ICCJ. Decizia nr. 5680/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5680/2011
Dosar nr. 104/2/2011
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţei.
Prin sentinţa nr. 1115 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC Q.I.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, şi a suspendat executarea deciziei nr. 1983 din 23 decembrie 2010 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin decizia nr. 1983 din 23 decembrie 2010, emisă de pârât, s-a dispus suspendarea, pe o perioadă de o lună, a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc nr. RO0003X002488, acordată reclamantei, valabilă în perioada 01 septembrie 2010 - 31 august 2011.
Măsura a fost dispusă pentru nerespectarea de către reclamantă a condiţiilor avute în vedere la autorizare şi prevăzută în nota de constatare întocmită pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare.
În drept, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (4) din H.G. nr. 870/2009, arătând că, potrivit acestora, Comisia poate dispune, în funcţie de consecinţele produse, măsura suspendării autorizaţiei/autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc până la 3 luni, pentru fiecare mijloc de joc în parte sau pentru toate mijloacele de joc situate într-o locaţie, în funcţie de gravitatea faptelor constatate şi a consecinţelor ce decurg din acestea, pentru una dintre faptele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e).
Examinând la nivel de aparenţă decizia nr. 1983 din 23 decembrie 2010, prima instanţă a reţinut că actul contestat dispune suspendarea unei autorizaţii care nu mai era în vigoare la data la care a fost aplicată sancţiunea, întrucât la acea dată fusese emisă o altă autorizaţie în favoarea reclamantei, pentru o altă configuraţie a meselor de joc.
În contextul menţionat mai sus, fără a face o analiză de legalitate a deciziei nr. 1983 din 23 decembrie 2010, prima instanţă observă că punerea în executare a acestui act ar avea ca efect imediat încetarea temporară a activităţii reclamantei, în condiţiile în care aceasta este titularul unei autorizaţii valabile, cu privire la care nu s-a dispus suspendarea.
Prin urmare, se arată în considerentele sentinţei atacate, cererea reclamantei îndeplineşte condiţiile cazului bine justificat, aşa cum este el definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Apărările pârâtei nu au fost reţinute de prima instanţă, care a apreciat că raţionamentul invocat de aceasta tinde la aplicarea forţată a unui text legal în condiţiile în care nu există condiţiile obiective care să facă posibil acest lucru.
Cu privire la paguba iminentă, prima instanţă a apreciat că executarea deciziei ar avea ca efect întreruperea activităţii reclamantei şi, implicit, privarea acesteia de profitul aferent acesteia; este adevărat că, aşa cum susţine pârâta, executarea unui act administrativ legal emis nu produce pagubă iminentă, în sensul legii, însă în cauză asupra acestui act planează o serioasă îndoială în privinţa legalităţii, situaţie în care executarea actului are ca efect încetarea activităţii pe o perioadă de o lună, ceea ce echivalează cu lipsirea totală de venituri.
De asemenea, constată prima instanţă, raportarea petitului acţiunii la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu are ca efect inadmisibilitatea acesteia ci doar fixarea limitelor şi condiţiilor în care ea poate fi admisă.
2. Recursul exercitat de pârât.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul, Ministerul Finanţelor Publice – Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare iar în subsidiar modificarea în întregime în sensul respingerii cererii de suspendare pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. cu referire la art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta afirmă că prima instanţă nu a analizat apărările formulate de Ministerul Finanţelor Publice prin întâmpinare si, prin urmare, trebuie observat ca in cuprinsul hotărârii recurate nu se regăsesc motivele de fapt si de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate de Ministerul Finanţelor Publice iar nu împrejurarea că în considerente s-a arătat ca,,apărările paratei nu pot fi reţinute, întrucât raţionamentul sau tinde la aplicarea forţată a unui text legal in condiţiile in care nu exista condiţiile obiective care sa facă posibil acest lucru” nu acoperă cerinţele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea pentru aplicarea greşită a legii susţinând că în speţă nu erau îndeplinite cele două condiţii prevăzute de lege – cazul bine justificat şi paguba iminentă – pentru a se dispune suspendarea actului administrativ.
Pe acelaşi raţionament, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, cu consecinţa schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-pârâtă expune situaţia de fapt şi de drept care a condus la suspendarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc pentru o perioadă de o lună, arătând că în cauza de faţă, actul administrativ a cărui suspendare se solicită de către reclamantă a avut ca efect suspendarea drepturilor conferite de autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc.
Arată că instanţa de fond nu a analizat in mod independent existenta celor doua condiţii pentru a concluziona daca acestea sunt îndeplinite in mod cumulativ ci, dimpotrivă, a apreciat ca îndeplinirea condiţiei privind paguba iminenta este o consecinţa a îndeplinirii condiţiei privind cazul bine justificat şi că de altfel intimata-reclamanta nu a prezentat nici o dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale privind existenţa unei pagube iminente.
3. Apărarea intimatei-reclamante.
Prin întâmpinarea depusă la 18 noiembrie 2011 intimata-reclamantă SC Q.I.I. SRL a solicitat în principal respingerea ca lipsit de interes a recursului ce vizează hotărârea instanţei de fond prin care s-a dispus in conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea provizorie a executării actului administrativ contestat, pana la soluţionarea acţiunii de fond ce face obiectul dosarului nr. 1456/2/2011 de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, iar acţiunea de fond a fost deja soluţionata favorabil, prin sentinţa civila nr. 5008 din 12 septembrie 2011 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, in dosarul nr. 1456/2/2011, astfel că nu mai subzista o finalitate a acestei proceduri.
În subsidiar solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca fiind temeinică şi legală, apreciind că în mod corect prima instanţă a reţinut că există suficiente indicii de nelegalitate care să facă dovada existenţei unui caz bine justificat pentru suspendarea actelor administrativ-fiscale în discuţie şi că prin executarea acestora, mai înainte de soluţionarea contestaţiei formulată în cauză, există riscul unor pagube iminente ce nu s-ar putea repara astfel.
II. Considerentele Înaltei Curţi, asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, a probei cu înscrisuri administrate în cauză dar şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 1938 din 23 decembrie 2010 emisa de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia de autorizare a jocurilor de noroc prin care s-a dispus suspendarea pentru 1 (una) luna a noii autorizaţii de exploatare a jocurilor de noroc caracteristice activităţii cazinourilor nr. RO0003X002488, valabila în perioada 01 septembrie 2010 - 31 august 2011, emisa in baza Deciziei nr. 2000 din 30 august 2010 a Comisiei.
Măsura suspendării autorizaţiei a fost aplicata de către Comisie, ca urmare a încheierii de către comisarii Gărzii Financiare a procesului-verbal seria H nr. 0192869 din 20 august 2010.
Cererea de suspendare a executării actului administrativ s-a formulat în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia prin hotărârea atacată au fost încălcate formele de procedura prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., critica nu poate fi primită deoarece sentinţa recurată este motivată atât în fapt şi în drept cuprinzând elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., inclusiv motivele de fapt şi de drept care au condus la admiterea cererii reclamantei şi suspendarea executării actului administrativ atacat fiind analizate apărările formulate faţă de obiectul cererii, respective cerere de suspendare provizorie a actului administrativ contestat, instanţa analizând exclusiv la nivel de aparenta decizia nr. 1938/2010, fără a intra în detaliile juridice ale cauzei, această chestiune fiind în căderea instanţei sesizate cu judecata în fond a cauzei, aşa cum în mod corect a menţionat intimata-reclamantă prin întâmpinare.
Astfel, a realizat o analiză pertinentă a celor două condiţii deduse din textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi paguba iminentă, în acord cu conţinutul acestor sintagme, indicat la art. 2 alin. (1) lit. t), respectiv ş) din acelaşi act normativ.
Prima instanţă a reţinut că în cauză, condiţia cazului bine justificat derivă din faptul că punerea în executare a actului administrativ prin care s-a dispus suspendarea pe o perioadă de una/lună a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc ar avea ca efect imediat încetarea temporara a activităţii reclamantei, in condiţiile in care aceasta este titularul unei autorizaţii valabile, cu privire la care nu s-a dispus suspendarea.
În speţă, existenţa cazului bine justificat reţinută de instanţa de fond este confirmată de soluţia desfiinţării actelor administrativ fiscale, a căror suspendare a executării s-a solicitat în prezenta cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 5008 din 12 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea în anularea actului administrativ a cărui suspendare a executării a fost dispusă în prezenta cauză conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 până la soluţionarea pe fond a acţiunii ce face obiectul dosarului nr. 1456/2/2011.
Concluzionând, Înalta Curte, constată că intimata-reclamantă a probat existenţa unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal şi, fără a tranşa această chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a reţine că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Paguba iminentă este definită prin art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 o defineşte ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Referitor la condiţia pagubei iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte, reţine că judecătorul fondului a indicat împrejurările pe baza cărora şi-a format convingerea că executarea actului administrativ s-ar repercuta negativ asupra activităţii societăţii, ce se reflectă în pierderea de profit, afectarea plăţii în perioada respectivă a celor aproximativ 130 salariaţi, la care se adaugă prejudiciul de imagine pe piaţa locală specifică jocurilor de noroc.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Comisia de autorizare a jocurilor de noroc împotriva sentinţei nr. 1115 din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5670/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 5692/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
