ICCJ. Decizia nr. 5701/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV Şl FISCAL
Decizia nr. 5701/2011
Dosar nr. 259/32/2011
Şedinţa publică de Ia 29 noiembrie 2011
În temeiul dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ.,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 4522 din 04 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bacău împotriva sentinţei nr. 112 din 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul Primarul comunei S. a chemat în judecată Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bacău, solicitând instanţei ca în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 să dispună suspendarea executării deciziei nr. 42/2010 emisă de pârâtă, în ceea ce priveşte măsurile stabilite la pct. 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 23, 24, 28-1 şi 28-2 din decizie, până la soluţionarea cauzei de către instanţa de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 351 din 07 aprilie 2011, Tribunalul Bacău a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României, declinându-se astfel competenţa în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Această instanţă a invocat la rându-i necompetenţa materială în primă instanţă şi excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi aprobat de Curtea de Conturi a României prin hotărârea nr. 130/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 112 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţiile de nelegalitate şi de necompetenţa invocate din oficiu, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 130/2010, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Bacău şi Curtea de Apel Bacău, trimiţând cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 130/2010 sunt reglementate cu încălcarea art. 126 alin. (2) şi art. 140 alin. (1) teza a II-a din Constituţia României. Faptul că hotărârea nr. 130/2010 este un act administrativ cu caracter normativ, retine instanţa, nu o exclude de la controlul de legalitate pe calea excepţiei.
Instanţa de fond a mai reţinut că, înlăturarea pe calea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 130/2010 repune dispoziţiile din legile organice în poziţia garantată constituţional.
În baza acestor dispoziţii şi având în vedere că decizia a cărei suspendare este solicitată a fost emisă de Camera de Conturi Bacău, în baza art. 159 pct. 2 şi 1591 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de fond a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bacău.
Cât priveşte conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bacău şi Curtea de Apel Bacău, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 - art. 126 alin. (2) şi art. 140 alin. (1) teza a II-a din Constituţia României.
S-a constatat că nu se poate analiza actul administrativ emis de Camera de Conturi Bacău prin prisma prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora” - şi care să atragă aplicarea criteriului valoric.
S-a reţinut că în cazul de faţă este aplicabil criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa Curţii de apel. S-a reţinut că având în vedere pe de o parte că autoritatea emitentă a deciziei care face obiectul cererii de suspendare, este o cameră judeţeană de conturi şi pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică, Înalta Curte a constatat că nu Curţii de apel, ci Tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
În consecinţă, recursul formulat împotriva sentinţei de fond vizând excepţia de nelegalitate a prevederilor pct. 228 şi pct. 229 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea activităţilor specifice Curţii de Conturi a fost respins ca nefondat, stabilindu-se totodată că instanţa competentă să judece cauza este Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că din eroare în dispozitivul deciziei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a menţionat „stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal”, deşi în raport cu obiectul cauzei şi cu prevederile legale aplicabile speţei, în practicaua deciziei amintite aceste aspecte au fost reţinute de instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2812 alin. „(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii (...)”.
Dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. configurează procedura prin care se poate înlătura omisiunea de rezolvare a unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori a unei cereri conexe sau incidentale.
Pe de altă parte, încuviinţarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătoreşti este admisibilă numai atunci când instanţa a omis a se pronunţa - lăsându-l complet nesoluţionat - asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 2812 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea şi va completa dispozitivul deciziei pronunţată în recurs, în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea.
Completează dispozitivul deciziei nr. 4522 din 04 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011 în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5700/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5705/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
