ICCJ. Decizia nr. 922/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 922/2011
Dosar nr. 985/33/2010
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 303 din 6 septembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul K.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin care a solicitat anularea ordinului nr. 3592 din 08 aprilie 2010 emis de pârât, precum şi obligarea pârâtului la reintegrarea sa în funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş, până la împlinirea în mod real a termenului de 4 ani prevăzut în contractul de management încheiat cu pârâtul şi, totodată, obligarea acestuia la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate şi cu celelalte drepturi băneşti corespunzătoare funcţiei deţinute, precum şi obligarea la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale şi la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În fapt, reclamantul a fost numit în funcţia de inspector general adjunct al Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş în urma promovării unui concurs, în baza Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3645 din 13 aprilie 2006, încheindu-se, la data de 03 iunie 2006, un contract de management educaţional, durata acestuia fiind de 4 ani începând cu data emiterii ordinului, respectiv 13 aprilie 2006.
Ulterior, prin ordinul nr. 3906 din 06 mai 2009, reclamantul a fost eliberat din funcţie, act administrativ care a fost supus controlului instanţelor judecătoreşti, fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 462/2009 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a constatat nelegalitatea acestuia şi s-a dispus anularea lui, cu obligarea emitentului la reintegrarea în funcţie şi plata tuturor drepturilor salariale, sentinţa pronunţată fiind menţinută de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1367 din 10 martie 2010.
Drept urmare, a fost emis ordinul nr. 3585 din 08 aprilie 2010 privind punerea în executare a dispoziţiilor date de către instanţă şi, respectiv, reîncadrarea reclamantului în funcţie, dar, concomitent, a fost emis şi ordinul de eliberare din funcţie contestat prin prezenta acţiune, care are la bază încetarea contractului de management educaţional prin împlinirea termenului de 4 ani.
Prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 462/2009 a Curţii de Apel Cluj, s-a statuat în sensul că prin anularea ordinului nr. 3906/2009 îşi produce efectele ordinul de numire în funcţie a reclamantului, precum şi contractul de management încheiat de acesta, fiind evident că repunerea reclamantului în situaţia anterioară se referă la producerea efectelor actului de numire, respectiv a contractului de management pe care acesta l-a încheiat şi asumat. De altfel, reintegrarea nu ar fi fost posibilă dacă actul de numire nu şi-ar fi produs efectele.
De asemenea, a reţinut că în mod corect pârâtul a menţionat şi faptul că reclamantul a fost numit în funcţie începând cu data de 13 aprilie 2006, pe o perioadă de 4 ani, aşa cum reiese din Ordinul nr. 3645/2006 şi nicio prevedere legală nu statuează cu privire la prelungirea unui contract peste durata acestuia, actul fiind legea părţilor şi nimeni neputându-se substitui voinţei acestora.
Astfel, a apreciat că o reintegrare pe funcţie a reclamantului ulterior expirării perioadei determinate pentru care a fost încheiat contractul de management este imposibil de realizat, fiind neîntemeiată afirmaţia conform căreia anularea unui act ar determina „implicit şi prelungirea contractului de management”. Consecinţa anulării ordinului nr. 3906/2009 de către instanţă a fost emiterea ordinului nr. 3585/2010 privind punerea în executare a sentinţei civile nr. 462/2010, prin care s-a dispus revenirea reclamantului în funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş.
Prima instanţă a reţinut, în egală măsură, că în cuprinsul contractului sau a Legii nr. 128/2007 nu sunt prevăzute cauze de suspendare a contractului de management pe perioada desfăşurării unor litigii de natura celui promovat anterior de către reclamant, care nici nu a solicitat suspendarea executării ordinului nr. 3906/2009, constatând astfel că pretenţiile acestuia sunt lipsite de temei.
Concluzionând, prima instanţă a constatat că necesitatea determinării pârâtului să se conformeze hotărârilor judecătoreşti pronunţate împotriva lui, invocată de reclamant, nu poate fi reţinută, având în vedere modalitatea în care acesta a acţionat, care s-a circumscris specificului procedurii contenciosului administrativ, fiind respectat termenul instituit de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul K.V., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa de fond nu a aplicat principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin actul administrativ nelegal, principiu consacrat atât de legislaţia internă, cât şi de practica C.E.D.O.
În acest sens este greşită soluţia instanţei în sensul că prelungirea termenului de management peste termenul de 4 ani prevăzut în cuprinsul său nu este posibilă, o astfel de soluţie încălcând dreptul la carieră al reclamantului-recurent, acesta din urmă neavând nicio culpă pentru faptul că datorită unor acte administrative abuzive nu a putut să-şi îndeplinească proiectul managerial şi să progreseze, astfel, din punct de vedere profesional.
Referitor la practica C.E.D.O. aplicabilă, recurentul face trimitere la speţele Brasserie Du Pecheur c. Germania şi The Queen c. Secretary of State for Transport , ex parte Factortame, C – 46/93 şi C – 48/93, care fac aplicarea art. 15 din Tratat, statuând că o acţiune sau o omisiune nelegală în activitatea autorităţilor publice antrenează obligaţia de reparare a pagubei cauzate.
În drept, recurentul şi-a încadrat motivul de recurs, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivul de recurs invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, argumentele recurentului care fac trimitere la practica C.E.D.O. şi la hotărâri ale acesteia nu sunt incidente prezentei cauze. Recurentul citează astfel de hotărâri prin care Curtea a reţinut că în vederea determinării prejudiciului de reparat, instanţa naţională poate verifica dacă persoana lezată a făcut dovada unei diligenţe rezonabile pentru a evita prejudiciul sau pentru a-i limita întinderea. De asemenea, arată că C.E.D.O., în practica sa, a considerat că reparaţia trebuie să fie corespunzătoare prejudiciului. Ori, niciuna din aceste susţineri nu pot fi reţinute ca pertinente în prezenta cauză. Raportat la obiectul acţiunii, prin care reclamantul a solicitat anularea unui act administrativ, precum şi la temeiul de drept invocat, practica C.E.D.O. menţionată nu este incidentă.
În mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că prin anularea ordinului nr. 3906/2009 şi-au produs efectele ordinului de numire în funcţie a reclamantului, contractul de management încheiat de acesta. Ori, repunerea reclamantului în situaţia anterioară se referea la producerea efectelor actului de numire, respectiv a contractului de management pe care acesta l-a încheiat şi asumat. De altfel, reintegrarea nu ar fi fost posibilă dacă actul de numire nu şi-ar fi produs efectele. Din acest punct de vedere, aserţiunile recurentului cu privire instituţia repunerii părţilor în situaţia anterioară nu sunt întemeiate.
De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut şi faptul că reclamantul a fost numit în funcţie „începând cu data de 13 aprilie 2006” pe o perioadă de 4 ani aşa cum reiese din ordinul nr. 3645/2006 şi că numirea în funcţie a condus la încheierea contractului de management, contract care la art. 3 statuează fără echivoc faptul că „prezentul contract se încheie pe o perioadă determinată de patru ani, de la data numirii în funcţie”.
Nicio prevedere legală nu statuează cu privire la prelungirea unui contract peste perioada încheierii acestuia. Contractul este legea părţilor şi nimeni nu se poate substitui voinţei acestora.
Mai mult potrivit art. 21 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, lege aflată în vigoare la data emiterii ordinului prevedea: „(6) Numirea inspectorului şcolar general, a inspectorului şcolar general adjunct şi a directorului Casei corpului didactic se face prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării. Inspectorul şcolar general încheie un contract de management educaţional cu ministrul educaţiei şi cercetării, care cuprinde strategia şi direcţiile de dezvoltare a învăţământului din judeţ, în concordanţă cu obiectivele reformei în plan naţional. Reevaluarea condiţiilor contractuale se face o dată la 4 ani.”
Contractul de management este încheiat pe o perioadă de 4 ani de la data numirii. Ori o reintegrare în funcţie a reclamantului ulterior expirării perioadei determinate pentru care a fost încheiat contractul de management era imposibil de realizat. Este neîntemeiată afirmaţia conform căreia anularea unui act ar determina „implicit şi prelungirea contractului de management”. Consecinţa anulării O.M.E.C.T. nr. 3906/2009 de către instanţă a fost emiterea O.M.E.C.T.S. nr. 3585/2010 privind punerea în executare a sentinţei civile nr. 462/2010 prin care s-a dispus revenirea reclamantului în funcţia de inspector şcolar general adjunct la I.S.J. Maramureş.
De asemenea, în mod corect instanţa de fond a mai reţinut şi faptul că în situaţia în care cererea ar fi admisă, reclamantul ar fi pus în situaţia de a beneficia de o dublă reparaţie, prin raportare la faptul că, prin sentinţa nr. 462/2009, s-a dispus obligarea pârâtului la plata tuturor drepturilor salariale datorate acestuia începând cu data emiterii ordinului de eliberare din funcţie şi până la reintegrarea efectivă, iar petentul nu a făcut nicio referire la împrejurarea că nu ar urmări punerea în executare a hotărârii obţinute.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de K.V. împotriva sentinţei nr. 303 din 6 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 921/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 924/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
