ICCJ. Decizia nr. 900/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 900/2011
Dosar nr. 6679/2/2010
Şedinţa publică de la 15 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3646 din data de 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC A.T.T. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, privind suspendarea executării deciziei de impunere din 02 iunie 2010 până la soluţionarea acţiunii în anularea acesteia în ceea ce priveşte sumele reprezentând impozit pe profit şi TVA şi majorări calculate la acestea, individualizate prin decizia de impunere menţionată.
Pentru a hotărî astfel, în examinarea întrunirii condiţiilor expres şi limitativ prevăzute de către art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând că în cauză a fost parcursă procedura prealabilă şi s-a depus cauţiunea impusă de art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., instanţa de fond a apreciat că nu este totuşi întrunită cerinţa cazului bine justificat definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
A arătat prima instanţă că reclamanta nu a fost în măsură să convingă în privinţa aparenţei de nelegalitate a actului administrativ contestat, aspectele invocate ca temeiuri de nelegalitate neavând nicio acoperire convingătoare nici în argumentare, nici probatorie, nefiind în măsură a induce instanţei un dubiu suficient de caracterizat cu privire la legalitatea actelor contestate.
A mai apreciat instanţa fondului că aspectele invocate extrem de detaliat de către reclamantă impun o analiză a fondului pricinii, o analiză a caracterului real sau nereal al unor servicii reţinute ca neprestate, o analiză a relevanţei fiscale a unor clauze contractuale, o analiză a incidenţei sau nu a capacităţii de folosinţă anticipate a filialei din Braşov, inadmisibile în prezenta procedură, iar „pipăirea” acestor aspecte de fond nu induce concluzia susţinută de reclamantă, a unei serioase îndoieli asupra legalităţii deciziei de impunere.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC A.T.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurenta reclamantă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că „pipăirea” aspectelor invocate nu pot induce concluzia unei serioase îndoieli asupra legalităţii deciziei de impunere şi că acestea impun o analiză a fondului pricinii, inadmisibilă în cererea de suspendare.
Apreciază recurenta că în raport de motivele invocate, vizând faptul că nu datorează sumele stabilite de către organul fiscal, cât şi de probatoriul administrat în cauză, instanţa era în măsură a reţine aparenţa de nelegalitate a actelor administrative atacate.
Recurenta a criticat sentinţa atacată şi sub aspectul că prin suspendarea soluţionării contestaţiei administrative până la soluţionarea plângerii penale urmează a fi prejudiciată suplimentar, în cazul continuării executării silite, fiind lipsită pentru o perioadă nedeterminată de posibilitatea de a se adresa instanţelor de judecată pentru înlăturarea obligaţiilor fiscale stabilite prin decizia de impunere şi pentru care organul fiscal a început deja executarea silită.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta a susţinut că aceasta rezultă din imposibilitatea desfăşurării activităţii curente şi din pierderea licenţei de operare cu consecinţa imposibilităţii desfăşurării activităţii.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 14 alin. (4) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 299 şi 3041 C. proc. civ.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin cererea dedusă judecăţii, s-a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 02 iunie 2010 până la soluţionarea acţiunii în anulare a actelor administrative în ceea ce priveşte sumele reprezentând impozit pe profit şi TVA şi majorări calculate la acestea.
Instanţa de control judiciar apreciază că în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că nu este îndeplinită în cauză cerinţa cazului bine justificat, astfel cum este aceasta definită de dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, republicată.
Conform acestor dispoziţii legale, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.
În speţă însă, argumentele invocate de recurenta-reclamantă vizând aspecte legate de contractele încheiate de recurenta-reclamantă cu SC M.M. SRL, respectiv existenţa unei inconsecvenţe de raţionament a organului fiscal, în aprecierea ca fictive a cheltuielilor derivând din contractele de furnizare servicii de web marketing, iar pe de altă parte având în vedere ca venituri impozabile realizate ca urmare a clienţilor racolaţi de pe internet, sunt în mod evident, chestiuni de fond care exced cadrului sumar al procedurii suspendării executării, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
În ceea ce priveşte argumentele invocate de recurenta reclamantă vizând cea de-a doua condiţie legală prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, argumente vizând paguba materială iminentă, instanţa le apreciază ca fiind nefondate, întrucât dispoziţiile legale privind suspendarea impun îndeplinirea cumulativă a acestora.
Astfel fiind, având în vedere considerentele anterior expuse rezultă că sunt nefondate motivele de recurs invocate în temeiul art. 3041 C. proc. civ., în speţă nu există motive de ordine publică, care să poată fi reţinute şi în consecinţă, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004 modificată, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A.T.T. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de SC A.T.T. SRL împotriva sentinţei civile nr. 3646 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 893/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 905/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
