ICCJ. Decizia nr. 5973/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5973/2011
Dosar nr.3760/2/2010
Şedinţa publică din 9 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată de prima instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.A.G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la soluţionarea cu celeritate a dosarului de despăgubire; numirea unui evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 300 mp situat în Bucureşti, str. M., nr. 8, sector 5; emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, ţinând cont de valoarea stabilită prin raportul de evaluare, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii sale, reclamantul a arătat, în esenţă, că prin Dispoziţia nr. 7033 din 28 noiembrie 2006, Primăria Municipiului Bucureşti i-a respins cererea de restituire în natură pentru imobilul situat în Bucureşti, str. M., nr. 8, sectorul 5 şi a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamantul a mai învederat că înţelege să atace actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispoziţiile generale aplicabile în materie, respectiv art. 16 din Titlul VII. al Legii nr. 247/2005, prin această tergiversare fiindu-i încălcat dreptul la respectarea bunurilor, în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
Mai arată reclamantul că a parcurs procedura plângerii prealabile stabilită prin Legea nr. 554/2004, iar din culpa autorităţilor statului român nu se poate bucura de bunurile ce-i aparţin de drept.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, cu modificările şi completările ulterioare, HG nr. 128/2008, Legea nr. 554/2004, OG nr. 9/2000, HG nr. 361/2005.
La data de 08 noiembrie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti, cu motivarea că aceasta, în calitate de entitate ce a soluţionat notificarea reclamantului, în procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001, avea obligaţia legală să trimită dosarul aferent notificării însoţit de actele prevăzute de pct. 16.5 din HG nr. 1095/2005.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 7033 din 2006 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, arătând că dispoziţia a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, motiv pentru care, în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi pct. 24.2 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, prin Adresa nr. 35721/CC din 29 septembrie 2010, s-a dispus remiterea documentaţiei către Primăria Municipiului Bucureşti în vederea completării dosarului de despăgubire.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat în cauză şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantului să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului-teren în suprafaţă totală de 300 mp situat în municipiul Bucureşti, str. M., nr. 8.
În motivarea cererii reconvenţionale, pârâta a arătat că prin Adresa nr. 35721/CC din 29 septembrie 2010 a fost remisă, în original, întreaga documentaţie Primăriei Municipiului Bucureşti, în vederea completării dosarului de despăgubire cu înscrisuri din care să rezulte deţinerea în proprietate de către reclamant a suprafeţei de teren.
Prin încheierea de şedinţă publică din 12 ianuarie 2010, instanţa a respins cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 7033/2006 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti, pentru motivele arătate în considerentele încheierii respective.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa civilă nr. 1863 din 9 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul S.A.G.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi chemata în garanţie Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General.
A obligat pârâta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent în dosarul aferent Dispoziţiei nr. 7033 din 28 noiembrie 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, înregistrat sub nr. 35721/CC şi să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
A respins cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Prin Dispoziţia nr. 7033 din 28 noiembrie 2006, Primăria Municipiului Bucureşti a respins cererea privind restituirea în natură pentru imobilul situat în Bucureşti, str. M., nr. 8, sectorul 5, formulată de reclamantul S.A.G.I. şi a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul menţionat.
- Dispoziţia de restituire împreună cu dosarul aferent au fost înaintate de către Primăria Municipiului Bucureşti la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale la data de 15 mai 2007, sub nr. 35721/CC, care a remis dosarul Primăriei Municipiului Bucureşti, în vederea completării acestuia.
- Potrivit art. 16. alin. (1) cap. 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, "Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Conform art. 16 alin. (21) din acelaşi act normativ, "Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta".
Art. 16 alin. (4) prevede că "Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură".
De asemenea, potrivit art. 16 alin. (5) din legea menţionată "Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare".
- Analiza dispoziţiilor art. 16 alin. (1), alin. (21), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 247/2005 relevă că autoritatea pârâtă nu are competenţa legală de a exercita controlul asupra dispoziţiilor emise de autoritatea notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.
- Astfel, singura autoritate abilitată de art. 16 alin. (21) din Legea nr. 247/2005 să verifice legalitatea dispoziţiilor autorităţilor administraţiei publice locale este prefectul, care exercită controlul de legalitate.
În consecinţă, a reţinut instanţa de fond, prin cenzurarea legalităţii dispoziţiei autorităţii administraţiei publice locale, sub aspectul îndreptăţirii persoanei notificate de a primi despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi-a depăşit limitele de competenţă stabilite de legiuitor.
S-a mai apreciat că, în speţă, dacă pârâta aprecia că Dispoziţia nr. 7033 din 28 noiembrie 2006 nu este însoţită de documentele menţionate la pct. 24.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, putea să solicite informaţiile pe care le considera necesare evaluării înainte de data formulării cererii de chemare în judecată. După cum se constată, pârâta nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce priveşte parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care reclamantul este îndreptăţit, urmare a Dispoziţiei nr. 7033 din 28 noiembrie 2006, solicitând informaţii abia la 29 septembrie 2010, după data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 28 aprilie 2010.
A concluzionat instanţa de fond în sensul că, prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit, neparcurgerea etapei evaluării într-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziţiei, respectiv 28 noiembrie 2006 şi data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, instanţa a constatat că Legea nr. 247/2005 nu prevede obligaţii în sarcina autorităţii locale învestită cu soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, de a face demersuri ulterioare emiterii dispoziţiei prin care a formulat propuneri Comisiei Centrale, pentru a se aprecia dacă există posibilitatea obligării autorităţii locale la refacerea actului, reluarea procedurii iniţiale sau alte ipoteze în legătură cu atribuţiile acestei autorităţi.
Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă, având în vedere obiectul acestei cereri şi în raport de atribuţiile stabilite în sarcina Comisiei Centrale de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, respectiv verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
3.1. - s-a respins greşit cererea de sesizare a Tribunalului Bucureşti cu excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 7033/2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti care este un act administrativ ce poate fi atacat pe calea art. 4 din Legea nr. 554/2004;
3.2. - s-a reţinut fără temei că s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii, deşi dosarul de despăgubire este incomplet, lipsind înscrisuri care să demonstreze dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 300 mp;
3.3. - cererea de chemare în garanţie şi cererea reconvenţională erau fondate şi trebuiau admise.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant S.A.G. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, corelativ constatării că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a dosarului nr. 35721/CC/2007.
Intimatul este titularul unui drept la despăgubiri pentru imobilul situat în str. M. nr. 8, sector 5, drept recunoscut prin Dispoziţia nr. 7033 din 28 noiembrie 2006 prin care Primarul General al Municipiului Bucureşti, soluţionând notificarea nr. 2391 din 7 august 2001, a constatat că terenul este afectat în întregime de elemente de sistematizare.
Cum s-a arătat la pct. I.2 din decizie, dosarul aferent notificării menţionate s-a predat Secretariatului Comisiei Centrale la data de 15 mai 2007. Până la data soluţionării recursului de faţă, 9 decembrie 2011, nu s-a emis Decizia reprezentând titlul de despăgubire şi, de altfel, recurenta nu a făcut nici dovada parcurgerii etapei anterioare, a transmiterii dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine, la fel ca judecătorul fondului, că s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor.
Indiferent de natura dificultăţilor întâmpinate, recurenta nu poate justifica o pasivitate de peste 4 ani şi 6 luni, ci, în calitate de autoritate administrativă învestită cu competenţe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu era datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca intimatul să nu poată întrezări finalul procedurii ce a debutat în anul 2001.
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Referitor la excepţia de nelegalitate
Prima instanţă a respins în mod corect cererea de sesizare a Tribunalului Bucureşti cu excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 7033 din 28 noiembrie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Câtă vreme acest act administrativ este sustras controlului de legalitate pe care îl realizează instanţele de contencios administrativ, în baza art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fiind reglementată o altă procedură judiciară de contestare: art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, rezultă că prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente.
1.2. Referitor la existenţa unui refuz de rezolvare a cererii şi încălcarea termenului rezonabil
Cum s-a arătat de către curtea de apel, primul demers concret al Comisiei Centrale, efectuat în cadrul procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, l-a reprezentat Adresa nr. 35721/CC din 29 septembrie 2010 de "remitere a întregii documentaţii, în original" Primarului General al Municipiului Bucureşti, ca urmare a constatării unei neconcordanţe în privinţa suprafeţei terenului: 300 mp în dispoziţia primarului, 247 mp în documentaţia aferentă.
Acest înscris are un pronunţat caracter pro causa, el fiind întocmit la câteva luni după înregistrarea acţiunii judiciare.
În plus, el relevă o practică administrativă neconformă cu etapele procedurii reglementate de art. 16 alin. (4) - (5) şi (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală acţionând ca un organ de supracontrol al entităţii notificate şi chiar al prefectului (care ar emite avizul de legalitate în mod "formal" potrivit motivelor de recurs). În realitate, după cum bine a punctat judecătorul fondului, legiuitorul a conferit recurentei, în privinţa analizării dosarelor, doar atribuţia de a verifica "legalitatea respingerii cererii de restituire în natură". Or, în această privinţă, recurenta nu a formulat nicio obiecţie.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai observă că eventualele inadvertenţe ori impedimente în derularea procedurii puteau fi rezolvate într-un termen rezonabil, recurenta neavând nicio justificare pentru prelungirea sine die a procedurii administrative, în aşteptarea unor lămuriri de la o entitate care, în etapa actuală, nu mai are nicio obligaţie legală.
Conchizând în această privinţă, Înalta Curte reţine că dispozitivul sentinţei atacate se încadrează în prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în raport de dispoziţia entităţii notificate şi de documentaţia aferentă.
1.3. Referitor la cererea de chemare în garanţie şi la cererea reconvenţională
Ambele cereri formulate de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin petitul lor, sunt complet străine de procedura în cadrul căreia au fost iniţiate.
Astfel, în privinţa cererii de chemare în garanţie, potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ., aceasta poate fi formulată numai împotriva unei persoane care are o obligaţie de garanţie sau de despăgubire în raport cu autorul cererii. Or, în mod evident, între Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Primăria Municipiului Bucureşti nu există raporturi juridice obligaţionale de tipul celor enunţate.
Şi în ceea ce priveşte cererea reconvenţională având ca obiect "obligarea reclamantului să facă dovada proprietăţii", soluţia de respingere este legală, câtă vreme condiţia dovedirii proprietăţii la momentul intervenirii actului abuziv de preluare a imobilului este o condiţie intrinsecă, premergătoare învestirii recurentei.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinţei civile nr. 1863 din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5969/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5994/2011. Contencios → |
|---|
