenientul C.C. împotriva sentinţei nr. 5092 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5658/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5667/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
