ICCJ. Decizia nr. 5653/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5653/20 11
Dosar nr. 6250/1/2011
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea supusă revizuirii
Prin decizia nr. 3888 din 6 iulie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 3811 din 8 octombrie 2010 şi a încheierii de şedinţă din 15 octombrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
A admis recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva încheierii de şedinţă din 15 octombrie 2010.
A modifică sentinţa şi încheierea atacată, în sensul că a respins cererea de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 ca fiind rămasă fără obiect, precum şi cererea de îndreptare eroare materială.
A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
A respins ca tardiv recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 3811 din 8 octombrie 2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut că obiectul acţiunii formulate de reclamanţi vizează suspendarea efectelor H.G. nr. 737/2010 privind „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute de art. 11 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
Aşa cum rezultă din M. Of. nr. 457/30.06.2011 Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 59/2011, prin care a fost abrogat H.G. nr. 737/2010, astfel că, cererea de suspendare a acestei hotărâri a rămas fără obiect.
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Înalta Curte a constatat că sentinţa a fost comunicată pârâtului la data de 13 decembrie 2010 iar recursul a fost declarat la data de 30 martie 2010, cu depăşirea termenului legal, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
2. Cererea de revizuire
Împotriva deciziei nr. 3888 din 6 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7142/2/2010, în temeiul art. 327 din C. proc. civ. au formulat cerere de revizuire reclamanţii, solicitând admiterea acesteia, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii recursurilor formulate de Guvernul României şi intervenientul în interesul acestuia, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 3811 din 8 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea cererii de revizuire, în esenţă, se susţine că decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată la 6 zile de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 59/2011, publicată în M. Of. nr. 457/30.06.2011 prin care a fost abrogată H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, reţinându-se că cererea de suspendare formulată de reclamanţi în ceea ce priveşte executarea H.G. nr. 737/2010 a rămas fără obiect, însă, acest aspect nou legat de adoptarea ordonanţei nu a fost pus în discuţia părţilor.
De asemenea, se arată că s-au admis recursurile formulate şi s-a respins cererea reclamanţilor ca rămasă fără obiect, deşi în recurs nu s-a dezvoltat un asemenea motiv de nelegalitate. A fost invocată şi practica judiciară pronunţată de instanţele de recurs, fiind depus în acest sens certificatul emis în Dosarul nr. 11803/2/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată, deşi obiectul cererii supuse judecăţii îl constituie cererea de revizuire.
Înalta Curte, analizând cererea de revizuire în raport de motivele invocate, apreciază că aceasta este nefondată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit art. 322 alin. (1) din C. proc. civ., revizuirea unei hotărârea dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile prevăzute la pct. 1-pct. 9, însă, din cuprinsul cererii de revizuire formulată nu se observă că revizuenţii au indicat în concret care sunt dispoziţiile legale din articolul menţionat, pe care îşi întemeiază cererea, făcând o referire generică la art. 322 şi urm. din C. proc. civ.
Motivele invocate de revizuenţi ca temei al cererii de revizuire, nu pot fi reţinute.
Pronunţarea soluţiei de instanţa de recurs a fost amânată la 6 iulie 2011 pentru a se da posibilitatea apărătorului intimaţilor-reclamanţi de a depune concluzii scrise, astfel cum rezultă din Încheierea de şedinţă din 29 iunie 2011. Au fost depuse concluzii scrise din partea intimaţilor-reclamanţi prin care se solicită respingerea recursurilor declarate în cauză ca lipsite de obiect, întrucât a fost adoptată O.U.G nr. 59/2011 prin care a fost abrogată H.G. nr. 737/2010, învederându-se că recursul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a fost tardiv motivat.
Prin urmare, chiar revizuenţii prin concluziile scrise, au solicitat soluţionarea recursului în raport de situaţia legislativă determinată de adoptarea O.U.G. nr. 59/2011, astfel că şi-au exercitat dreptul la apărare inclusiv din această perspectivă avută în vedere de instanţa de recurs la pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită.
Faptul că recurenţii nu au motivat recursul şi nu au depus concluzii scrise în care să învedereze situaţia legislativă nu poate constitui motiv de revizuire, cu atât mai mult cu cât recursul la instanţa de contencios administrativ se analizează şi în raport de art. 3041 din C. proc. civ.
De altfel, prin revizuirea formulată, revizuenţii tind în realitate la o nouă judecată a recursului situaţie inadmisibilă faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.
În mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificaţia unui „apel-recurs deghizat” ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui „defect fundamental”. De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs.România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
Faţă de temeiul juridic al căii de atac exercitate şi considerentele expuse, se constată că este lipsită de relevanţă şi susţinerea revizuentei privind soluţiile diferite pronunţate de instanţa de recurs în alte cauze.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de Asociaţia Naţională a Pensionarilor din Serviciul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor împotriva deciziei nr. 3888 din 6 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 5652/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5658/2011. Contencios. Conflict de... → |
---|