ICCJ. Decizia nr. 630/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 630/2011
Dosar nr. 73/57/2010
Şedinţa publică din 3 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin cererea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta M.I., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap din cadrul Ministerului Familiei şi Protecţiei Sociale, a solicitat anularea Deciziei nr. 8751 din 06 iulie 2009 emisă de Comisia Superioară şi obligarea acestei instituţii la emiterea unei noi decizii de încadrare cu caracter permanent în gradul de handicap grav cu asistent personal.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Superioară a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată întrucât, în exercitarea atribuţiilor sale, poate emite decizie pe termen nelimitat numai persoanelor ce prezintă afecţiuni care le creează un handicap ireversibil iar documentaţia depusă de reclamantă nu este concludentă în acest sens.
Prin Sentinţa nr. 120/F/CA din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, respingând acţiunea formulată de reclamanta M.I. împotriva acestei pârâte; a admis acţiunea formulată de reclamanta M.I. împotriva pârâtei Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi şi în consecinţă a anulat Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 8751 din 6 iulie 2009 emisă de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi şi a obligat pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi să emită o nouă decizie privind încadrarea reclamantei cu caracter permanent în gradul de handicap grav, cu asistent personal.
De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât potrivit art. 1 alin. (3) din OUG nr. 14/2003, aceasta nu are capacitate sau legitimare procesuală în litigiile ce privesc legalitatea actelor administrative emise de Comisie.
S-a mai arătat, în considerentele sentinţei atacate, că reclamanta a fost încadrată în grad de handicap grav, beneficiind de asistent personal, la baza acestei constatări şi a măsurilor dispuse stând evaluarea şi reevaluarea sa complexă de către Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara şi Comisia Superioară, pe baza criteriilor şi principiilor prevăzute de art. 46 - 50 din HG nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
De asemenea, din analiza actelor medicale depuse la dosar de către reclamantă, prima instanţă a constatat că se confirmă profunzimea deficienţei „asociată cu tulburări de comportament", fiind neîntemeiate apărările Comisiei Superioare în sensul că documentaţia depusă de reclamantă nu este concludentă, fiind contrazise tocmai de conduita acesteia de recunoaştere a afecţiunilor di care suferă reclamanta şi încadrarea acesteia, în grad de handicap grav, tocmai pe baza acestei documentaţii.
Prin urmare, instanţa de fond, având în vedere şi raportul de expertiză medico-legală nr. 779 din 19 martie 2010 efectuat în cauză, a constatat că afecţiunea reclamantei constituie o boală psihică majoră cu caracter ireversibil care poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent, iar în aceste condiţii refuzul pârâtei de a emite Decizia de încadrare în grad de handicap grav cu caracter permanent nu este nejustificat.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se arată că sentinţa recurată este motivată pe aspecte total străine de natura pricinii, bazate pe elemente de fapt care nu pot fundamenta juridic o decizie de încadrare în grad de handicap permanent.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susţine că sentinţa atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa de fond a aplicat expertiza medico-legală într-un caz neprevăzut de art. 26 din Ordinul pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, constatărilor şi a altor lucrări medico-legale nr. 1134/C din 25 mai 2000 al M.J. şi nr. 255 din 4 aprilie 2000 al Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
De asemenea, se menţionează că instanţa de fond în mod greşit a reţinut refuzul său nejustificat prin prisma concluziilor raportului de expertiză care este lipsit de valoare ştiinţifică, fiind redactat într-o notă aproximativă, lipsindu-i motivarea.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca temeinică şi legală sentinţa recurată.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat.
După cum se constată, sentinţa recurată cuprinde menţiunile prevăzute la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse în considerente atât motivele de fapt cât şi cele de drept care au format convingerea instanţei în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în cauză, iar instanţa de recurs este în măsură să-şi exercite controlul judiciar asupra acesteia.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc".
Conform art. 201 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa va solicita efectuarea unei expertize unui laborator sau unei instituţii de specialitate când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti.
Potrivit art. 19 din Norma procedurală privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, aprobată prin Ordinul nr. 1134 din 25 mai 2000 emis de Ministrul Justiţiei şi Ministrul Sănătăţii, instanţele de judecată pot dispune efectuarea de expertize medico-legale.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile legale menţionate, rezultă că proba cu expertiză medico-legală în mod corect a fost admisă şi dispusă în cauză de instanţa de fond, care a socotit că aceasta este în măsură să aducă dezlegare pricinii.
Aceasta cu atât mai mult cu cât nici dispoziţiile art. 26 din aceeaşi normă, invocate de recurentă, nu exclud efectuarea unei astfel de expertize dispusă în cauză, întrucât enumerarea este exemplificativă şi nu limitativă în ceea ce priveşte obiectul acesteia, fapt ce rezultă din expresia folosită de legiuitor în cuprinsul alin.1 al acestui articol şi anume: „putând avea ca obiect".
De altfel, din actele dosarului, se constată că recurentul, la data încuviinţării probei cu expertiza medico-legală, respectiv 9 martie 2010, nu s-a opus cererii de probatorii.
În consecinţă, criticile recurentei din perspectiva greşitei încuviinţări a probei cu expertiza medico-legală sunt nefondate.
Soluţia instanţei de fond este corectă.
După cum se constată, instanţa de fond a pronunţat soluţia în cauză interpretând coroborat probele administrate în cauză şi nu exclusiv în baza raportului de expertiză medico-legală nr. 779 din 19 martie 2010, astfel că sunt nejustificate criticile care vizează faptul că prima instanţă a constatat refuzul său nejustificat doar prin prisma acestui raport.
Din perspectiva celor reţinute anterior, nici criticile privind lipsa valorii ştiinţifice a expertizei efectuate în cauză nu pot fi reţinute, cu atât mai mult cu cât nu au fost formulate obiecţiuni la raportul de expertiză medico-legală, acesta răspunzând obiectivelor stabilite de instanţă.
În altă ordine, recurenta nu aduce critici sentinţei atacate referitoare la situaţia reţinută în raport de înscrisurile medicale, potrivit cărora, începând cu anul 2007 intimata-reclamantă a suferit o deteriorare a funcţiilor mentale, prin scăderea IQ-ului sub 33.
Recurenta a depus la dosarul cauzei Instrucţiunile metodologice nr. 800/2008 emise de Comisia superioară privind lista afecţiunilor care creează handicap ireversibil şi pentru care se poate emite certificat de persoană cu handicap cu caracter permanent, în contextul criteriilor medico-psiho-sociale de încadrare în grad de handicap, aprobate prin Ordinul comun nr. 762 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992 al M.S.P. publicat în M.Of. nr. 885 bis din 27 decembrie 2007, printre care se regăseşte şi „oligofrenia, forme cu imbecilitate sau idioţie: QI sub 33", constatată şi în cazul intimatei-reclamante.
Prin urmare, faţă de cele reţinute anterior, soluţia instanţei de fond este corectă, astfel că nu se poate reţine incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap împotriva sentinţei civile nr. 120/F/CA din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 628/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 631/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
