ICCJ. Decizia nr. 5693/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5693/2011
Dosar nr. 8202/95/2011
Şedinţa de la 25 noiembrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 290/2003, reclamanţii L.G. şi L.M. au chemat în judecată pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea primei pârâte la întocmirea formelor legale pentru acordarea de despăgubiri şi la plata acestora, precum şi la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 RON pe zi, până la data îndeplinirii obligaţiilor legale.
Prin sentinţa nr. 280 din 24 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Prin sentinţa nr. 1768 din 09 septembrie 2011, Tribunalul Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi calitatea de autoritate publică centrală a pârâtei.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 22 C. proc. civ.
Examinând actele dosarului, se constată că, în raport cu obiectul acţiunii, competenţa materială revine secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Gorj.
Astfel, obiectul acţiunii în cauza de faţă îl constituie obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la întocmirea formelor legale pentru acordarea şi plata unor despăgubiri, stabilite în temeiul Legii nr. 290/2003.
Înalta Curte apreciază că, pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 290/2003, precum şi normele metodologice de aplicare a acestui act normativ.
Astfel, conform prevederilor legale susmenţionate, hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare [alin. (5)] şi hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege [alin. (6)].
Tot astfel, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, prevede că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Rezultă, aşadar, din cuprinsul textelor legale şi normative sus-menţionate, că actele administrative emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba despre o competenţă exclusivă a tribunalului.
Înalta Curte reţine, aşadar, că în cauză nu sunt aplicabile normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci prevederile Legii nr. 290/2003 a căror aplicare a generat litigiul şi care, având caracter special, sunt derogatorii, conform principiului lex specialia generalibus derogant.
Este adevărat că, în cauză, obiectul acţiunii îl formează cererea privind plata unor despăgubiri stabilite în temeiul Legii nr. 290/2003 dar nu există niciun temei legal şi nicio raţiune ca litigiile izvorâte din aplicarea acestei legi să fie de competenţa materială a unor instanţe diferite, Înalta Curte apreciind că soluţionarea litigiului este, raportat la prevederile legale amintite şi pentru identitate de raţiune, de competenţa Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţă în favoarea căreia, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va fi stabilită competenţa de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe L.G. şi L.M., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5692/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5700/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
