ICCJ. Decizia nr. 5830/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5830/2011
Dosar nr. 1125/44/2011
Şedinţa publică de la 6 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul H.C.S., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor, a solicitat ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se dispună suspendarea efectelor actului administrativ cu caracter individual reprezentat de Ordinul nr. 7009 din 02 august 2011 emis de Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală până la pronunţarea de instanţa de fond asupra cauzei, arătând că are calitatea de funcţionar public, iar prin ordinul atacat a fost eliberat din funcţie începând cu data de 8 august 2011, cu consecinţa încetării raporturilor de muncă.
In motivarea acţiunii, reclamantul a mai arătat că in cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât la emiterea Ordinului nr. 7009 din 02 august 2011, au fost avute în vedere Ordinele nr. 2406 din 4 iulie 2011 şi nr. 2407 din 4 iulie 2011 ale Preşedintelui A.N.A.F. privind aprobarea statului de funcţii al ANV aparat central si structuri subordonate, acte normative ce nu au fost publicate in Monitorul Oficial.
Prin întimpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii, susţinând ca nu sunt îndeplinite nici condiţia cazului bine justificat şi condiţia prevenirii unei pagube iminente, întrucât ordinul a cărei anulare se solicită se bucură de prezumţia de legalitate, iminenţa producerii unei pagube nu este dovedită.
Prin sentinţa nr. 251 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi a admis cererea de suspendare a efectelor actului administrativ formulată de reclamantul H.C.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F - Autoritatea Naţională a Vămilor şi a dispus suspendarea Ordinului nr. 7009 din 02 august 2011 emis de pârâtă, până la soluţionarea fondului
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că nepublicarea Ordinele nr. 2406 din 4 iulie 201, nr. 2407 din 04 iulie 2011 şi nr. 2619 din 15 iulie 2011 în M.Of. al României, este de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.
Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, prima instanţă a apreciat că şi această condiţie este îndeplinită, întrucât situaţia de fapt, generată în urma emiterii ordinului, este de natură a crea un dezechilibru între interesul general şi obligaţia protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariale şi a asigurărilor sociale.
Pe de altă parte, a arătat instanţa, caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamant este reprezentat de faptul că prin ordinul menţionat reclamantul a fost eliberat din funcţie începând cu data de 08 august 2011, la momentul pronunţării hotărârii acesta nemaiprestând o activitate remunerată.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor prin, care a invocat ca temei motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când a fost pronunţată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, a argumentat autoritatea recurentă, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, reţinând în mod eronat îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării ordinului în litigiu.
In legătură cu existenţa unui caz bine justificat, autoritatea mai arată că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că emitentul ordinului în litigiu ar fi încălcat dispoziţiile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ceea ce justifică concluzia existenţei unui caz bine justificat.
De asemenea, se susţine că: Ordinele nr. 2406 şi nr. 2407/2011 emise de preşedintele A.N.A.F. nu sunt supuse regimului de publicare în M.Of. al României, conform art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; a existat un proces de reorganizare al autorităţii publice pârâte şi nu de ocupare a unei funcţii publice prin una din modalităţile prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 56 şi art. 57 alin. (2) din legea menţionată şi nici cele ale H.G. nr. 611/2008; nu-i incumba obligaţia de a publica anunţul privind examenul de testare profesională în Monitorul Oficial al României cu 30 de zile înainte de data susţinerii acestuia şi nici de a respecta dispoziţiile H.G. nr. 611/2008, în ceea ce priveşte stabilirea bibliografiei, constituirea comisiilor de examen, desfăşurarea probelor.
In raport de aceste argumente, se menţionează că nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat de către intimatul-reclamant.
De asemenea, cu privire la existenţa iminenţei producerii unei pagube, autoritatea susţine că instanţa de fond a reţinut îndeplinirea acestei condiţii legale fără ca reclamantul să fi făcut dovada unui prejudiciu viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat în ipoteza anulării actului.
In concluzie, recurentele au solicitat admiterea recursului, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare ca nefondată.
2.2. Intimatul-reclamant H.C.S. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi potrivit art. 304 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru următoarele considerente:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actul administrativ vizat de cererea de suspendare îl constituie Ordinul nr. 7009/2011 emis de vicepreşedintele A.N.A.F., prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de execuţie ca urmare a reorganizării A.N. V. şi a structurilor teritoriale ale acesteia, potrivit art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).
Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Astfel, în mod eronat, prima instanţă a statuat că există o aparentă nelegalitate a actului contestat în raport de nepublicarea în Monitorul Oficial a ordinelor nr. 2406 şi nr. 2407/2011 prin care s-a aprobat reorganizarea aparatului central şi a structurilor teritoriale subordonate ale autorităţii pârâte.
Aceste două ordine sunt, cel puţin în aparenţă, acte administrative cu caracter individual, adresându-se doar personalului vamal, deci unui număr limitat de subiecţi de drept, neputându-se susţine că ar fi supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial.
Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut ca împrejurări de fapt şi de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamant.
In jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
In cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantului din funcţia publică, veniturile acestuia au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrative care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a dat o hotărâre netemeinică şi nelegală, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, recursul fiind întemeiat, astfel soluţia instanţei de fond va fi desfiinţată, iar cererea de suspendare a Ordinului nr. 7009 din 02 august 2011 va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi în nume propriu şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei nr. 251 din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată de reclamantul H.C.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5811/2011. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 5856/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
