ICCJ. Decizia nr. 61/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 61/2011
Dosar nr. 259/62/2010
Şedinţa de la 7 ianuarie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 738/M din 22 aprilie 2010 Tribunalul Braşov, secţia civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa soluţionării acţiunii formulate de V.C.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că reclamantul V.C. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziţiei de activitate în cuantum de 56.304 lei, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (2)din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999, astfel cum a fost modificată; să fie obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor să asigure de la bugetul de stat (din bugetul pe anul 2010), prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor fondurile necesare pentru plata sumei de 56.304 lei cu titlu de ajutor cuvenit în baza art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999 astfel cum a fost modificat; să fie obligat Ministerul Administraţiei şi Internelor la plata sumei de 56.304 lei cu titlu de ajutor cuvenit în baza art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999; actualizarea sumei de 56.304 lei cu indicele de inflaţie aferent perioadei cuprinse între data scadenţei acestei sume (respectiv data trecerii în rezervă - 31 martie 2009) până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Reclamantul a mai solicitat să se dispună obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale de referinţa a BNR aferente sumei de 56.304 lei pentru perioada cuprinsă între data promovării prezentei acţiuni şi data plăţii efective a capitalului, în temeiul art. 1088 C. civ.
Reclamantul a precizat că îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, respectiv: a fost trecut în rezervă cu drept de pensie, a fost cadru militar, având o vechime efectivă ca militar de 26 ani 11 luni si 10 zile, cuvenindu-i-se un ajutor egal cu 15 solde lunare brute iar solda lunară brută este în cuantum de 2.448 lei, potrivit deciziei de pensionare.
Instanţa a invocat excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Braşov în soluţionarea prezentului litigiu, în raport de obiectul acţiunii, având în vedere că raporturile de muncă nu constituie drepturi de asigurări sociale, dar şi în raport de calitatea reclamantului şi a pârâţilor.
Litigiile de competenţa completului de asigurări sociale din cadrul Secţiei Civile a Tribunalului Braşov sunt expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 155 si art. 156 din Legea nr. 19/2000.
Un argument în susţinerea necompetentei Secţiei Civile a Tribunalului Braşov îl reprezintă şi faptul că acţiunea nu este formulată împotriva unei case teritoriale de pensii, ori împotriva Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale.
Prin urmare, Tribunalul Braşov, secţia civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale a constatat că drepturile băneşti pretinse de reclamant se acordau la pensionarea sa, însă în virtutea raporturilor de serviciu ce încetau prin pensionare şi nicidecum în virtutea calităţii de pensionar a reclamantului, pentru a atrage competenţa instanţei specializate în soluţionarea litigiilor privind asigurările sociale. În consecinţă, ajutorul bănesc pretins de reclamant de la fostul angajator nu este un drept de asigurări sociale care să atragă prevederile Legii nr. 19/2000 şi jurisdicţia asigurărilor sociale introdusă prin acest act normativ.
Învestită prin declinare Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 160/F/2010 din 4 octombrie 2010 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia civilă şi pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că natura juridică a litigiului dedus judecăţii prin acţiunea introductivă a reclamantului este aceea de litigiu de muncă şi asigurări sociale, ce priveşte situaţia drepturilor şi compensaţiilor salariale cuvenite unui militar activ la trecerea sa în rezervă prin pensionare, situaţie în care se află reclamantul V.C., fost cadru militar activ în structura Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
În privinţa militarilor, însă, legiuitorul nu a făcut o menţiune expresă care să fi permis ca regulile de competenţă specială în contencios administrativ să fie aplicabile în mod direct litigiilor privind drepturile şi obligaţiile militarilor.
Ca atare, în absenţa unor reguli speciale, exprese, de competenţă care să dea astfel de litigii în competenţa instanţelor de contencios administrativ, competenţa de soluţionare aparţine instanţelor de drept comun în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, anume completele specializate pentru litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul tribunalului.
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat instanţei să se constate că beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziţiei de activitate în temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/2009.
Din motivarea acţiunii rezultă că reclamantul a fost trecut în rezervă cu drept de pensie anticipată.
Deci, obiectul dedus judecăţii este unul de muncă şi asigurări sociale iar potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 155 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, competenţa de soluţionare a acestuia revine Secţiei specializate pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Din interpretarea art. 8 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 554/2004, rezultă fără putinţă de tăgadă, că poate face obiectul contenciosului administrativ numai refuzul de efectuare a unei operaţiuni administrative, ceea ce presupune o manifestare de voinţă în acest sens din partea autorităţii administrative, cerinţă neîndeplinită în cauză pentru că reclamantul nu atacă nici un fel de refuz, ceea ce nu poate face obiectul Legii nr. 554/2004.
Din acest punct de vedere, este irelevant că pârâţii chemaţi în judecată sunt autorităţi publice centrale, raportul juridic dedus judecăţii având natură civilă pentru că nu priveşte emiterea unui act administrativ sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, aşa cum aceste noţiuni sunt definite prin art. 2 alin. (1) lit. c) şi h) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu calitatea de autorităţi publice a pârâţilor determină natura juridică a litigiului de contencios administrativ, ci raportul juridic dedus judecăţii, ştiut fiind că organele autorităţii administrative pot sta şi în procese de natură civilă, comerciale, etc.
Prin urmare, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privitor la obiectul acţiunii în contencios administrativ, respectiv de solicitare de a se efectua o anumită operaţiune administrativă necesară pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim
Litigiul dedus judecăţii este, aşadar, unul de muncă şi asigurări sociale, competenţa în primă instanţă revenind secţiei specializate din cadrul tribunalului, potrivit dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Braşov, secţia civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe V.C., Ministerul Administraţiei şi Internelor, Statul Româna prin Ministerul Finanţelor Publice şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ţara Bârsei, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 608/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 62/2011. Contencios. Conflict de competenţă.... → |
|---|
