ICCJ. Decizia nr. 735/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 735/2011
Dosar nr. 24005.1/325/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 242 din 6 octombrie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţie invocată de pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara;
- a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanţii R.V. şi R.S., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Municipiul Timişoara, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara;
- a constatat nelegalitatea poziţiei nr. 3950 din HG nr. 849/2009 pentru modificarea şi completarea HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş şi a HG nr. 1.016/2005 pentru modificarea şi completarea HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor R.V. şi R.S., excepţie invocată de pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, instanţa a respins-o ca neîntemeiată, reţinând că reclamanţii au calitate procesuală în cauză, întrucât sunt proprietarii unui apartament din construcţia reprezentând imobilul înscris în C.F. ind. nr. 123676 Timişoara şi C.F. col. nr. 270 Timişoara, în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 şi că terenul din litigiu este aferent imobilului cumpărat de reclamanţi în baza Legii nr. 112/1995.
S-a apreciat că reclamanţii au fost vătămaţi într-un interes legitim, deoarece în calitate de cumpărători în condiţiile Legii nr. 112/1995 ai apartamentului nr. 2 din imobilul trecut în proprietate publică, sunt îndreptăţiţi să dobândească un drept de proprietate asupra terenului aferent construcţiei, în temeiul art. 26 alin. (3) din lege şi art. 33 din Normele de aplicare a acesteia.
Cu privire la fondul excepţiei de nelegalitate, instanţa a constatat că această excepţie are ca obiect nelegalitatea poziţiei nr. 3950 din HG nr. 849/2009, pentru modificarea şi completarea HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş şi a HG nr. 1016/2005 pentru modificarea şi completarea HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.
Conform poziţiei nr. 3950 din HG nr. 849/2009, s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara a imobilului înscris în C.F. nr. 270 Timişoara, constând în casă cu două etaje şi curte, situate în Municipiul Timişoara.
Astfel cum rezultă din copia Cărţii Funciare nr. 270 Timişoara, reclamanţii sunt proprietarii apartamentului nr. 2 din construcţia edificată pe terenul respectiv, teren al cărui proprietar este Statul Român.
Instanţa a constatat că nici din cuprinsul HG nr. 849/2009 şi nici din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ, nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului din litigiu ca fiind de uz sau de interes public şi că nici din cuprinsul HG nr. 1016/2005 şi nici din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ nu rezultă care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea terenului respectiv din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara.
În speţă, bunul în litigiu era un imobil constând în casă cu două etaje şi curte, situat în Municipiul Timişoara.
Instanţa a reţinut că interesul public care a determinat trecerea acestui imobil în domeniul public nu a fost probat, câtă vreme nu s-a făcut o referire la împrejurările care justifică această măsură.
În consecinţă, instanţa a apreciat că trecerea imobilului înscris în C.F. nr. 270 Timişoara, constând în casă cu două etaje şi curte, situat în Municipiul Timişoara, din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara nu a fost justificată de existenţa unei cauze de utilitate publică sau de un interes public, iar, în absenţa acestora, trecerea bunului în litigiu din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 alin. (1) şi (4) şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Pentru aceste motive, instanţa a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanţi, ca fiind întemeiată şi a constatat nelegalitatea poziţiei nr. 3950 din HG nr. 849/2009 pentru modificarea şi completarea HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş şi a HG nr. 1.016/2005 pentru modificarea şi completarea HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Municipiul Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 8, art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
1. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi Municipiul Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara aduc următoarele critici sentinţei atacate:
Se susţine că reclamanţii nu au făcut dovada existenţei drepturilor sau intereselor lor private legitime, precum şi a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul litigiului.
În opinia recurenţilor-pârâţi, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre judecătorească nelegală şi netemeinică, fără a ţine cont de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de starea de fapt dovedită cu actele existente la dosar, în condiţiile în care reclamanţii nu au făcut dovada existenţei drepturilor sau intereselor lor private sau publice legitime, precum şi a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul litigiului.
În condiţiile în care reclamanţii nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului menţionat la poziţia atacată din HG nr. 849/2009, susţin recurenţii-pârâţi că prin acest act normativ nu se aduce atingere vreunui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim şi nici nu se adaugă la lege în sensul invocat.
Arată recurenţii-pârâţi că H.G nr. 894/2009 este temeinică şi legală , fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituţia României şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi faptul că această hotărâre nu necesită vreo motivare, având în vedere că prin însuşi obiectul actului administrativ, constând în atestarea apartenenţei la domeniul public, nu se impune vreo motivare mai amplă, având practic scopul de a proba un inventar al bunurilor aparţinând domeniului public al Municipiului Timişoara.
2. Recurentul-pârât Guvernul României critică sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., arătând în esenţă că HG nr. 849/2009 a fost adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, prin însuşirea de către Guvern a proiectului iniţiat de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Arată recurentul că în mod eronat instanţa a făcut referire la dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, întrucât, în speţă, prin HG nu s-a aprobat trecerea terenului din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara, ci s-a atestat domeniul public al municipiului.
Mai arată recurentul că prin HG nr. 894/2009 nu se delimitează proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice ce aparţine unităţii administrativ-teritoriale.
Se mai arată în motivele de recurs formulate că reclamanţii nu justifică calitatea procesuală în a solicita, pe cale de excepţie, constatarea nelegalităţii hotărârii de Guvern, în condiţiile în care, raportat la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul subiectiv pretins trebuie să fie dobândit în condiţiile legii, să fie actual (să fi existat la momentul emiterii actului) şi să nu fie un drept contractual, care să implice cercetarea însăşi a contractului, a clauzelor lui.
Raportat la motivele invocate în susţinerea excepţiei şi faţă de situaţia juridică a imobilului în discuţie atât la data inventarierii, respectiv atestării acestuia în domeniul public al Municipiului Timişoara, cât şi la data invocării excepţiei de nelegalitate, recurentul consideră că actul administrativ contestat nu a adus vreo vătămare în drepturi reclamanţilor şi nici nu a încălcat, la momentul emiterii, dispoziţiile legale incidente în materie.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor şi de probele administrate în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate şi urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Curtea de apel a fost investită în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu excepţia de nelegalitate având ca obiect poziţia nr. 3950 din HG nr. 849/2009 pentru modificarea şi completarea HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş şi a HG nr. 1.016/2005 pentru modificarea şi completarea HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.
Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, toţi recurenţii-pârâţi se rezumă, cu mici nuanţe, la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în sensul că poziţia nr. 3950 din HG nr. 849/2009, a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 alin. (4) şi cele ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Astfel, nu pot fi primite criticile recurenţilor-pârâţi în sensul că intimaţii-reclamanţi nu au făcut dovada că sunt titularii unui drept de proprietate asupra imobilului înscris la poziţia nr. 3950 din Anexa 2 a HG nr. 1.016/2005, în condiţiile în care prin extrasele de carte funciară, emise de către Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timişoara, în baza Cărţii Funciare Colective nr. 270 Timişoara şi a Cărţii Funciare Individuale nr. 123676 Timişoara, aflate în copie în dosarul nr. 24005/325/2009 al Judecătoriei Timişoara, rezultă, fără putere de tăgadă faptul că aceştia au dobândit la data de 30 noiembrie 2006, în baza Legii nr. 112/1995, un drept de proprietate asupra imobilului, în natură construcţie (apartamentul nr. 2) situat în Municipiul Timişoara, cu nr. cadastral 1129/II.
De asemenea, mai trebuie reţinut şi faptul că, atât în cuprinsul HG nr. 1.016 cât şi al H.C.L. Timişoara nr. 313/2005, se face vorbire de trecerea în domeniul public al întregului imobil, fără a se face distincţie între teren şi construcţie.
Totodată, Înalta Curte constată că dobândind astfel un drept de proprietate asupra construcţiei intimaţii-reclamanţi au dobândit şi cu privire la terenul aferent construcţiei, aflat în proprietatea privată a statului, atât un drept de folosinţă, cât şi vocaţia unui drept de proprietate în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 şi art. 33 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 20/1996, astfel cum au fost acestea modificate şi completate prin HG nr. 11/1997.
Aşadar, intimaţii-reclamanţi nu puteau fi privaţi de dreptul de proprietate asupra construcţiei, prin trecerea în domeniul public al statului decât cu respectarea art. 44 alin. (3) din Constituţia României iar în ceea ce priveşte terenul aferent construcţiei acesta nu putea fi trecut din domeniul privat al statului în domeniul public decât cu respectarea dispoziţiilor art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că pârâţii nu au fost în măsură să demonstreze interesul public ori utilitatea publică a introducerii în domeniul public al Municipiului Timişoara a imobilului situat în Municipiul Timişoara, aşa încât a conchis asupra nelegalităţii hotărârilor contestate pe calea excepţiei de nelegalitate.
Înalta Curte nu poate primi criticile referitoare la inexistenţa unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim, în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ, în condiţiile în care a constatat că, în cauză, prin includerea în domeniul public local a Municipiului Timişoara atât a unei construcţii aflate în proprietatea intimaţilor-reclamanţi, cât şi a terenului aferent acestei construcţii, în raport cu care reclamanţii aveau un drept de folosinţă, fără a fi probată împrejurarea că trecerea respectivului imobil în domeniul public s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, s-au încălcat prevederile Constituţiei României şi ale Legii nr. 213/1998 şi au fost vătămate, astfel, interesele legale ale intimaţilor-reclamanţi.
Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate, pronunţată de instanţa de fond, este temeinică şi legală, motiv pentru care recursurile vor fi respinse ca nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi de Guvernul României, împotriva sentinţei civile nr. 424 din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 734/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 738/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
