ICCJ. Decizia nr. 5667/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5667/2011
Dosar nr. 5810/2/2010
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 252 din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta M.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, prin care solicita să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de emitere a ordinului de redobândire a cetăţeniei române, obligarea acesteia la emiterea şi comunicarea ordinului de redobândire a cetăţeniei române, în termen de maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii, respectiv la efectuarea programării pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară, în maxim 30 zile de la data emiterii ordinului, precum şi la plata sumei de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune interese, de la data introducerii acţiunii şi până la data comunicării ordinului de redobândire a cetăţeniei romane. De asemenea, a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 12 mai 2010, a fost avizată pozitiv cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, cerere care a fost aprobată prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru cetăţenie nr. 146/P din 27 septembrie 2010, fiind neîntemeiată susţinerea reclamantei că ar fi vorba despre un refuz nejustificat al pârâtei de a emite şi comunica ordinul de redobândire a cetăţeniei române, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte solicitarea de obligare a pârâtei să o programeze pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară, în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetăţeniei române, se constată că şi aceasta este neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a solicitat redobândirea cetăţeniei cu menţinerea domiciliului în străinătate, situaţie în care va depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice a României din Moldova.
Mai mult, Legea nr. 21/1991 nu reglementează programarea în vederea depunerii jurământului, ci stabileşte doar termenul în care se va depune jurământul de credinţă termen care este de 3 luni de la data comunicării ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare sau redobândire a cetăţenie române, potrivit art. 20 alin. (2) din această lege, astfel încât cererea reclamantei de programare pentru depunerea jurământului nu are temei legal.
Neîntemeiată este şi cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor interese de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, faţă de împrejurarea că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de a emite şi comunica ordinul de redobândire a cetăţeniei române.
Cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată este, prin urmare, şi ea neîntemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, criticile aduse încadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizând greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii, ca neîntemeiată.
În motivele de recurs, se arată că în mod greşit şi nelegal instanţa de fond nu a reţinut existenţa, în speţă, a unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române, de vreme ce de la data avizului şi până la data emiterii ordinului a trecut un termen de aprox. 5 luni; susţine recurenta că instanţa de judecată trebuia să constate că acţiunea a rămas fără obiect şi să oblige autoritatea pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Obiectul acţiunii cu a cărei soluţionare a fost învestită instanţa de contencios administrativ îl constituie constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române, obligarea acesteia la emiterea şi comunicarea ordinului de redobândire a cetăţeniei române, precum şi la programarea pentru depunerea jurământului de credinţă în 30 de zile de la emiterea ordinului, cu daune interese de 100 RON pe fiecare zi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
Din actele dosarului rezultă că cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de către recurenta-reclamantă a fost avizată pozitiv la data de 12 mai 2010, ulterior, la data de 27 septembrie 2010, fiind emis Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie nr. 146/P de aprobare a redobândirii cetăţeniei române unui număr de 369 persoane, recurenta figurând în Anexa nr. 1, ordin ce a fost comunicat recurentei la domiciliul ales.
La data introducerii acţiunii (29 iunie 2010), cererea de redobândire a cetăţeniei române era, aşadar, avizată pozitiv (12 mai 2010), iar ordinul de aprobare a cetăţeniei a fost emis la aprox. 4 luni de la această dată, fiind şi comunicat recurentei-reclamante.
Aşa fiind, cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în cauză nu suntem în prezenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, constând în „exprimarea explicită cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”.
Aceasta cu atât mai mult cu cât dispoziţiile Legii cetăţeniei române nr. 21/1991 nu prevăd un termen pentru emiterea ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, iar intervalul de timp de 4 luni, în care autoritatea intimată a emis actul, poate fi încadrat în noţiunea de termen rezonabil, prevăzut de art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, raportat şi la atitudinea din cursul judecăţii în faţa instanţei de fond a pârâtei, care a procedat la emiterea ordinului, conduita sa neputând fi calificată ca depăşind limitele rezonabilităţii procedurii.
Soluţia primei instanţe este corectă şi raportat la capătul de cerere privind depunerea jurământului, întrucât reclamantul a solicitat redobândirea cetăţeniei române cu menţinerea domiciliului în străinătate, situaţie în care, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991, republicată, va depune jurământul de credinţă faţă de România în faţa şefului misiunii diplomatice a României din Republica Moldova.
De asemenea, în raport cu soluţia dată fondului cauzei şi în lipsa culpei procesuale a pârâtei, în mod corect a dispus prima instanţă respingerea şi a capătului de cerere accesoriu ce viza aplicarea art. 274 C. proc. civ., respectiv plata cheltuielilor de judecată.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că hotărârea atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, în temeiul art. 312 din acelaşi Cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menţinând sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta M.R. împotriva sentinţei nr. 252 din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5661/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 5668/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
