ICCJ. Decizia nr. 835/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 835/2011
Dosar nr. 11167/2/2009
Şedinţa publică de la 11 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1732 din 15 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca rămas fără obiect, capătul principal de cerere formulat de reclamanta P.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, privind obligarea pârâtului la emiterea unei rezoluţii prin care să stabilească termenul la care se va analiza cererea sa de redobândire a cetăţeniei române; a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4,3 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că principalul capăt de cerere a rămas fără obiect, faţă de împrejurarea că cererea reclamantei a fost avizată pozitiv de către Comisia pentru cetăţenie în şedinţa din 02 decembrie 2009, aşa cum rezultă din întâmpinarea formulată de către pârât.
Capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata unei amenzi judiciare de 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată, precum şi obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 RON au fost respinse ca neîntemeiate, prima instanţă reţinând, pe de-o parte, că cererea a fost soluţionată, iar pe de altă parte, faptul că reclamanta nu a dovedit existenţa unui prejudiciu moral prin nesoluţionarea cererii sale până la data de 02 decembrie 2009.
În baza art. 274 C. proc. civ., faţă de culpa procesuală a pârâtului, instanţa de fond l-a obligat pe acesta la plata sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată.
2. Recursul exercitat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul exonerării de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac, recurentul susţine că potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată revin în sarcina părţii care cade în pretenţii, însă strict în situaţia în care această parte acţionează în mod culpabil.
În speţă, nu se poate reţine culpa sa procesuală, câtă vreme obiectul pretenţiilor a fost realizat înainte de primul termen de judecată.
Pe de altă parte, recurentul afirmă că „punerea în întârziere înainte de cererea de chemare în judecată”, potrivit art. 275 C. proc. civ., poate fi făcută doar prin notificare, însă, raportat la obiectul acţiunii – constatarea refuzului nejustificat – este discutabilă incidenţa în speţă a instituţiei punerii în întârziere.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În speţă, reclamanta a formulat cerere de redobândire a cetăţeniei române în anul 2005.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 21/1991 şi pentru că nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, s-a adresat instanţei judecătoreşti la data de 25 noiembrie 2009.
Prima instanţă a respins capătul principal de cerere ca rămas fără obiect, reţinând că la data de 02 decembrie 2009 cererea reclamantei a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie din cadrul autorităţii pârâte şi a obligat pârâtul la plata cheltuielior de judecată, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a acestuia.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate reclamantei în cuantum de 4,3 RON reprezentând plata taxei judiciare de timbru, Înalta Curte reţine că soluţia este în acord cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi se impune a fi menţinută.
Fundamentul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată rezultă din art. 274 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că: „ Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”
Potrivit textului, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă din expresia „p artea care cade în pretenţii”.
În speţă, sesizarea instanţei pentru a tranşa asupra dreptului reclamantei s-a datorat atitudinii culpabile a autorităţii pârâte, care, investită cu cererea reclamantei în anul 2005, cu revenire de urgentare în martie 2009, a procedat la avizarea acesteia abia la data de 02 decembrie 2009, cu nesocotirea termenului rezonabil.
Prima instanţă a reţinut în mod corect culpa procesuală a pârâtului, câtă vreme demersul judiciar al reclamantei care a implicat efectuarea cheltuielilor de judecată a fost unul justificat, determinat de atitudinea de pasivitate manifestată de pârât.
Avizarea cererii, ulterior sesizării instanţei, nu înlătură culpa procesuală a recurentului, astfel că în mod corect a fost obligat să plătească cheltuieli de judecată, conform art. 274 C. proc. civ., soluţie ce se impune chiar şi în ipoteza în care instanţa a respins primul capăt de cerere ca rămas fără obiect, în raport de avizarea tardivă a cererii reclamantei.
Pe de altă parte, potrivit art. 275 C. proc. civ., „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
Fiind în culpă cu nesoluţionarea cererii reclamantei şi aceasta pentru o perioadă care depăşeşte cu mult durata unui termen rezonabil, recurentul-pârât se afla de drept în întârziere înaintea învestirii instanţei, fără a mai fi necesară o notificare din partea reclamantei, potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 C. civ.
În aceste condiţii, aplicarea dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ. nu are consecinţa juridică pretinsă de recurent, exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, întrucât este incidentă ipoteza ultimă a normei legale, de exceptare de la exonerarea cheltuielilor de judecată, pentru existenţa de drept în întârziere înainte de cererea de chemare în judecată.
În concluzie, Înalta Curte reţine că sentinţa atacată este legală şi temeinică, prima instanţă aplicând în mod corect prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1732 din 15 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 817/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 841/2011. Contencios. Anulare proces verbal de... → |
|---|
