ICCJ. Decizia nr. 631/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 631/2011
Dosar nr. 26/59/2010
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamantul D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, să se dispună anularea Ordinului nr. 2797 din 05 octombrie 2009 emis de pârât, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în funcţia de director coordonator al Secţiei Gărzii Financiare a judeţului Caras Severin, precum şi la plata tuturor drepturilor salariale, a indemnizaţiei de conducere şi a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor băneşti care i se cuvin de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea sa.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 2797 din 05 octombrie 2009 s-a dispus eliberarea sa din funcţia de director coordonator al Secţiei Gărzii Financiare a Judeţului Caras Severin, începând cu data cu 6 octombrie 2009, precum şi încetarea contractului de management nr.2 15/2009, încheiat între Ministerul Finanţelor Publice şi D.I.
Reclamantul a mai arătat că ordinul atacat este nelegal, întrucât nu îndeplineşte condiţia esenţială a unei motivări care să permită controlul legalităţii actului, iar la momentul emiterii ordinului se afla în concediu medical începând cu data de 04 octombrie 2009, astfel că încetarea contractului de management a intervenit în perioada incapacităţii temporare de muncă.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că reintegrarea reclamantului şi plata drepturilor salariale este lipsită de suport legal.
Prin sentinţa nr. 203 din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea formulata de reclamantul Dragomir Ion, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi a anulat Ordinului nr. 2797 din 05 octombrie 2009 emis de Ministerul Finanţelor Publice, dispunând reintegrarea reclamantului în funcţia de director coordonator al Secţiei Gărzii Financiare a Judeţului Caras Severin.
Totodată, instanţa a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite, a indemnizaţiei de conducere şi a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor băneşti care i se cuvin de la data eliberării din funcţia de director coordonator al Secţiei Gărzii Financiare a judeţului Caras Severin şi până la reintegrarea sa, precum şi la plata sumei de 43,30 către reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că ordinul atacat a fost emis în baza OUG nr. 37/2009 şi nu cuprinde nici minime referiri la motivul concret pentru care s-a dispus măsura revocării reclamantului din funcţie, împrejurare ce constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare şi o încălcare a obligaţiei constituţionale a autorităţilor administrative de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes naţional ale acestora.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 267 C. muncii, reclamantul nefiind concediat din motive disciplinare, aparent fiind vorba de o necorespundere profesională.
Referitor la emiterea ordinului în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, prima instanţă a constatat că, prin emiterea ordinului de revocare a reclamantului din funcţie în perioada în care acesta se afla în incapacitate temporară, au fost încălcate dispoziţiile art. 60 alin. (1) C. muncii.
Având în vedere că anularea actului atacat atrage şi înlăturarea efectelor produse de acest act, prima instanţă a apreciat că se impune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului, apreciind astfel ca fiind întemeiată cererea reclamantului de reintegrare în funcţia corespunzătoare de director coordonator.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în nume propriu şi în reprezentarea intereselor Ministerului Finanţelor Publice, invocând art. 304 pct. 9 şi art. 304 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- în mod greşit a admis instanţa de fond a anulat Ordinul nr. 2797/2009 emis în temeiul OUG nr. 37/2009, întrucât la momentul emiterii ordinului, acest act normativ era în vigoare, abrogarea acestei ordonanţe producând efecte numai pentru viitor.
- astfel, obligarea autorităţii publice la plata drepturilor salariale este lipsită de temei legal;
- instanţa de fond a ignorat faptul că, la data de 25 mai 2010, contractul de management nr. 215/2009 şi-a epuizat efectele, întrucât a fost încheiat pentru o perioadă de un an începând cu data de 25 mai 2009, astfel că reintegrarea sa în funcţia deţinută şi plata unor drepturi salariale după această dată fiind fără temei legal şi contractual;
- instanţa de fond a ignorat faptul că pârâta nu a avut cunoştinţă despre incapacitatea temporară de muncă a reclamantului la momentul emiterii ordinului, iar prin Ordinul nr. 2866/2009 s-a dispus ca Ordinul 2797/2009 să devină aplicabil şi implicit să producă efecte începând cu data încetării incapacităţii temporare de muncă cauzată de boală.
- în mod greşit, instanţa de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu s-a reţinut vreo culpă a Ministerului Finanţelor Publice.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
In cauză, este necontestat că intimatul-reclamant fusese numit în funcţia de director coordonator adjunct al Secţiei Gărzii Financiare a judeţului Caras Severin prin Ordinul nr. 1339 din 25 mai 2009, iar în baza numirii a fost încheiat Contractul de management nr. 215 din 25 mai 2009.
Prin Ordinul nr. 2797 din 5 octombrie 2009, modificat şi completat prin Ordinul nr. 2866/2009, anulat de instanţa de fond prin Sentinţa civilă nr. 203 din 19 aprilie 2010, acesta a fost eliberat din exercitarea funcţiei publice de conducere respective.
De asemenea, este necontestat că atât Ordinul nr. 1339 din 25 mai 2009, de numire în funcţia respectivă, cât şi Ordinul nr. 2797 din 5 octombrie 2009 au fost emise în temeiul prevederilor OUG nr. 37/2009 declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 414/2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 1, 6, 27 şi pct. 28 din Legea pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, Curtea Constituţională referindu-se la Deciziile nr. 1257/2009 şi, respectiv, nr. 1629/2009, a motivat că lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare au drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă, contractele de management, etc).
Deci, cu alte cuvinte, ca urmare a Deciziei nr. 1257/2009 care a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale din OUG nr. 37/2009, în temeiul cărora a fost emis Ordinul nr. 1339 din 25 mai 2009 şi a fost încheiat Contractul de management nr. 215 din 25 mai 2009, atât ordinul, cât şi contractul au încetat de drept din momentul în care organul competent a constatat, printr-un act administrativ similar, încetarea de drept.
Cum, în cauză, nu s-a făcut dovada şi, de altfel, nici nu s-a susţinut existenţa unui act administrativ de constatare a încetării de drept a Ordinului nr. 1339 din 25 mai 2009 şi a Contractului nr. 215 din 25 mai 2009, acestea vor constitui temei legal pentru pretenţiile intimatului-reclamant până la momentul elucidării definitive şi irevocabile a situaţiilor juridice, Ordinul nr. 2797 din 5 octombrie 2009 de eliberare din funcţie, fiind anulat, aşa cum s-a arătat mai sus.
De asemenea, în mod corect instanţa de fond a reţinut că actul administrativ contestat nu conţine minime referiri la motivul concret pentru care s-a dispus măsura revocării reclamantului din funcţie şi nici nu s-a depus la dosar vreun act referitor la evaluarea reclamantului.
Dar, din actele aflate la dosar rezultă că, în cauză, Contractul de management nr. 215 din 25 mai 2009 a fost încheiat pentru o durată de 1 an, astfel că, la data de 25 mai 2010, acesta şi-a încetat efectele prin expirarea duratei pentru care fusese încheiat, astfel că obligarea autorităţilor la plata drepturilor salariale cuvenite, până la data reintegrării este netemeinică.
Nu poate fi primită nici critica recurentei în sensul că instanţa de fond a ignorat faptul că prin Ordinul nr. 2866/2009 s-a dispus ca Ordinul 2797/2009 să devină aplicabil şi implicit să producă efecte începând cu data încetării incapacităţii temporare de muncă cauzată de boală, de vreme ce instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu data eliberării reclamantului din funcţia de director coordonator.
In concluzie, în concordanţă cu considerentele prezentate mai sus, recursul va fi admis, iar sentinţa atacată va fi modificată în sensul că drepturile salariale vor trebui calculate şi plătite pentru o perioadă care încetează la data de 25 mai 2010.
Referitor la critica recurentei privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.
In cauză, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., declanşarea procesului de către reclamant fiind justificată de culpa pârâtei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 203 din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că înlătură măsura reintegrării şi reduce drepturile salariale stabilite, până la 25 mai 2010
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 630/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 653/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
