ICCJ. Decizia nr. 926/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 926/2011
Dosar nr. 316/46/2010
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul acţiunii:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii R.M. şi P.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, modificarea deciziei nr. 6199 emisă de pârâtă în data de 3 septembrie 2009, în sensul majorării despăgubirilor de la suma de 8.507,38 RON, la valoarea reală a imobilelor preluate abuziv.
Ulterior, reclamanţii au precizat acţiunea, solicitând anularea deciziei nr. 6199 din 3 septembrie 2009 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin decret prezidenţial au fost expropriaţi cu privire la o casă în suprafaţă de 146 m.p., un grajd de vite şi o magazie în suprafaţă de 60 m.p., fiind despăgubiţi cu 18.000 ROL, sumă mult mai mică decât valoarea reală a imobilelor, iar prin Decizia emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor suma acordată este derizorie.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât reclamanţii nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cadrul procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, conform dispoziţiilor pct. 16.13 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2006, aprobate prin HG nr. 1095/2005, raport comunicat pârâţilor, cu confirmare de primire, la data de 03 august 2009.
2. Hotărârea primei instanţe:
Prin sentinţa nr. 84/F-CONT din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii R.M. şi P.I. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei:
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Decretul prezidenţial nr. 305 din 2 octombrie 1979, reclamanţii au fost expropriaţi cu privire la suprafaţa de 645 m.p. teren şi construcţii în suprafaţă de 60 m.p., fiind despăgubiţi cu suma de 18.000 ROL.
Prin Decizia nr. 6199 din 3 septembrie 2009 emisă de pârâtă, reclamanţilor le-a fost stabilit dreptul la despăgubiri în valoare de 21.200 RON, din care a fost scăzută suma de 18.000 ROL, respectiv 12.692,62 RON, rămânând de plată suma de 8.507,38 RON, suma fiind stabilită cu titlu de despăgubiri ca echivalent al casei de locuit în suprafaţă construită de 146,80 m.p. şi anexă în suprafaţă construită de 60 m.p., situate în localitatea V., judeţul Vâlcea.
Prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluţionare a cererilor de retrocedare, ce include o etapă specială de evaluare a imobilului, pentru care s-a propus acordarea despăgubirilor, de către evaluatori independenţi, stabiliţi aleatoriu, etapă în care, potrivit pct. 16.13 din aceeaşi lege, cei interesaţi pot formula obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză, inclusiv prin reprezentarea lor de către un evaluator ales.
Cum în cauză reclamanţii au primit raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de autoritatea pârâtă la data de 03 august 2009, însă nu au formulat obiecţiuni, iar aceştia nu au criticat raportul de expertiză sub aspect formal, al respectării procedurii de evaluare, ci sub aspect substanţial, al concluziilor raportului de expertiză, relativ la valoarea despăgubirilor, prima instanţă a apreciat astfel că aceştia nu mai pot pune în discuţie raportul de evaluare.
3. Recursul declarat de reclamanţi:
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, critcând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
În motivarea căii de atac, recurenţii-reclamanţi au arătat, în esenţă, că raportul de evaluare întocmit în cauză nu le-a fost comunicat într-o formă completă, ci doar o sinteză a acestuia, iar din forma transmisă nu rezultă modalitatea de calcul a despăgubirilor, neavând astfel posibilitatea să formuleze obiecţiuni împotriva lui.
Totodată, recurenţii-reclamanţi au arătat că în mod greşit prima instanţă le-a respins cererea privind efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilului, întrucât aceasta este admisibilă, cel puţin pentru a se verifica respectarea standardelor internaţionale de către evaluator şi mai ales faţă de diferenţa mare existentă între cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare şi cuantumul stabilit prin expertiza extrajudiciară depusă la dosar.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, susţinând că Decizia în litigiu a fost emisă cu respectarea prevederilor legale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate:
Actul dedus judecăţii îl constituie Decizia nr. 6199 din 3 septembrie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care reclamanţilor le-a fost stabilit dreptul la despăgubiri în valoare de 21.200 RON, din care a fost scăzută suma de 18.000 ROL, respectiv 12.692,62 RON, rămânând de plată suma de 8.507,38 RON.
Respectiva sumă a fost stabilită cu titlu de despăgubiri, ca echivalent al casei de locuit în suprafaţă construită de 146,80 m.p. şi anexă în suprafaţă construită de 60 m.p., situate în localitatea V., judeţul Vâlcea, ca urmare a faptului că, prin Decretul prezidenţial nr. 305 din 2 octombrie 1979, reclamanţii au fost expropriaţi cu privire la suprafaţa de 645 m.p. teren şi construcţii în suprafaţă de 60 m.p., fiind despăgubiţi cu suma de 18.000 RON.
Instanţa de control judiciar constată că recurenţii-reclamanţi sunt nemulţumiţi de raportul de evaluare, susţinând că valoarea stabilită de evaluator nu reflectă valoarea reală a imobilului în cauză şi nici nu respectă valoarea de piaţă conform standardelor internaţionale.
Într-adevăr, aşa cum reţine şi prima instanţă, recurenţii-reclamanţi nu au formulat obiecţiuni la raportul de evaluare, care le-a fost comunicat, însă nu în întregul lui, ci doar în sinteză, astfel că se impunea ca instanţa de apel să analizeze, nu formal, ci efectiv, cererea recurenţilor-reclamanţi privind efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
În plus, o expertiză judiciară este admisibilă ca probă, însă obiectivele acesteia sunt limitate la verificarea, din punct de vedere formal, a modului în care au fost respectate de evaluator standardele internaţionale de evaluare în procedura administrativă şi implicit criteriile avute în vedere de legiuitor la momentul întocmirii raportului de evaluare.
Având în vedere că recurenţii-reclamanţi, care justifică un interes legitim, au solicitat o astfel de probă, Înalta Curte apreciază că în mod nejustificat prima instanţă a respins cererea acestora, întrucât necesitatea efectuării unei expertize se impune cu atât mai mult cu cât din sinteza la raportul de evaluare recurenţii-reclamanţi nu au putut să cunoască modalitatea folosită de expert în stabilirea valorii despăgubirilor.
Pe de altă parte, chiar dacă obiectivele expertizei sunt limitate la verificarea modului în care standardele internaţionale de evaluare au fost respectate de evaluator, această probă este edificatoare atât pentru părţile din proces, cât şi pentru instanţa de judecată în privinţa stabilirii corecte a valorii de piaţă a imobilului la momentul evaluării, aceasta pentru că respectivele standarde au în vedere la calculul valorii proprietăţii, gradul de utilitate şi productivitate al proprietăţii respective, astfel cum se prevede la pct. 2.7 din Capitolul „Conceptul de teren şi conceptul de proprietate” - noţiuni definite de Comitetul Internaţional pentru Standarde de evaluare.
Instanţa de control judiciar constată astfel că judecătorul fondului a încălcat principiul rolului activ, iar cu ocazia rejudecării, este necesară administrarea de probe noi, recurenţii-reclamanţi fiind îndreptăţiţi să se lămurească în cauză cu privire la calculul corect al valorii de piaţă al imobilului, în funcţie de criteriile legale de la momentul evaluării.
2. Soluţia pronunţată în recurs:
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.M. şi P.I. împotriva sentinţei nr. 84/F-CONT din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 925/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 927/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
