ICCJ. Decizia nr. 893/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 893/2011
Dosar nr. 892/90/2010
Şedinţa publică de la 15 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, iniţial pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, reclamantul I.V.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti, efectuarea instruirii practice pe grupe de elevi la toate unităţile şcolare cu profil tehnic şi obligarea la daune morale de 20.000 RON, precum şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile Constituţiei României, art. 4 lit. b) din Legea învăţământului, Legea nr. 319/2006, Legea nr. 48/2002, C. muncii, C. pen., Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Tratatului de Lisabona.
De asemenea, a mai arătat că elevii sunt privaţi de dreptul de a beneficia de o pregătire corespunzătoare şi sunt supuşi riscului la accidente în orice moment, ceea ce îl determină să solicite anularea ordinului nr. 3342 din 11 martie 2002 emis de pârât, prin care s-a impus Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi unităţilor de învăţământ cu profil tehnic ce nu fac parte din programul PHARE TVET RO 9405, ca instruirea practică în atelierele şcolare să se realizeze cu clasa întreagă.
Pârâtul, prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în temeiul art. 112 C. proc. civ., pe considerentul că aceasta nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază şi dovezile pe care se sprijină, arătând, totodată, că ordinul respectiv a fost abrogat prin ordinul nr. 4927/2002, în prezent fiind aplicabile prevederile ordinului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009, care a înlocuit prevederile ordinului nr. 5743 din 28 octombrie 2008.
Faţă de cele susţinute de pârât, reclamantul a depus precizare la acţiune, în sensul că mai solicită şi modificarea art. 20 lit. b) din anexa la ordinul nr. 574/2008 şi a art. 33 din anexa la ordinul nr. 5885/2009, întrucât pârâtul foloseşte două metode diferite de instruire pentru aceeaşi formă de pregătire, ceea reprezintă o discriminare profesională, ce intră sub incidenţa C. pen.
Tribunalul Vâlcea, complet conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 293 pronunţată în data de 12 aprilie 2010, a admis excepţia invocată de pârât şi a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 115/F-CONT din data de 28 mai 2010, a respins acţiunea formulată de reclamantul I.V.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru lipsa procedurii prealabile.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Reclamantul a precizat acţiunea, prin care a solicitat obligarea pârâtului la modificarea art. 1 pct. 20 lit. b) din ordinul nr. 5473 din 28 octombrie 2008, în care se arată că pregătirea practică se efectueze pe clase la agenţii economici şi pe grupe în atelierele proprii, precum şi art. 1 pct. 3 din ordinul nr. 5885 din 10 noiembrie 2009, cu precizarea că pregătirea practică se efectuează pe clase la agenţii economici şi pe grupe în atelierele proprii, precum şi obligarea la daune morale de 20.000 RON şi cheltuieli de judecată.
De asemenea, a mai invocat procedura discriminatorie, sub aspectul menţionat, în ceea ce priveşte atelierele incluse în programul PHARE, unde instruirea se face cu un număr de numai 15 elevi.
În ceea ce priveşte excepţia invocată de pârât privind inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, instanţa a constat că este întemeiată, având în vedere că reclamantul a adresat un memoriu către minister, la data de 10 martie 2010, prin care doar a semnalat situaţiile existente în şcoli, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul I.V.D.
În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu au fost respectate dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi, în consecinţă, a respins acţiunea, ca inadmisibilă întrucât această soluţie este în contradicţie cu însăşi motivarea acţiunii, care se referă la tardivitatea depunerii acesteia.
Pe de altă parte, recurentul-reclamant a susţinut că prin soluţia pronunţată sunt încălcate implicit şi dispoziţiile art. 3 C. civ., dar şi dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privitoare la liberul acces la un proces echitabil.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Intimatul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică susţinând în esenţă că, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.
(11) În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.
Dispoziţiile legale mai sus expuse, reglementează procedura plângerii prealabile ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, ca un fine de neprimire a acţiunii şi este obligatorie, iar neîndeplinirea ei este sancţionată cu respingerea cererii în contencios administrativ, ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Este de necontestat în cauză şi instanţa de fond a relevat această împrejurare că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de aceste dispoziţii legale, astfel că soluţia de respingere a acţiunii reclamantului dată de instanţa de fond se impune a fi menţinută.
Criticile recurentului reclamant referitoare la încălcarea dreptului subiectiv al acestuia de a promova o acţiune în justiţie în temeiul dispoziţiilor legii privind contenciosul administrativ, ca şi a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil sunt nefondate. Astfel, Curtea Constituţională a reţinut prin mai multe decizii - cum ar fi Decizia nr. 39/2005; Decizia nr. 123/2006 - constituţionalitatea prevederilor legale prin care este reglementată procedura prealabilă obligatorie, precum şi faptul că nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este procedura recursului administrativ graţios sau cel ierarhic, precum şi faptul că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie „nu constituie o încălcare a dreptului la accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil”.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică neexistând motive de casare sau modificare a acesteia şi, în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul I.V.D. împotriva sentinţei nr. 115/F-CONT din 28 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 885/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 900/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
