ICCJ. Decizia nr. 5811/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5811/2011
Dosar nr. 387/33/2011
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţe:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 18 martie 2011, reclamantul C.F. a chemat în judecată pe pârâţii R.S.Z., în calitate de director executiv şi MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se aplice pârâtului de rândul 1, în calitate de conducător al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud, o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 25 decembrie 2010, data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti şi până la executarea integrală şi efectivă a acesteia; precum şi obligarea pârâtului de rândul 2 la plata sumei de 3000 lei reprezentând despăgubiri pentru întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 101 din 03 martie 2010 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia comerciala si de contencios administrativ si fiscal, în dosarul nr. 2396/112/2009, rămasa irevocabila prin Decizia nr. 5228 din 25 noiembrie 2010 pronunţata de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în acelaşi dosar, a fost admisă în parte acţiunea, în sensul că a fost anulat Ordinul nr. 517 din 23 aprilie 2009 emis de către Ministerul Tineretului si Sportului, s-a dispus reintegrarea în funcţia deţinută şi a fost obligat Ministerul Tineretului si Sportului la plata, în favoarea reclamantului, a drepturilor salariale, începând cu data de 23 aprilie 2009 şi până la data reintegrării în funcţie.
Ulterior prin „Răspunsul la întâmpinare";, depus pentru termenul din 25 mai 2011 reclamantul a solicitat extinderea acţiunii împotriva pârâtei D.O.M. în calitate de Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.
Prin notele de şedinţă înregistrate la data de 1 iunie 2011, reclamantul a solicitat:
1. să se aplice IN PRINCIPAL pârâtului de rând 1 din acţiunea introductiva, în calitate de conducător al Direcţiei Judeţene pentru Sport si Tineret, o amenda în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 25 decembrie 2010, data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti si până la executarea integrala şi efectiva a acesteia, iar IN SUBSIDIAR, să se aplice sancţiunea anterior solicitată pârâtei din extinderea de acţiune, în calitate de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport si Tineret,
2. să fie obligat pârâtul de rând 2 la plata sumei de 3000 lei reprezentând despăgubiri pentru întârziere,
3. cu cheltuieli de judecata reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar şi onorariul avocaţial în conformitate cu chitanţele justificative de plată pe care le-am depus la dosar, pentru considerentele de fapt şi de drept pe care le vom expune în mod detaliat în cele ce urmează.
Prin întâmpinare, pârâtul Z.S.R. în calitate de conducător al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret al judeţului Bistriţa-Năsăud a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cauză pe considerentul că prin sentinţa ce reprezintă titlul executoriu nu figurează nici direct obligat şi nici autoritatea publică pe care o conduce nu este obligată.
Deasemenea, pârâtele D.O.M. - Preşedintele AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU SPORT ŞI TINERET (A.N.S.T.) Bucureşti prin întâmpinarea formulată au solicitat respingerea cererii reclamantului.
In motivare au arătat că faţă de acţiunea reclamantului înţeleg să ridice excepţia tardivei precizări a acţiunii, în raport cu prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Pe fondul cauzei s-a susţinut că reclamantul nu-şi poate invoca propria culpă în ceea ce priveşte necunoaşterea persoanei direct răspunzătoare din punctul domniei sale de vedere, cu privire la punerea în executare a hotărârii nr. 101 din 03 martie 2010 rămasă irevocabilă, acesta îndreptându-se în mod greşit împotriva pârâtei D.O.M. în calitate de Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (A.N.S.T.), a Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (A.N.S.T.), cât şi împotriva Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bistriţa.
Cât priveşte capătul doi din cererea de chemare în judecată a apreciat că şi acesta este tardiv formulat, raportat la dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. şi la termenul când a fost formulat respectiv 16 iunie 2011, al doilea termen acordat în cauză.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 458 din 15 septembrie 2011 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului R.S.Z. şi ca o consecinţă a respins cererea de chemare în judecată faţă de această parte.
A respins excepţiile invocate de pârâţii AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU SPORT ŞI TINERET şi D.O.M., preşedintele AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU SPORT ŞI TINERET.
A admis cererea reclamantului, formulată împotriva pârâţilor AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU SPORT ŞI TINERET şi D.O.M., preşedintele AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU SPORT ŞI TINERET şi în consecinţă:
a) a aplicat pârâtei D.O.M., în calitate de preşedinte a AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU SPORT ŞI TINERET, amenda în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 28 decembrie 2010 şi până la executarea integrală şi efectivă a sentinţei civile nr. 101 din 3 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 2396/112/2009 definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 5228 din 25 noiembrie 2010, pronunţată de SCAF a Î.C.C.J.
b) a obligat pârâtele AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU SPORT ŞI TINERET şi D.O.M. să plătească în solidar, reclamantului suma de 3000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru întârzierea executării hotărârii judecătoreşti, menţionată în dispozitivul prezentei sentinţe la punctul 3, lit. a).
Totodată a obligat reclamantul să plătească pârâtului R.S.Z. suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 25 din aceeaşi lege reiese fără tăgadă că sancţiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorităţii publice obligată prin hotărâre la una din prestaţiile expres prev. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ori persoanei obligate prin respectiva hotărâre judecătorească.
Este în afara oricărei discuţii faptul că acest text legal instituie un mijloc de presiune pus la îndemâna particularului atunci când trebuie să execute o obligaţie de a face, personală, a administraţiei. Tocmai de aceea, pentru ca un subiect de drept să poată fi obligat la plata acestei amenzi trebuie, să îndeplinească cumulativ două condiţii: să aibă competenţa (respectiv posibilitatea concretă) de a executa (ori asigura executarea) personal a hotărârii judecătoreşti irevocabile şi respectiv să fie vorba despre o persoană (fizică sau, mai rar, juridică) privată.
În speţă, Curtea a constatat că prin sentinţa nr. 101 din 3 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dos. nr. 2396/112/2009, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului ca urmare a deciziei nr. 5228 din 25 noiembrie 2010 pronunţată de ÎCCJ-SCAF, a fost anulat Ordinul nr. 517 din 23 aprilie 2009 emis la acea vreme de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului şi a fost obligat acesta din urmă la reintegrarea în funcţie a reclamantului şi la plata drepturilor salariale începând cu data de 23 aprilie 2009 şi până la reîncadrarea în funcţie.
Prin Ordinul nr. 2456 din 28 decembrie 2010 emis de pârâta Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (A.N.S.T.) semnat de pârâta D.O.M., a fost executată sentinţa mai sus menţionată în sensul reintegrării reclamantului în funcţia publică de director executiv la Direcţia pentru Sport a Jud. Bistriţa-Năsăud.
La aceeaşi dată cu nr. următor al actului, respectiv prin Ordinul nr. 2457 din 28 decembrie 2010 (f. 15), pârâtele anterior menţionate emit al doilea ordin prin care reclamantului îi încetează raportul de serviciu din funcţia de director executiv ca urmare a desfiinţării serviciului public deconcentrat, respectiv Direcţia pentru Sport a Jud. Bistriţa-Năsăud, conform O.G. nr. 15/2010.
Astfel, din cele anterior menţionate rezultă că pârâtul R.S.Z. în calitate de director executiv în funcţie al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret nu are calitatea şi capacitatea de drept administrativ de a pune în executarea sentinţa mai sus evidenţiată, această prerogativă revenind pârâtelor A.N.S.T. prin conducătorul acesteia D.O.M.
În argumentarea soluţiei Curtea s-a referit la art. 6 din O.U.G. nr. 115 din 23 decembrie 2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale potrivit căruia se înfiinţează Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin reorganizarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi prin preluarea activităţii privind tineretul şi sportul şi a structurilor specializate în aceste domenii de la Ministerul Tineretului şi Sportului, care se desfiinţează.
În acest context, conform art. 16 alin. (2) lit. j) din acelaşi act normativ, în cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele denumiri se înlocuiesc în mod corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, între altele după , după cum urmează: ";Ministerul Tineretului şi Sportului"; cu ";Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului";.
În temeiul acestei Ordonanţe de urgenţă se adoptă H.G. nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Ulterior prin O.G. nr. 15/2010 privind unele măsuri de reorganizare a activităţilor de tineret şi sport se înfiinţează direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti ca urmare a comasării prin fuziune a direcţiilor pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti cu direcţiile pentru sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, servicii publice deconcentrate ale Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, cu personalitate juridică, finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat iar conform art. 4 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă Conducerea direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti este asigurată de un director executiv numit în condiţiile legii prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.
În baza O.G. nr. 15/2010 se adoptă H.G. nr. 776/2010 privind organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti iar conform art. 4 alin. (4)-(5) din acest act normativ directorii executivi ai direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv al Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti se subordonează preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret. De asemenea,directorii executivi şi, după caz, directorii executivi adjuncţi îndeplinesc atribuţiile stabilite prin fişa postului aprobată de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.
Astfel, prima instanţă a reţinut că având în vedere succesiunea de evenimente legislative în materia organizării structurilor administrative din domeniul sportului rezultă că prerogativa executării sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj nu aparţinea pârâtului R.S.Z., astfel că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu consecinţa respingerii cererii reclamantului faţă de acest pârât.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S.T., Curtea a statuat, în baza aceloraşi considerente, că această autoritate publică este autoritatea publică succesoare în drepturi în urma reorganizării Ministerului Tineretului şi Sportului, fiind obligată la executarea sentinţei.
În acest sens un alt argument al primei instanţe a fost acela că prin adresa nr. 210/DJCRU din 24 martie 2010 reclamantului i s a comunicat faptul că sentinţa va fi pusă în aplicare de această autoritate după ce va rămâne irevocabilă, menţionându-se totodată că ANTS va declara recurs împotriva sentinţei, recurs care într-adevăr s-a şi respins pe fond de către ICCJ-SCAF prin decizia nr. 5228 din 25 noiembrie 2008.
Din această perspectivă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive privind-o pe această pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia tardivităţii introducerii acţiunii şi a precizărilor reclamantului, Curtea a reţinut că pârâtele nu au invocat care ar fi vătămarea ce li s-ar aduce printr-o astfel de conduită procesuală a reclamantului.
Sub acest aspect prima instanţă a mai reţinut că atragerea pârâtelor s-a făcut, ulterior, prin mai multe precizări orale şi scrise care au configurat şi completat cadrul procesual al litigiului generat, în bună măsură şi din configurarea pe alte coordonate a administrării activităţii de sport atât la nivel naţional cât şi prin structurile deconcentrate.
Or, o atare modificare substanţială de organizare şi reorganizare într-o unitate de timp relativ mică nu poate fi imputată reclamantului pentru a-i paraliza demersul judiciar şi accesul efectiv la justiţie cu atât mai mult cu cât nu s-a evidenţiat care ar fi elementele concrete legale şi factuale din care ar reieşi că conduita sa se află în afara regimului legal aşa cum este configurat de dispoziţiile art. 129 alin. (1), art. 132 alin. (1) şi art. 723 C. proc. civ.
Pe fondul cererii, Curtea a constatat că cererea reclamantului este întemeiată, pornind, în primul rând de la maniera în care pârâtele au pus în executare sentinţa, golind-o de conţinut şi nesocotind astfel dreptul recunoscut în favoarea reclamantului, paralizând efectivitatea dreptului de acces la justiţie ce implică în mod necesar şi dreptul de a obţine executarea silită a hotărârilor unei instanţe, conduită ce nu concordă cu ordinea de drept într-un stat democratic european.
Cele două ordine emise la data de 28 decembrie 2010 de către conducătorul A.N.S.T. nu reprezintă altceva decât un simulacru şi o aparenţă a executării obligaţiilor impuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pronunţată de instanţa de contencios administrativ şi deci ignorarea flagrantă a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Totodată Curtea a remarcat faptul că Ordinul nr. 2457 din 28 decembrie 2010a fost integral anulat prin sentinţa nr. 336 din 3 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dos. nr. 545/33/2011.
Astfel, autoritatea publică nu a urmărit să pună efectiv în executare sentinţa civilă nr. 101/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi astfel să procedeze la o reîncadrare efectivă a reclamantului în funcţia deţinută anterior, executarea fiind evident una formală. Mai mult, s-a reţinut că prin conduita sa autoritatea a abandonat principiile care trebuie să guverneze decizia administrativă, manifestându-se cu exces de putere.
Cât priveşte cererea de despăgubiri Curtea a avut în vedere că asupra acestei cereri se poate pronunţa şi faţă de autoritatea administrativ debitoare a obligaţiei afirmată ca fiind neexecutată deoarece textul legal nu distinge chiar dacă conducătorul acesteia a fost chemat personal în judecată.
Într-o atare ipoteză persoana de drept public obligată prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu poate fi ţinută la despăgubiri pentru întârzierea executării alături de persoana fizică cu atribuţii de conducere.
Cu privire la datele speţei, Curtea a reţinut că neexecutarea sentinţei în termenul de 30 de zile instituit de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu a fost puternic justificată de pârâte.
In primul rând, neexecutarea obligaţiei de reintegrare efectivă în funcţia deţinută anterior pe motivul că între timp aceasta a fost desfiinţată şi paralizarea eficacităţii hotărârii judecătoreşti nu se constituie într-un motiv justificat şi obiectiv.
Apoi, în ceea ce priveşte executarea creanţelor restante la plată cu titlu de salarii şi indemnizaţii, deşi pârâtele au încercat să producă probe din care rezultă efectuarea unor astfel de demersuri, Curtea a constatat că acestea au fost demarate după intentarea cererii de chemare în judecată şi oricum mult după data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei nr. 101 din 03 martie 2010.
Din această perspectivă, Curtea a reţinut că prejudiciul în sumă de 3.000 lei încercat de reclamant ca urmare a neexecutării sentinţei este justificat sens în care, în temeiul art. 25 din Legea nr. 554/2004, a obligat pârâtele Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi D.O.M. să plătească în solidar, reclamantului suma de 3000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru întârzierea executării hotărârii judecătoreşti.
În ceea ce priveşte cererea de plată a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul R.S.Z., Curtea a apreciat că faţă de soluţia pronunţată reclamantul se află în culpă procesuală, sens în care în temeiul art. 274 C. proc. civ. a hotărât obligarea acestuia la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial.
2. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, D.O.M., în nume propriu şi în numele A.N.S.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenţii pârâţi au susţinut, în esenţă, că s-a dispus sancţionarea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret şi a Preşedintelui acesteia, D.O.M. fără ca aceste două părţi să fi fost chemate în judecată.
O altă critică a recurenţilor vizează despăgubirile acordate, în sensul că, deşi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 legea contenciosului administrativ stipulează: „(2) în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere";, instanţa a acordat, fără probaţiune, despăgubiri morale, motivat doar de principiile „echităţii";
Totodată s-a susţinut greşita citare în locul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ca unic succesor de drept al Ministerului Tineretului şi Sportului conform art. 6 coroborat cu art. 11 din O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale.
S-a mai arătat că prin dispozitivul sentinţei nr. 101 din 03 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de judecată obligă pe pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului. Faptul că A.N.S.T. a încercat punerea în aplicare a acestei sentinţe se datorează delegării de competenţă privind angajările stabilite prin art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 141/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu toate acestea, au arătat recurenţii, în privinţa eliberării banilor cuveniţi reclamantului, A.N.S.T. nu este instituţia obligată prin sentinţă, ci MECTS, căruia A.N.S.T. a semnalat existenţa obligaţiei de plată dar, şi existenţa impedimentului de natură legală care împiedică achitarea în cursul anului 2011 (O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar care obligă la eşalonarea plăţilor pe trei ani începând cu anul 2012).
Recurenţii au invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S.T., motivat de faptul că această autoritate nu este persoană juridică şi nici succesor al părţii obligate prin sentinţa civilă nr. 101 din 03 martie 2010 pronunţată de Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Cluj.
În privinţa cererii reclamantului în prezentul dosar (nr. 387/33/2011 - Curtea de Apel Cluj), au susţinut că aceasta era inadmisibilă în raport cu prevederile Legii 554/2004 legea contenciosului administrativ şi trebuia respinsă ca atare.
S-a mai arătat că instanţa de contencios administrativ desemnată cu dezlegarea Cererii introductive a reclamantului în prezentul proces (dosar nr. 387/33/2011 - Curtea de Apel Cluj) a purces la soluţionarea cauzei fără a-şi verifica competenţa, aşa cum prevăd rigorile procesului civil, şi a aplicat sancţiuni prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Or, conform, art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege: ..Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor";.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
In aplicarea prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la examinarea cauzei sub toate aspectele prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, constatând că subzistă în speţă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru argumentele în continuare arătate.
În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3), teza a II, corelat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., atunci când instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se pronunţă casarea hotărârii pronunţate.
Întrucât art. 105 alin. (2) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, se poate susţine că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregulariţătile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Dispoziţiile art. 121 alin. (1) C. proc. civ. consacră unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, respectiv principiul publicităţii dezbaterilor, constituind expresia prevederilor constituţionale ale art. 127, potrivit căruia „Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege"; şi a reglementării cuprinse în art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conform căreia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale [...] Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului [...] în interesul[...] ordinii publice[...] sau atunci când, în împrejurări speciale, ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei";.
Soluţionarea litigiilor din faza punerii în executare a hotărârilor pronunţate în materia contenciosului administrativ, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este dată în competenţa instanţei de executare, adică instanţa care a soluţionat fondul litigiului după cum se precizează în art. 25 alin. (1), teza I, corelat cu art. 2 alin. (1) lit. ţ) din aceeaşi lege.
Prin art. 25 alin. (1) teza a Ii-a al aceluiaşi act normativ, legiuitorul a statuat în mod imperativ că hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor.
În considerarea acestor prevederi legale, doctrina şi jurisprudenţa relevantă în materie s-au pronunţat în mod constant în sensul că atunci când legea precizează, printr-o normă specială, derogatorie şi imperativă, că judecata se face în camera de consiliu, judecata în şedinţă publică atrage nulitatea hotărârii1.
In cauza de faţă, actele dosarului atestă faptul că judecata s-a realizat în şedinţă publică, prin nesocotirea normei speciale, cuprinsă în art. 25 alin. (1), teza a II din Legea nr. 554/2004, normă cu caracter imperativ şi derogatorie de la dreptul comun în materie, hotărârea dată în aceste condiţii fiind lovită de nulitate absolută.
In consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (3), teza a II-a, corelată cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DECIDE
Admite recursul declarat de D.O.M. în nume propriu şi în calitate de Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret împotriva sentinţei nr. 458 din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5798/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 5830/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
