ICCJ. Decizia nr. 675/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 675/2011
Dosar nr.890/35/2010
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.I.H., în contradictoriu cu Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă Bucureşti şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, a solicitat anularea Dispoziţiei din 20 iulie 2010 a Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă Bucureşti prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară cu „mustrare scrisă”, anularea Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. S/II/3518 din 6 august 2010, suspendarea executării actului administrativ - Dispoziţia de sancţionare din 20 iulie 2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de suspendare se arată că solicită suspendarea pentru că măsura dispusă este abuzivă şi nelegală şi îi prejudiciază în mod grav situaţia profesională prin deteriorarea imaginii şi prestigiului profesional având în vedere funcţia de conducere pe care o ocupă în cadrul Serviciului Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Satu Mare, respectiv aceea de şef birou.
De asemenea, s-a invocat:
- limitarea exerciţiului unor drepturi pe care le-ar putea exercita, în lipsa aplicării sancţiunii;
- afectarea modului de evaluare a conduitei şi activităţi profesionale pe anul 2010 care se desfăşoară la sfârşitul anului, aspect de natură a crea premisele unor noi abuzuri din partea conducerii;
- pierderea unor drepturi băneşti pentru că aplicarea unei sancţiuni disciplinare afectează acordarea salariului de merit;
- este expus din punct de vedere al menţinerii locului de muncă în contextul amplului proces de reformă a ministerului.
S-a apreciat că modul în care s-a desfăşurat întreaga procedură disciplinară, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, este de natură a crea dubii serioase în privinţa legalităţii actului contestat.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Încheierea din 3 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 890/35/CA/2010 s-a admis cererea de suspendare şi s-a dispus suspendarea executării Dispoziţiei din 20 iulie 2010 emisă de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă Bucureşti până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea soluţiei se arată că prin aspectele de nelegalitate invocate de petent în dovedirea cazului bine justificat, respectiv că cercetarea prealabilă s-a desfăşurat cu nerespectarea prevederilor Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, cu nerespectarea dreptului la apărare prevăzut de Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 439/2008, aplicarea sancţiunii disciplinare peste termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 61 din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 instanţa a constatat că s-a făcut dovada unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură a crea o serioasă îndoială asupra legalităţii actului administrativ în litigiu.
Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, instanţa a constatat că a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar din care rezultă imposibilitatea acestuia de a se înscrie la concursurile organizate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor în vederea ocupării unor funcţii vacante dar afectează şi acordarea salariului de merit şi modul de evaluare anuală a activităţii profesionale.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă Bucureşti şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
I. În recursul declarat de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă s-a arătat că încheierea este netemeinică pentru că nu sunt dovedite condiţiile pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ unilateral.
Astfel, în ceea ce priveşte paguba iminentă, se arată că nu i se limitează reclamantului dreptul de modificare a raportului de serviciu pentru că, potrivit art. 71 alin. (1) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 numai în perioada cercetării prealabile şi/sau în perioada în care a fost trimis în faţa Consiliului de disciplină poliţistul nu poate fi mutat, delegat sau detaşat din unitate.
Nici afirmaţia că sancţionarea sa îl poziţionează într-o situaţie care îl expune din punctul de vedere al menţinerii locului de muncă în contextul amplului proces de reformă a ministerului nu s-a apreciat ca relevantă pentru că aplicarea sancţiunii disciplinare „mustrare scrisă” nu constituie un caz de încetare a raportului de serviciu potrivit art. 69 din Legea nr. 360/2002.
Referitor la invocarea pierderii unor drepturi băneşti ca o consecinţă a sancţionării se arată că în baza art. 5 alin. (4) teza finală din OUG nr. 1/2010, începând cu anul 2010 salariul de merit nu se mai stabileşte.
II. În recursul declarat de M.A.I. se consideră că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Cu ocazia soluţionării cauzei în faţa instanţei de fond, recurentul a arătat că dreptul la apărare al intimatului-pârât a fost respectat pe parcursul cercetării prealabile, atât la audieri cât şi la prezentarea Raportului de cercetare prealabilă, mai mult, pe parcursul cercetării prealabile pârâtului i s-a adus la cunoştinţă că are posibilitatea de a-şi alege alt apărător, aspect refuzat, iar el şi ofiţerul asistent au fost de acord cu modul de desfăşurare al şedinţei.
Se critică susţinerile instanţei de fond potrivit cărora sancţiunea disciplinară ar fi fost aplicată peste termenul de 60 de zile prevăzut de art. 61 din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 deoarece nu au fost respectate dispoziţiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., iar sancţiunea a fost aplicată în termen.
În legătură cu condiţia prevenirii unei pagube iminente se consideră că nu este îndeplinită pentru că aspectele invocate pot fi echivalate cu o aşa-zisă „pagubă” numai la nivelul percepţiei subiective a intimatului-reclamant, iar prin măsura adoptată nu ne aflăm în imposibilitatea înlăturării consecinţelor unei eventuale pagube ce ar decurge din punerea în executare a acestei măsuri pentru că o eventuală hotărâre judecătorească de anulare a actului administrativ poate remedia consecinţele executării, respectiv recalcularea şi restituirea drepturilor salariale.
În ambele recursuri s-a solicitat admiterea acestora, modificarea hotărârii atacate şi respingerea cererii de suspendare formulată de reclamant ca nefondată.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursurile pentru următoarele considerente:
S-a solicitat, de către reclamant, ca instanţa de fond că dispună suspendarea executării dispoziţiei de sancţionare din 20 iulie 2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, dispoziţia prin care s-a dispus sancţionarea reclamantului V.I.H. cu „mustrare scrisă”.
Suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora şi ea este o situaţie de excepţie care se poate dispune numai în condiţiile legii, având în vedere că actul administrativ este executoriu şi se bucură de prezumţia de legalitate.
Cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ sunt: cazul bine justificat şi paguba iminentă, ambele noţiuni fiind definite de legea contenciosului administrativ.
„Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Reclamanta a invocat motive de nelegalitate ale actelor atacate dar în cadrul cererii de suspendare nu poate face o analiză a acestor motive pentru că ele vor fi analizate de instanţa care verifică legalitatea actului contestat, iar textul legii cere numai existenţa împrejurărilor de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
De aceea, instanţa nu se va pronunţa asupra motivelor invocate de recurentă referitoare la legalitatea actelor administrative contestate.
„Paguba iminentă”, cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită, în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Astfel, referitor la salariul de merit, potrivit copiei depuse la dosar, reclamantul a beneficiat în luna noiembrie 2010 de acesta.
Imposibilitatea acestuia de a se înscrie la concursurile organizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a fost dovedită pentru că ea este numai teoretică, nefăcându-se dovada că ar fi dorit să se înscrie la un asemenea concurs şi i-a fost refuzată participarea.
Chiar intimatul-reclamant a arătat că, în urma unui raport întocmit la 7 decembrie 2010, i-a fost aprobată cererea de modificare a raporturilor de serviciu prin mutarea din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă - Serviciul Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Poliţiei Române a judeţului Satu Mare.
De aceea, apreciind că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii - cazul bine justificat şi paguba iminentă, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile, va fi modificată sentinţa atacată şi va fi respinsă cererea de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă împotriva Încheierii din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că, respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 674/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 679/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
