ICCJ. Decizia nr. 734/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 734/2011
Dosar nr. 766/45/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 51/CA din 8 martie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Huşi, judeţul Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 381/2002.
- a respins ca prematură cererea reclamantei de a obliga pârâtul să verifice documentaţia întocmită, să aprobe sumele necesare pentru despăgubire şi să transmită situaţia aprobării sumelor către Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vaslui.
- a respins ca fără obiect cererea reclamantei de a se obliga pârâtul la repararea pagubei pretins cauzate, prin obligarea acestuia la plata sumei de 101.100 lei, reprezentând suma pretins cuvenită cu titlu de despăgubiri, conform Legii nr. 381/2002, pretins a fi considerată a fi acordată de la buget, în situaţia în care pârâtul i-ar fi îndeplinit obligaţia de sesizare a pârâtului Guvernul României;
- a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, anterior cererii de introducere în cauză, în calitate de copârât, a Guvernului României şi a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC M. SRL, solicitând totodată repunerea în termenul de recurs.
În motivarea cererii de repunere în termen, întemeiată pe dispoziţiile art. 921 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a arătat că la sediul societăţii reclamante se află permanent o persoană, astfel că nu se punea problema ca un act de importanţă cum este o hotărâre judecătorească să nu fie primit dacă agentul procedural, respectiv postaşul, şi-ar fi făcut datoria.
Recurenta-reclamantă critică modul de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii atacate şi arată că a fost nevoită să formuleze în scris cerere de înmânare a sentinţei, cerere în urma căreia, prin adresa nr. 3495/A din 18 iunie 2010, i s-a comunicat că procedura de comunicare a fost îndeplinită prin afişare, deşi sentinţa nu a parvenit societăţii în niciun fel.
Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de faţă, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a exercitat în termen calea de atac, iar cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac este neîntemeiată, pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurarea mai presus de voinţa ei.
În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în acelaşi termen arătându-se şi motivele împiedicării.
În sensul acestor dispoziţii legale, împrejurarea mai presus de voinţa părţii de natură a justifica repunerea în termenul de recurs trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de recurent. Totodată, pentru a apăra împotriva decăderii, este necesar, indiscutabil, ca această împrejurare să fi survenit şi să se fi manifestat pe parcursul termenului de recurs.
În consecinţă, cum împrejurările invocate de recurenta-reclamantă nu pot fi asociate celor prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., pentru a justifica repunerea în termenul de recurs, Înalta Curte va respinge cererea formulată în acest sens ca fiind neîntemeiată.
Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. şi de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Potrivit art. 301 C. proc. civ. „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
De asemenea, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că sentinţa atacată a fost comunicată la data de 19 martie 2010, iar recursul a fost înregistrat la data de 5 iulie 2010, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textele legale sus citate.
Cum în cauză, recurenta nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, se va constata că recursul este tardiv formulat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termen.
Respinge recursul declarat de SC M. SRL Vaslui împotriva sentinţei nr. 51/CA din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 719/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 735/2011. Contencios → |
|---|
