ICCJ. Decizia nr. 907/2011. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 907/2011
Dosar nr. 688/2/2009
Şedinţa publică de la 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1114 din 03 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins atât cererea de suspendare a executării, cât şi acţiunea formulată de reclamanta SC O.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, având ca obiect, în principal, anularea deciziei din 13 ianuarie 2009 şi, în subsidiar, reducerea cuantumului sancţiunii aplicate la minimul special prevăzut de lege.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin decizia din 13 ianuarie 2009, reclamanta a fost sancţionată de autoritatea pârâtă cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva unor persoane.
În privinţa cererii de suspendare a efectelor deciziei atacate, judecătorul fondului a apreciat că nu sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative prevăzute de Legea nr. 554/2004, susţinerile reclamantei în sensul că nu au fost respectate de către pârâtă dispoziţiile art. 91 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu au fost probate.
S-a constatat că înainte de aplicarea sancţiunii cu amendă prin decizia atacată, reclamanta a mai fost sancţionată de autoritatea pârâtă cu încă patru somaţii publice, pentru încălcarea aceloraşi prevederi, respectiv cele din Decizia nr. 187/2006, astfel că sancţiunea amenzii a fost corect aplicată în raport de prevederile legale invocate.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în ziua de 11 ianuarie 2009, începând cu ora 18.25, postul de televiziune O. a difuzat o ediţie a emisiunii „D.D.D.”, emisiune ce a cuprins reluări din alte ediţii, precum şi o transmisiune în direct, în intervalul orar 21.16-04.49, în care au participat mai mulţi invitaţi.
În intervalul orar 22.20-22.24 a fost difuzată, în direct, o convorbire telefonică între realizatorul emisiunii, D.D., şi T.C., soţul M.C., urmată de prezenţa acestuia din urmă la sediul postului O., ocazie cu care l-a invitat pe realizator să arunce o privire sub capacul pubelei aduse în studio, după care, nemulţumit de refuzul acestuia de a face acest demers, a încercat să-l introducă pe realizator în pubelă, însă nereuşind, a plecat din studio.
Concluzionând, prima instanţă a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului, în raport de faptul că realizatorul emisiunii a acceptat în mod deliberat să se supună unui atac de instigare la violenţă împotriva sa, cu consecinţa afectării calităţii programului audiovizual difuzat, în condiţiile în care chiar acesta a relatat, ulterior consumării evenimentului în studioul emisiunii, că avea cunoştinţă despre posibilitatea producerii unui astfel de incident, primind o astfel de avertizare prin SMS.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC O.T. SRL.
Principala critică adusă de recurentă a fost subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că soluţia Curţii de apel este rezultatul aplicării greşite a art. 91 alin. (1)-(3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, în condiţiile în care intimatul-pârât nu a făcut dovada că şi-a respectat obligaţia legală prevăzută la alin. (2) al textului legal amintit, anume aceea de a emite o somaţie pentru intrarea în legalitate în ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 178/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, mai înainte de a aplica sancţiunea cu amendă. În lipsa unei astfel de dovezi nu se poate vorbi de o încălcare din nou, a unor prevederi legale de către societatea reclamantă.
În acelaşi timp, s-a subliniat că decizia de sancţionare pentru pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006 este netemeinică deoarece realizatorul emisiunii nu a instigat la violenţă, ci a fost supus el însuşi unor acte de violenţă generate de o altă persoană şi fără vreo „contribuţie instigatoare” din partea realizatorului.
În consecinţă, recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii formulate pentru anularea deciziei din 13 ianuarie 2009, iar în subsidiar reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege în raport de toate circumstanţele ce stau la baza aplicării sancţiunii în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Intimatul Consiliul Naţional al Audiovizualului a reiterat prin întâmpinarea depusă apărările prezentate şi în faţa Curţii de apel, solicitând menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate.
Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurentă, a probatoriului existent la dosar şi a legislaţiei incidente, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ formulate de SC O.T. SRL a vizat desfiinţarea ca netemeinică şi nelegală a deciziei din 13 ianuarie 2009 prin care Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat radiodifuzorul SC O.T. SRL pentru postul de televiziune O. cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, iar în subsidiar reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege.
Raportându-se la actele care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt avută în vedere la aplicarea sancţiunii şi necontestată de societatea reclamantă şi a observat că sancţiunea a fost aplicată cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 504/2002, modificată şi completată, şi a Deciziei nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, înainte de aplicarea amenzii recurenta a fost sancţionată cu patru somaţii publice prin deciziile nr. 343/2008, nr. 568/2008, nr. 598/2008 şi nr. 1032/2008 pentru încălcarea aceloraşi prevederi, respectiv cele ale deciziei nr. 187/2002 referitoare la protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine.
În acest context, este evident că intimatul-pârât nu a încălcat condiţia instituită prin art. 91 alin. (2) din Legea audiovizualului.
Potrivit acestui act normativ, sancţiunile se aplică pentru încălcarea aceloraşi prevederi din domeniul audiovizualului, în speţă cele referitoare la protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine şi nu pentru aceeaşi emisiune, aşa cum apreciază recurenta.
În sensul acestei interpretări s-a cristalizat şi jurisprudenţa instanţei supreme în această materie * , apreciindu-se că este singura interpretare care asigură atingerea scopului urmărit de legiuitor, şi anume protecţia şi respectarea anumitor valori în domeniul audiovizualului.
___________
* Spre exemplificare: decizia nr. 3602/2007 şi decizia nr. 2129/2007 ale secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Abordarea recurentei în sensul că sintagma „încălcarea repetată” a unor prevederi ar trebui să se refere la un anume articol şi alineat din deciziile cu caracter normativ emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului este una excesivă şi disproporţionată faţă de interesul public pe care Consiliul Naţional al Audiovizualului îl ocroteşte în baza legii.
În speţă, constatându-se că sunt incidente dispoziţiile art. 91 alin. (3) teza a II-a pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului care instituie în sarcina realizatorilor de programe audiovizuale obligaţia de a nu permite invitaţilor să instige la violenţă împotriva unor persoane, în mod corect şi legal instanţa fondului a reţinut că decizia contestată de reclamantă a fost emisă cu respectarea legii.
Având în vedere faptul că pentru încălcarea aceloraşi prevederi au fost emise cele patru somaţii amintite mai înainte, instanţa de control judiciar constată că nu există temei, nici probator nici juridic, pentru reducerea amenzii aplicate prin decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului din 13 ianuarie 2009.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL împotriva sentinţei nr. 1114 din 03 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 906/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 923/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
