ICCJ. Decizia nr. 62/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 62/2011
Dosar nr. 11668/299/2010
Şedinţa de la 7 ianuarie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1035 din 11 martie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti competenţa de soluţionarea a acţiunii formulată de reclamantul I.I. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Guvernul României.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel a reţinut că reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Guvernul României, solicitând obligarea acestora la restituirea sumei depuse la Fondul Naţional de Investiţii, în cuantum de 5000 lei, actualizată potrivit ratei inflaţiei.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat faptul că are calitatea de păgubit FNI, înţelegând să se adreseze distinct instanţei, cu toate că este constituit parte civilă în dosarul penal nr. 24632/3/2006.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea prezentei cauze, având în vedere că reclamantul nu a solicitat anularea vreunui act administrativ, care să fi generat, prin el însuşi, paguba materială invocată de acesta.
Prin urmare, Curtea de Apel a apreciat că prezentul litigiu nu cade sub incidenţa legii contenciosului administrativ, fiind o acţiune de drept comun prin care se solicită daune materiale în temeiul răspunderii civile delictuale, astfel că revine judecătoriei, ca instanţă cu plenitudine de competenţă, în temeiul dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei, în raport şi de cuantumul pretenţiilor solicitate.
Judecătoria Sector 1 Bucureşti, prin sentinţa nr. 14500 din 7 iulie 2010 a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă, şi constatând intervenit conflictul negativ de competenţă a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel Judecătoria Sector 1 a reţinut că potrivit art. 45 din OUG nr. 51/1998 republicată „Cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, sunt de competenţa Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului".
Astfel, Judecătoria Sectorului 1 a constatat că reclamantul, în mod corect, s-a adresat cu cererea de chemare în judecată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care avea posibilitatea transpunerii cauzei la secţia civilă potrivit art. 99 din Hotărârea 387/2005 privind regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului constată că, în cauză, nu există conflict negativ de competenţă, motiv pentru care se trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Judecătoriei Sectorului 1, iar această instanţă a declinat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă.
Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ. există conflict negativ de competenţă când două instanţe se declară necompetente să judece aceeaşi pricină.
Or, în cauza de faţă această condiţie nu este îndeplinită pentru că cele două instanţe care s-au declarat necompetente de a judeca, nu şi-au declinat competenţa una către cealaltă.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 20 pct. 2 C. proc. civ. pentru a se putea constata existenţa conflictului negativ de competenţă.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constatând inexistenţa conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 1 şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Trimite cauza privind pe I.I., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Guvernul României spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 ianuarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 61/2011. Contencios. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 628/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
---|