ICCJ. Decizia nr. 5942/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5942/2011
Dosar nr.4264/109/2009
Şedinţa publică din 8 decembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 168 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prematurităţii acţiunii formulate de reclamantul D.I. şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş;
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române;
- a respins excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor;
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş şi Ministerul Administraţiei şi Internelor;
- a dispus desecretizarea dosarului personal al reclamantului şi a obligat pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş să-i comunice reclamantului următoarele:
- dacă figurează ca încadrat la Serviciul de Evidenţa Populaţiei - Miliţia Câmpulung Muscel în perioada 1 septembrie 1972 - 31 august 1974, în ultimul an ca şef formaţie; diferenţa de salarizare dintre el şi ceilalţi lucrători şi să-i elibereze ordinul de numire;
- să-i elibereze ordinul de încadrare pentru perioada 20 august 1977 - 1 septembrie 1981 şi 1 septembrie 1981 - 1 ianuarie 1988, la Miliţia Câmpulung Muscel şi ordinul de mutare sau detaşare la Miliţia Municipiului Piteşti, pentru perioada 1 mai 1980 - 1 ianuarie 1988;
- să-i elibereze ordinul de numire pe funcţia de şef birou I la Pază şi Ordine în cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti, în perioada 1 ianuarie 1988 - 1 septembrie 1990;
- să-i elibereze ordinul de numire în funcţia de ofiţer specialist principal II, la Biroul de Poliţie al Combinatului Petrochimic Piteşti;
- să-i elibereze ordinele de trecere în rezervă din 31 iulie 1993 şi de rechemare din data de 1 octombrie 1993;
- să-i elibereze ordinul de numire ca ofiţer operativ II la Poliţia Transporturi Feroviare Craiova, în perioada 1 octombrie 1993 - 1 mai 1994;
- să-i elibereze ordinul de numire pentru perioada 1 mai 1994 - 15 august 19% - ofiţer operativ principal, respectiv ofiţer operativ principal la Poliţia Municipiului Piteşti, şi perioada 15 august 1996 - 1 mai 1997 - ofiţer specialist III la Poliţia Municipiului Piteşti;
- să elibereze ordinul de numire pentru perioada 1 mai 1997 - 1 octombrie 1997 - ofiţer specialist III, Biroul Platforma Dacia-Mioveni - economic şi să precizeze dacă a beneficiat de indemnizaţie de mutare, diurnă şi în ce cuantum;
- să elibereze ordinul de numire ca ofiţer specialist III la I.P.J. Argeş - Serviciul Poliţie Ordine Publică, perioada 1 octombrie 1997 - 31 iulie 1998;
- a obligat pârâţii Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş şi Inspectoratul General al Poliţiei Române să elibereze reclamantului actele din dosarul Consiliului de judecată pe perioada 1995 - 1998;
- a obligat pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor să elibereze reclamantului Ordinele nr. II/01956 din 31 iulie 1993, 11/021/99 din 1 octombrie 1993 şi II/702050 din 31 iulie 1998.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la declasificarea documentelor ce fac obiectul cererii înregistrate sub nr. 130445 din 30 ianuarie 2009 şi punerea la dispoziţie a ordinelor de mutare sau detaşare emise de pârâţi, susţinând că refuză nejustificat să-i rezolve cererea, fiind vătămat în drepturile prevăzute de lege.
Cu privire la excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, invocată de pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 care impun procedura prealabilă obligatorie, instanţa a reţinut că, în speţa de faţă, în ipoteza refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri, legea nu condiţionează adresarea către instanţa de contencios administrativ, de îndeplinirea acestei cerinţe. Astfel, art. 7 alin. (5) prevede că procedura prealabilă nu este obligatorie în cazul evocat de art. 2 alin. (2).
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a aceluiaşi pârât nu a fost primită, reţinându-se că reclamantul a avut raporturi de serviciu cu acest pârât care este emitentul celor mai multe dintre documentele în discuţie privind atestarea activităţii desfăşurate în cadrul Miliţiei Municipiului Piteşti, Miliţiei Municipiului Câmpulung Muscel, Poliţiei din cadrul Combinatului Petrochimic Piteşti etc.
A fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române, faţă de solicitarea reclamantului de a i se pune la dispoziţie actele din dosarele de cercetare a sa în perioada 1993 - 1998, reţinându-se că acest pârât a susţinut în întâmpinare că a emis Hotărârea Consiliului de Judecată din data de 28 mai 1996, adusă la cunoştinţa reclamantului, recunoscând implicit că are calitate procesuală pasivă şi că se află în posesia documentelor în discuţie.
Referitor la excepţia necompetenţei în dublu sens, material şi teritorial, invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, care a apreciat că litigiul trebuie soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, s-a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din HG nr. 585/2002 ce instituie competenţa instanţei de contencios administrativ şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin care se creează reclamantului facultatea de a alege între instanţa domiciliului său şi cea a domiciliului pârâtului, acesta s-a adresat corect atât sub aspect material şi teritorial instanţei de contencios administrativ de la domiciliul său, care în privinţa soluţionării în primă instanţă este Curtea de Apel Piteşti.
Pe fond, prima instanţă a reţinut că pârâţii nu au comunicat reclamantului documentele şi informaţiile solicitate din dosarul său personal, în legătură cu activitatea sa profesională sub aspectul încadrării, salarizării, modificării raportului de serviciu, precum şi privitoare la cercetarea şi sancţionarea lui în legătură cu profesia, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, exprimat explicit, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/ 2004.
Deşi pârâţii au susţinut că i-au comunicat reclamantului actele respective, în măsura în care legea le-a permis, iar cele care nu i-au fost puse la dispoziţie constituie informaţii clasificate ori privesc şi alte persoane care trebuie protejate, prima instanţă a constatat că aceste susţineri sunt numai în parte întemeiate.
Astfel, reclamantul a demonstrat că prin adresa din data de 9 septembrie 2000 şi procesul-verbal din data de 31 iulie 2009 i s-au comunicat acte pe care acesta nu le-a solicitat (notări de serviciu, fişe de personal, aprecieri de serviciu etc.), iar prin adresa din data de 12 februarie 2009 i s-a răspuns sumar doar la câteva din solicitările adresate.
Prin răspunsul expediat reclamantului la data de 12 februarie 2009, pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş i-a comunicat condiţiile în care beneficiau de diurnă cadrele militare permanente trimise în interesul serviciului sau în delegare, potrivit Ordinului Ministerului de Interne nr. S/825/1976 şi Ordinului Ministerului de Interne nr. S/2236 din 10 august 1984, precum şi despre acordarea indemnizaţiei de comandă în perioada 1 ianuarie 1988 - 1 septembrie 1990, potrivit aceloraşi ordine.
De asemenea, i-a fost comunicat că la data de 1 septembrie 1990, prin Ordinul Şefului Poliţiei Judeţene Argeş nr. 0187 a fost promovat în funcţia de ofiţer specialist principal II la Poliţia Combinatului Petrochimic Piteşti, fiind încadrat într-o clasă superioară de salarizare, respectiv clasa 14, faţă de clasa 10 avută anterior, ca şef birou I.
Raportându-se la prevederile art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 4 alin. (3) din Standardele Naţionale de Protecţie a Informaţiilor Clasificate în România, care clasifică drept "secrete de serviciu" informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane de drept public sau privat, prima instanţă a reţinut că aspectele la care se referă informaţiile solicitate de reclamant sunt legate de o parte din viaţa sa privată, acesta fiind îndreptăţit să le cunoască conform art. 8 din CEDO, motiv pentru care, dezvăluirea informaţilor solicitate nu poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică sau interesele persoanelor fizice sau juridice de drept public sau privat, aşa cum prevede art. 17 din HG nr. 585/2002, pentru aprobarea Standardelor.
Cu privire la cele trei ordine ale M.A.I. solicitate, care se referă şi la alte persoane, prima instanţă a apreciat că nu există niciun impediment să fie pusă la dispoziţia reclamantului numai partea care-l priveşte, acoperindu-se sau înlăturându-se într-un mod, partea ce conţine informaţii despre alte persoane.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe au declarat recurs pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş (IPJ Argeş) şi Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).
Criticile aduse de recurentul IGPR au fost încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au vizat greşita dezlegare dată atât excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi în raport de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 şi de faptul că reclamantul a avut raporturi de serviciu cu IPJ Argeş, cât şi fondului pricinii faţă de prevederile art. 17 din HG nr. 585/2002 şi art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.
Prin recursul declarat de IPJ Argeş s-a subliniat că instanţa a ignorat condiţiile în care documentele clasificate pot fi desecretizate conform art. 1 lit. a) din HG nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu raportat la art. 20 alin. (1) din Anexa 1 la HG nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, astfel că a acceptat, contrar legii, că declasificarea se poate face şi în baza cererii persoanei interesate sau la propunerea unei comisii de analiză. S-a mai arătat că reclamantului i-au fost comunicate documentele clasificate din dosarul personal care au fost declasificate în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, mai puţin a documentelor pentru care a rezultat că nu se impune declasificarea deoarece nu se respectă măsurile de protecţie cu privire la celelalte persoane care se regăsesc în cuprinsul lor, precum şi a documentelor care reprezintă corespondenţa între IGPR şi IPJ Argeş, iar Hotărârea Consiliului de Judecată a fost adusă la cunoştinţa reclamantului.
Cererea de recurs formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., arătându-se în esenţă că, în condiţiile în care i-au fost eliberate reclamantului documentele declasificate la care avea acces potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Anexa la HG nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare, iar imposibilitatea declasificării celorlalte documente îşi găseşte temeiul legal în prevederile aceluiaşi act normativ, acţiunea reclamantului este neîntemeiată, astfel că soluţia pronunţată de Curta de Apel Piteşti este nelegală şi netemeinică.
Totodată, recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor a menţionat că împrejurarea că intimatul-reclamant nu este mulţumit de răspunsul primit la petiţia sa, răspuns motivat de normele legale arătate, nu poate fi echivalată cu "nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri" sau cu "refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere", astfel cum în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a statuat prin repetate decizii (în acest sens, Deciziile nr. 850/2002 şi nr. 2880/2006 ale secţiei contencios administrativ şi fiscal).
Legea atribuie emitentului actului competenţa de apreciere asupra nivelului de clasificare acordat acestuia, iar în speţă, în urma analizei efectuate de structurile de specialitate din cadrul M.A.I. s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile de declasificare a informaţiilor solicitate de către intimatul-reclamant, având în vedere că dezvăluirea sau discriminarea lor neautorizată ar putea prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică sau interesele persoanelor juridice de drept public sau privat. S-a apreciat în cauză că împotriva declasificării ordinelor emise de M.A.I. menţionate în dispozitivul sentinţei recurate.
Constatându-se de către Înalta Curte că recursurile declarate de IGPR şi IPJ Argeş nu au fost timbrate în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) raportat la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, deşi aceştia au fost citaţi cu menţiunea obligaţiei de a achita taxele judiciare şi timbrul judiciar (conform art. 3 alin. (1) din OG nr. 32/1995), se va face aplicaţia art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 în sensul anulării celor două cereri de recurs. Ca urmare, nu mai este posibil a se proceda la analiza criticilor acestor doi recurenţi.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul M.A.I., a obiectului cauzei şi a normelor legale incidente, Înalta Curte reţine că recursul promovat de minister este nefondat şi îl va respinge pentru cele ce vor fi punctate în continuare şi care se vor referi exclusiv la cererile formulate în contradictoriu cu această autoritate.
Prin acţiunea adresată instanţei de contencios administrativ, reclamantul D.I. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor la desecretizarea şi comunicarea Ordinelor M.A.I. nr. II/01956 din 31 iulie 1993 nr. II/02199 din 1 octombrie 1993 şi nr. II/02050 din 21 iulie 1998, ca urmare a faptului că prin adresa din 21 iulie 2009 Direcţia Generală de Resurse Umane din cadrul M.A.I. a comunicat acestuia că în lipsa unei motivaţii fundamentate, care să determine iniţierea demersurilor necesare, declasificarea este inoportună.
În analiza sa, curtea de apel a constatat că solicitarea reclamantului, în contradictoriu cu IGPR, IPJ Argeş şi M.A.I., priveşte infirmaţii din dosarul său personal, fiind în legătură cu activitatea sa profesională sub aspectul încadrării, salarizării, modificării raportului de serviciu, precum şi privitoare la cercetarea şi sancţionarea în legătură cu profesia.
Ţinând seama de apărările pârâţilor axate în principal pe incidenţa art. 20 alin. (1) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin HG nr. 585/2002, în raport de care nu este posibilă desecretizarea documentelor menţionate în acţiunea reclamantului, instanţa fondului a subliniat că aspectele la care se referă informaţiile cerute de reclamant sunt legate de viaţa privată a acestuia, aşa încât este îndreptăţit reclamantul să le cunoască în considerarea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care consacră "dreptul la respectarea vieţii private şi de familie".
Aprecierile instanţei de fond sunt corecte, fiind evident că în contextul prezentat dezvăluirea informaţiilor în discuţie nu este de natură a prejudicia siguranţa naturală, apărarea ţării, ordinea publică sau interesele persoanelor fizice sau juridice de drept public sau privat în sensul art. 17 din Standardele aprobate prin HG nr. 585/2002.
Pentru cele trei ordine al căror emitent este M.A.I., văzându-se apărările acestui pârât care a arătat că actele administrative se referă şi la alte persoane, s-a apreciat că faţă de natura informaţiilor se poate dispune comunicarea lor către reclamant prin găsirea unei soluţii fie prin acoperirea, fie prin înlăturarea acelei părţi din documente care conţine informaţii despre alte persoane.
Aşadar, faţă de cele precizate, nu va fi primită critica recurentului M.A.I. care susţine că reclamantul este nemulţumit de faptul că a primit un răspuns negativ la solicitarea sa deoarece obiectul acţiunii în contencios se circumscrie art. 8 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 (refuz nejustificat de a soluţiona o cerere), în condiţiile în care autoritatea pârâtă şi-a exprimat explicit, cu exces de putere, voinţa de a nu rezolva cererea reclamantului atunci când a considerat inoportună desecretizarea ordinelor în discuţie.
Constatându-se că sentinţa recurată este temeinică şi legală şi văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş împotriva Sentinţei nr. 168 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrate.
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5941/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5952/2011. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
