ICCJ. Decizia nr. 5870/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5870/2011
Dosar nr.9908/2/2010a1
Şedinţa publică din 7 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 ianuarie 2008, reclamanta SC "D." SA Mediaş a solicitat anularea Deciziei nr. 49 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei, prin care a fost sancţionată în baza dispoziţiilor art. 50 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu amendă în sumă de 151.557,956 RON pentru încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, prin omisiunea notificării concentrării economice realizată prin dobândirea controlului unic asupra SC "C." SA.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia atacată a fost nelegal sancţionată pentru omisiunea notificării prevăzute de art. 15 din Legea nr. 21/1996, deşi notificarea concentrării economice a fost depusă în termenul legal, fiind înregistrată sub nr. 2942 din 8 iunie 2007 la Consiliul Concurenţei.
Reclamanta a mai arătat că documentul transmis Consiliului Concurenţei conţinea cea mai mare parte a informaţiilor relevante referitoare la operaţiunea de concentrare economică, iar în cazul în care se aprecia că se impunea completarea informaţiilor furnizate, trebuia să i se comunice obligaţia de a prezenta alte date sau de a plăti o taxă de notificare.
În dovedirea cererii de anulare, reclamanta a invocat prevederile art. 136 şi art. 188 din Regulamentul de autorizare a concentrărilor economice, publicat în M. Of. nr. 280/2004, conform cărora, există posibilitatea completării informaţiilor furnizate, la solicitarea Consiliului Concurenţei, iar asemenea informaţii pot fi transmise şi prin fax.
Prin cererile de completare şi de precizare a acţiunii depuse la 20 mai 2008 şi la 14 octombrie 2008, reclamanta a solicitat să se dispună şi anularea Procesului-verbal nr. AG 1265 din 16 noiembrie 2007 în baza căruia a fost emisă Decizia nr. 49 din 16 noiembrie 2007 şi a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Regulamentul privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru procedurile şi serviciile prevăzute de Legea nr. 21/1996 şi art. 133, 134 şi 189 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.
Prin Sentinţa civilă nr. 3210 din 13 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Regulamentul privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru procedurile şi serviciile prevăzute de Legea nr. 21/1996 şi a dispoziţiilor art. 133, 134 şi 198 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, a luat act de renunţarea reclamantei la judecată cu privire la excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 135, 136 şi 137 alin. (1), (3) şi (4) din cele de-al doilea regulament, a admis acţiunea, a dispus anularea Deciziei nr. 49 din 16 noiembrie 2007 emisă de Consiliul Concurenţei şi a Procesului-verbal nr. AG 1265 din 16 noiembrie 2007, exonerând reclamanta de plata amenzii în sumă de 151.557,956 RON.
Recursul declarat împotriva acestei sentinţe de pârâtul Consiliul Concurenţei a fost admis prin Decizia nr. 3.444 din 28 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de recurs a casat Sentinţa civilă nr. 3210 din 13 octombrie 2009, respingând ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Regulamentul privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru procedurile şi serviciile prevăzute de Legea nr. 21/1996 şi regulamentele emise în aplicarea acesteia şi a dispoziţiilor pct. 133, 134 şi 189 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.
Prin aceeaşi decizie dată în recurs, s-a dispus trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă a acţiunii formulate de reclamantă pentru anularea Deciziei nr. 49 din 16 noiembrie 2007 emisă de Consiliul Concurenţei.
Excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Regulamentul privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru procedurile şi serviciile prevăzute de Legea nr. 21/1996 şi regulamentele emise în aplicarea acesteia, aprobat prin Ordinul nr. 61 din 26 martie 2004 al Preşedintelui Consiliului Concurenţei şi publicat în M. Of. nr. 288/01 aprilie 2004, a fost respinsă, cu motivarea că, prin condiţionarea valabilităţii unei notificări de concentrare economică, de completarea unui formular de notificare şi de prezentarea dovezii achitării tarifului legal nu a fost introdusă o condiţie suplimentară faţă de dispoziţiile art. 27 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 21/1996, care au instituit obligaţia de plată a tarifului pentru notificarea concentrărilor economice, al cărui cuantum este determinat prin regulamentele emise în acord cu legea-cadru.
Excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 133, 134 şi 189 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, aprobat prin Ordinul nr. 63 din 29 martie 2004 al Preşedintelui Consiliului Concurenţei şi publicat în M. Of. nr. 280/31 martie 2004, a fost de asemenea respinsă, considerându-se că procedura reglementată nu impune condiţii mai restrictive, iar pretinsele diferenţe în privinţa mijloacelor de transmitere a documentelor se explică prin aceea că, spre deosebire de actele administrative, care se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate, actele depuse de către părţile interesate trebuie să prezinte o garanţie a autenticităţii lor.
Constatând că dezlegarea dată litigiului, care vizează anularea Deciziei nr. 49 din 16 noiembrie 2007 şi a Procesului-verbal nr. AG 1265 din 16 noiembrie 2007, a fost consecinţa admiterii excepţiei de nelegalitate, fără a fi fost analizate şi celelalte apărări invocate de reclamantă pentru a înlătura prezumţia de legalitate a actelor administrative în discuţie, instanţa de recurs a dispus trimiterea cererii de anulare la aceeaşi instanţă spre rejudecarea fondului, care nu a fost cercetat în condiţiile neprimirii excepţiei de nelegalitate.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Sentinţa civilă nr. 800 din 4 februarie 2011, prin care a admis cererea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 49 din 16 noiembrie 2007 şi Procesul-verbal nr. AG 1265 din 16 noiembrie 2007 întocmite de pârâtul Consiliul Concurenţei, exonerând reclamanta de plata amenzii în sumă de 151.557,956 RON.
Instanţa de fond a apreciat că nu există motive temeinice pentru a se reţine în sarcina reclamantei săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 50 lit. a) din Legea nr. 21/1996, atât din punct de vedere al elementului material, cât şi din punct de vedere voliţional - subiectiv, întrucât obligaţia de notificare a fost îndeplinită prin adresele din 1 şi 7 iunie 2007, iar Consiliul Concurenţei avea posibilitatea de a efectua inspecţii, de a verifica în detaliu datele furnizate pentru evaluarea existenţei concentrării economice, precum şi de a evalua post factum eventualele concentrări economice nenotificate aşa cum ar fi considerat necesar.
Dispoziţiile art. 135 din Regulamentul elaborat de Consiliul Concurenţei cu privire la autorizarea concentrărilor economice au fost interpretate de instanţa de fond ca fiind extrem de stricte şi detaliate, adăugând un standard de excesivă formalitate la dispoziţiile flexibile ale Regulamentului comunitar nr. 139/2004 privind concentrările economice.
Astfel, s-a considerat că, instanţa naţională nu este obligată să aplice un act administrativ naţional care adaugă la normele edictate de un act comunitar.
În acest sens, a fost avută în vedere Hotărârea din 19 iunie 1990 pronunţată în cauza The Qucen contra Secretary Of State for Transport de Curtea Europeană de Justiţie, prin care s-a decis că dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că instanţa naţională, sesizată cu un litigiu privind dreptul comunitar, trebuie să înlăture aplicarea unei norme din dreptul naţional, atunci când consideră că aceasta este singurul obstacol care o împiedică să dispună măsuri provizorii.
Această hotărâre preliminară referitoare la competenţa instanţelor naţionale a stabilit că acestora le revine obligaţia de a asigura protecţia juridică de care beneficiază justiţiabilii prin efectul direct al dispoziţiilor dreptului comunitar, fiind incompatibilă cu cerinţele inerente naturii dreptului comunitar orice practică legislativă, administrativă sau judiciară, care ar avea ca efect îngrădirea puterii judecătorului de a face tor ceea ce este necesar pentru a înlătura dispoziţiile legislative naţionale care ar putea împiedica, chiar şi numai temporar, aplicarea deplină a normelor comunitare.
În atare situaţie, instanţa de fond a considerat că, din conţinutul adreselor din iunie 2007, transmise de reclamantă pentru a anunţa preluarea unui pachet de acţiuni de 17,43% din capitalul social al SC "C." SA, deţinând în final un total de 43,66% din capitalul social al acestei societăţi, rezultă că notificarea a fost comunicată, prin raportare la ipoteza art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE nr. 139/2004 privind concentrările economice.
Conform reglementării comunitare avută în vedere de prima instanţă, se consideră că se realizează o concentrare în cazul în care modificarea de durată a controlului rezultă în urma preluării, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puţin o întreprindere sau de către una sau mai multe întreprinderi, fie prin achiziţionarea de valori mobiliare sau de active, fie prin contract sau prin orice mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia sau mai multor întreprinderi sau părţi ale acestora.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenţei, solicitând modificarea hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta S.C. "D." S.A. ca neîntemeiată.
Recurentul a susţinut că hotărârea atacată s-a întemeiat pe concluzia greşită a instanţei de fond privind prioritatea de aplicare a dreptului comunitar faţă de cel naţional, deşi principiul prevalenţei dreptului comunitar nu este incident în cauză, întrucât concentrarea economică dintre SC "D." SA şi SC "C." SA este de dimensiune naţională, fiind supusă normelor naţionale în domeniu, cuprinse în Legea concurenţei şi în Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.
În dezvoltarea acestei critici s-a precizat că, în materia concentrărilor economice, chiar Regulamentul CE nr. 139/2004 al Consiliului Uniunii Europene privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi trasează o delimitare clară între competenţele Comisiei Europene şi cele ale autorităţilor de concurenţă din Statele Membre, concentrările de dimensiuni comunitare, care depăşesc praguri valorice determinate şi care se înscriu într-o anumită arie geografică, în sensul prevederilor actului comunitar, fiind analizate de către Comisie, în conformitate cu legislaţia comunitară, iar celelalte, potrivit normelor naţionale în domeniu.
Recurentul a arătat că, de asemenea este eronată concluzia instanţei de fond privind incidenţa în cauză a normelor procedurale referitoare la obţinerea de informaţii, cuprinse în Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului Uniunii Europene privind punerea în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute la art. 81 şi 82 din Tratat care are ca obiect de reglementare practicile anticoncurenţiale.
Pentru aplicarea acestui regulament comunitar s-a arătat că este competentă numai Comisia Europeană, dar şi în cazul unei eventuale proceduri de inspecţie pentru analiza unei practici anticoncurenţiale, autoritatea de concurenţă trebuie să aplice normele dreptului naţional în materie, şi anume Legea nr. 21/1996.
Hotărârea instanţei de fond a fost criticată şi pentru greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii concurenţei şi ale legislaţiei secundare în materia concentrărilor economice.
În acest sens, s-a arătat că instanţa de fond a înlăturat în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 135 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, apreciate ca reprezentând un standard de excesivă formalitate, fără a se avea în vedere că formularul de notificare din anexa la regulamentul naţional este similar celui din anexa la Regulamentul CE nr. 139/2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea concurenţei, recurentul a precizat că intimata avea obligaţia să notifice operaţiunea de concentrare economică realizată şi îndeplinirea acestei obligaţii a fost greşit reţinută de instanţa de fond faţă de adresele cu un conţinut identic din 1 şi 7 iunie 2007, în condiţiile în care acestea nu pot substitui un formular de notificare complex, reprezentând numai o simplă informare privind realizarea unei operaţiuni de vânzare-cumpărare a unui pachet de acţiuni aparţinând unei societăţi comerciale.
Atât din perspectiva calităţii informaţiilor necesare analizei, cât şi din cea a cantităţii acestora, recurentul a arătat că, dispoziţiile procedurale din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice au rolul de a asigura o finalizare optimă a analizei compatibilităţii concentrării cu mediul concurenţial normal. Din acest motiv, s-a învederat că adresele transmise de intimată nu răspund cerinţelor minimale cuprinse în formularul de notificare, fiind greşit asimilate unei notificări, deşi lipseau informaţiile esenţiale cerute pentru ca autoritatea de concurenţă să poată iniţia procedura de analiză a unei concentrări economice.
De asemenea, s-a arătat că, instanţa de fond a confundat noţiunea de notificare incompletă cu aceea de informare asupra realizării concentrării economice, încălcând dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Legea concurenţei, care prevăd posibilitatea completării informaţiilor numai în situaţia în care formularul standard de notificare este integral prezentat, dar specificul operaţiunii cere să fie analizate şi alte informaţii, iar nu pentru cazul unei adrese, al cărei conţinut se limitează să aducă la cunoştinţa autorităţii de concurenţă realizarea unei concentrări economice, aşa cum este adresa transmisă de intimată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
În baza Procesului-verbal nr. AG/1265 din 16 noiembrie 2007 al Comisiei Consiliului Concurenţei, recurentul Consiliul Concurenţei a emis Decizia nr. 49 din 16 noiembrie 2007 privind sancţionarea intimatei S.C. "D." S.A. Mediaş pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 50 lit. a) din Legea nr. 21/1996, republicată, prin omisiunea notificării concentrării economice, pentru care a fost aplicată sancţiunea amenzii în cuantum de 151.557,956 RON.
La aplicarea sancţiunii contravenţionale s-a avut în vedere că operaţiunea de concentrare economică realizată de către societatea intimată prin dobândirea controlului unic asupra SC "C." SA a fost notificată Consiliului Concurenţei cu o întârziere de 49 de zile, respectiv la data de 27 iulie 2007, cu toate că actul prin care s-a dobândit controlul unic a fost semnat la data de 09 mai 2007.
Întrucât concentrarea economică realizată îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea concurenţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din aceeaşi lege, intimata-reclamantă avea obligaţia să notifice la Consiliul Concurenţei concentrarea economică efectuată în termen de 30 de zile de la data semnării actului juridic în baza căruia s-a realizat dobândirea controlului.
Răspunderea contravenţională a intimatei-reclamante a fost greşit înlăturată de instanţa de fond, considerându-se în mod nejustificat că obligaţia notificării a fost îndeplinită prin adresele din 1 şi 7 iunie 2007 transmise Consiliului Concurenţei.
Prin Adresa nr. RG 2808 din 1 iunie 2007, intimata-reclamantă a informat Consiliul Concurenţei că a achiziţionat până la acea dată 43,66% din capitalul social al SC "C." SA, solicitând ca acesta să se pronunţe dacă achiziţia respectivă ar trebui să facă obiectul unei notificări a concentrării economice, în conformitate cu Ordinul Consiliului Concurenţei nr. 63/2004.
Deşi intitulată "Notificare a concentrării economice", noua adresă transmisă de intimată la 7 iunie 2007 a fost similară celei anterioare, solicitându-se Consiliului Concurenţei să exprime punctul de vedere dacă notificarea este sau nu necesară pentru autorizarea operaţiunii realizate.
Prin Adresa nr. RG 2808 din 14 iunie 2007, Consiliul Concurenţei a comunicat intimatei că tranzacţia efectuată reprezintă o operaţiune de concentrare economică supusă controlului şi că trebuie notificată în cazul în care sunt depăşite pragurile valorice prevăzute la art. 14 din Legea nr. 21/1996, republicată.
Intimata a depus formularul de notificare înregistrat sub nr. RS - 49 din 27 iulie 2007 şi din informaţiile comunicate a rezultat că cifrele de afaceri ale părţilor implicate în operaţiunea notificată, aferente anului anterior realizării operaţiunii, depăşesc pragurile stabilite de art. 14 din Legea nr. 21/1996, republicată.
Întrucât concentrarea economică îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din aceeaşi lege, intimata SC "D." SA avea obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei notificarea privind concentrarea economică realizată în termen de 30 de zile de la data semnării actului juridic în baza căruia s-a efectuat dobândirea controlului.
În mod necontestat, intimata avea obligaţia respectării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, care prevăd obligaţia agentului economic achizitor de a notifica la Consiliul Concurenţei concentrările economice în care sunt implicaţi, ale căror cifre de afaceri cumulate depăşesc plafoanele valorice stabilite în art. 14 din aceeaşi lege.
Legea nr. 21/1996, ca legislaţie primară, a prevăzut în art. 15 alin. (3) că, în materia concentrărilor economice, procedura de notificare, termenele, documentele şi informaţiile de prezentat, comunicările şi prezentarea de observaţii de către agenţii economici interesaţi se stabilesc prin regulament şi instrucţiuni adoptate de Consiliul Concurenţei.
În aplicarea acestor prevederi legale, prin Ordinul nr. 63 din 29 martie 2004 al Preşedintelui Consiliului Concurenţei a fost aprobat Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, publicat în M. Of. nr. 280/31 martie 2004.
Legalitatea normelor procedurale instituite prin pct. 133, pct. 134 şi pct. 189 din acest regulament, în sensul conformităţii lor cu prevederile Legii nr. 21/1996, a fost constatată cu autoritate de lucru judecat în Decizia nr. 3.444 din 28 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate invocată de intimata S.C. "D." S.A.
În litigiul soluţionat irevocabil prin Decizia sus-menţionată, intimata-reclamantă a renunţat la judecarea excepţiei de nelegalitate privind dispoziţiile cuprinse la pct. 135, pct. 136 şi pct. 137 alin. (1), (3), (4) din acelaşi regulament.
Deşi nu a fost sesizată în fond după casare, cu o nouă excepţie de nelegalitate a prevederilor regulamentare adoptate de Consiliul Concurenţei în materia concentrărilor economice, instanţa de fond a înlăturat în mod nelegal aplicarea acestora, considerând că legislaţia naţională referitoare la autorizarea concentrărilor economice adaugă un standard de excesivă formalitate la dispoziţiile flexibile ale Regulamentului comunitar nr. 139/2004 privind concentrările economice.
Concluzia instanţei de fond privind prioritatea aplicării dreptului comunitar faţă de legislaţia naţională este rezultatul interpretării greşite a normelor incidente în cauză şi stabilirii în mod eronat a sferei lor de aplicare.
De altfel, principiul prevalenţei dreptului comunitar a fost greşit aplicat, în condiţiile în care nu se poate constata existenţa unui conflict între normele comunitare şi cele naţionale referitoare la concentrarea economică realizată de intimata SC "D." SA şi, în consecinţă, nu a existat situaţia premisă avută în vedere de judecătorul fondului pentru aplicarea cu prioritate a unei alte reglementări decât aceea în baza căreia autoritatea de concurenţă a întocmit actele deduse judecăţii.
Sfera de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului Uniunii Europene privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi rezultă cu evidenţă din dispoziţiile art. 1, care prevăd competenţa exclusivă a Comisiei Europene în aplicarea normelor comunitare care reglementează concentrările economice, urmând ca statele membre să aplice normele naţionale în cazul concentrărilor care nu au dimensiune comunitară şi care nu intră în domeniul de aplicare a regulamentului respectiv.
De asemenea, în art. 21 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, intitulat "Aplicarea regulamentului şi jurisdicţia", se prevede că, sub rezerva controlului exercitat de Curtea de Justiţie, Comisia are competenţa exclusivă privind adoptarea deciziilor prevăzute de acest regulament.
Concentrarea economică realizată de intimata-reclamantă prin preluarea controlului unic direct asupra SC "C." SA este în mod necontestat o concentrare de dimensiune naţională, ceea ce are drept consecinţă aplicarea exclusivă a normelor naţionale în domeniu, fără o incidenţă a regulamentului comunitar privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi, considerat greşit de prima instanţă ca reprezentând dreptul comun în materia concentrărilor economice, indiferent de obiectul şi dimensiunile acestora.
Instanţa de fond a aplicat greşit în cauză şi normele procedurale referitoare la obţinerea de informaţii, cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului Uniunii Europene privind punerea în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute la art. 81 şi 82 din Tratat, întrucât competenţa aplicării acestui regulament comunitar, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea puterilor de inspecţie, aparţine Comisiei Europene. Raporturile dintre autorităţile în domeniu din statele membre şi Comisia Europeană, inclusiv în procedura de inspecţie pentru analiza unei practici anticoncurenţiale, nu determină o altă competenţă în aplicarea acestui regulament, cu atât mai mult cu cât, obiectul său de reglementare vizează practicile anticoncurenţiale şi nu se referă la încălcarea legii concurenţei prin omisiunea notificării unei concentrări economice.
În consecinţă, pentru concentrarea economică realizată, intimata SC "D." SA avea obligaţia notificării Consiliului Concurenţei, potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare din legislaţia naţională şi pentru omisiunea notificării a fost corect sancţionată contravenţional prin actele întocmite de către recurent.
Adresele transmise de către intimată la 1 şi 7 iunie 2007 au conţinutul unei simple informări şi din acest motiv nu pot fi asimilate unei notificări, cum neîntemeiat s-a considerat prin hotărârea instanţei de fond.
Ambele adrese cuprind informaţii sumare referitoare la obiectul de activitate al agenţilor economici implicaţi în operaţiune, la acţionariat şi la cifra de afaceri, ceea ce nu poate substitui documentaţia impusă prin formularul de notificare, prevăzut cu caracter obligatoriu prin prevederile art. 135 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.
Instanţa de fond a caracterizat obligaţia completării acestui formular de notificare ca reprezentând un formalism excesiv, fără a avea în vedere că, autoritatea de concurenţă a transpus acquis-ul comunitar în legislaţia secundară din domeniul concurenţei, în materia concentrărilor economice, astfel că formularul de notificare din anexa la regulamentul naţional este similar celui din anexa la Regulamentul (CE) nr. 802/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi.
Reglementarea comunitară sus-menţionată se bazează pe principiul notificării obligatorii a concentrărilor înainte ca acestea să fie puse în practică, definind exact în interesul certitudinii juridice atât obiectul, cât şi conţinutul informaţiilor care urmează a fi furnizate în notificare, ceea ce obligă părţile care fac notificarea să prezinte integral şi onest Comisiei faptele şi circumstanţele relevante pentru luarea unei decizii cu privire la concentrarea notificată.
Cum documentaţia furnizată de intimată prin cele două adrese nu cuprindea informaţiile esenţiale impuse de formularul de notificare, instanţa de fond a apreciat eronat că autoritatea de concurenţă avea totuşi posibilitatea să iniţieze procedura de analiză a concentrării economice, ignorând că nu au fost transmise tocmai informaţiile minime necesare în analiza efectelor pro sau anticoncurenţiale pe care le are sau le poate avea respectiva concentrare economică.
În consecinţă, pentru stabilirea compatibilităţii concentrării economice realizate cu un mediu concurenţial normal, intimata avea obligaţia să comunice nu numai obiectul de activitate, acţionariatul şi cifrele de afaceri ale agenţilor economici implicaţi în operaţiunea de concentrare, dar şi celelalte informaţii minime pentru iniţierea procedurii de analiză cu privire la toţi agenţii implicaţi, legăturile, persoanele şi achiziţiile precedente, pieţele relevante, pieţele pe care acţionează acţionariatul, structura cererii şi ofertei, intrarea pe piaţă, propria evaluare a impactului concentrării economice asupra mediului concurenţial.
Instanţa de fond a considerat de asemenea în mod greşit că adresele comunicate de intimată la 1 şi 7 iunie 2007 reprezintă o notificare incompletă, pentru care exista posibilitatea completării informaţilor în condiţiile prevăzute de art. 46 alin. (4) din Legea concurenţei.
Conform acestor prevederi legale, informaţiile furnizate pot fi completate numai dacă formularul standard de notificare este integral prezentat, dar specificul operaţiunii impune să fie analizate şi alte informaţii şi aceasta pentru că formularul de notificare reprezintă minimum de informaţie necesar în evaluarea concentrărilor economice.
În cauză nu s-a dovedit ipoteza juridică din art. 46 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, reglementată exclusiv pentru cazurile în care Consiliul Concurenţei, ca urmare a examinării formularului complet, apreciază că partea notificatoare trebuia să suplimenteze informaţiile iniţiale datorită specificului operaţiunii.
Faţă de considerentele expuse, au fost greşit anulate Decizia nr. 49 din 16 noiembrie 2007 şi Procesul-verbal nr. 1265 din 16 noiembrie 2007 întocmite de Consiliul Concurenţei, deşi notificarea operaţiunii de concentrare economică realizată de către intimata SC "D." SA privind dobândirea controlului unic asupra S.C. "C." S.A. a fost transmisă la data de 27 iulie 2007, cu o întârziere de 49 de zile, dat fiind că actul prin care s-a dobândit controlul a fost semnat la 9 mai 2007 şi conform dispoziţiilor art. 15 din Legea concurenţei, notificarea trebuia transmisă în termen de 30 de zile de la semnarea actului de dobândire a controlului.
În temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, constatând că nu se poate aplica principiul legii contravenţionale mai favorabile, invocat în apărare de către intimata-reclamantă fără însă a formula recurs sub acest aspect împotriva hotărârii instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva Sentinţei nr. 800 din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC "D.", ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5868/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5871/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
