ICCJ. Decizia nr. 927/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 927/2011
Dosar nr.91/54/2010
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul acţiunii:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ, reclamanta D.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii 10/2001 şi Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestora să emită şi să comunice Decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 1344/N/2001, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Dispoziţia nr. 12777 din 24 august 2006, emisă de Primarul mun. Craiova, a rămas definitivă şi a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu documentaţia ce a stat la baza emiterii acesteia, însă dosarul nu a fost soluţionat până la înregistrarea acţiunii.
Totodată, a susţinut că nesoluţionarea dosarului după trecerea unei perioade de 4 ani de la emiterea dispoziţiei este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acţiuni este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâţilor la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Prin întâmpinare, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât acordarea titlurilor de despăgubire este în competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare, a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 12777 din 24 august 2006, emisă de Primăria mun. Craiova, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată. Pe fond, a cerut respingerea acţiunii.
2. Hotărârea Curţii de apel:
Prin sentinţa nr. 109 din 8 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare privind excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 12777 din 24 august 2006 formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a respins acţiunea faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta D.F. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 şi Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei Decizia privind titlul de despăgubire aferent imobilului situat în Craiova conform dispoziţiei nr. 12777 din 24 august 2006 emisă de Primarul mun. Craiova, respingând cererea privind obligarea la daune cominatorii.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de apel:
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa cererii de sesizare a instanţei competente cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei nr. 12777 din 24 august 2006, invocată de către pârâtă, prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că obiectul excepţiei îl constituie un act de natură civilă, şi nu un act administrativ.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a constatat că atât întocmirea raportului de evaluare, cât şi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire sunt obligaţii în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, iar prin dispoziţia nr. 12777 din 24 august 2006, Primăria mun. Craiova a propus acordarea respectivelor măsuri, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 32009/CC.
Prima instanţă a constatat că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competenţă în materie, emiţând dispoziţia în data de 24 august 2006.
Pentru că între data depunerii cererii (notificării) şi data introducerii acţiunii au trecut aproximativ 8 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanţă a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecinţă, judecătorul fondului a apreciat că, în speţă, comportamentul pârâtei este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1, prin depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamantei şi încălcării obligaţiei statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora.
În privinţa cererii privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, a avut în vedere dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
4. Recursul declarat în cauză:
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, invocând prevederile art. 304 punctul 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greşit prima instanţă a respins cererea de sesizare a instanţei competente cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei nr. 12777 din 24 august 2006, emisă de Primăria mun. Craiova, susţinând că această dispoziţie este un act administrativ care poate fi atacat, indirect, pe cale de excepţie, la instanţa de contencios administrativ.
Totodată, a arătat că dispoziţia în litigiu a fost emisă de către Primăria mun. Craiova cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma celor care deţineau în coproprietate imobilul la momentul preluării abuzive, astfel că aceasta nu poate beneficia de cotele tuturor celor care erau coproprietari la acel moment, pentru că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil.
Sub aspectul obligării Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil consideră recurenta-pârâtă că, în mod netemeinic, instanţa de fond a statuat o astfel de obligaţie, neţinând cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamantei.
În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinţei atacate constau în faptul că prima instanţă a ignorat prevederile deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi nu a ţinut cont că urmare a problemelor constatate de autoritatea pârâtă în dosarul de despăgubire, acesta a fost retrimis entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în vederea completării cu înscrisuri şi reanalizării acestuia, astfel că nu poate fi obligată direct la emiterea deciziei, fără a se avea în vedere aspectele obiective şi procedura complexă privind dosarul de despăgubire.
Prin notele scrise depuse la dosar, pârâta a reiterat motivele invocate în recurs.
4. Apărarea intimatei-reclamante:
Prin concluzii scrise depuse la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că dispoziţia emisă în procedura regelementată de Legea nr. 10/2001 nu este un act administrativ. Pe fond, a susţinut că pârâta a încălcat termenul rezonabil de soluţionare a cererii sale, dosarul de despăgubiri fiind înregistrat în evidenţele pârâtei încă din anul 2007.
În privinţa criticilor recurentei-pârâte, cum că nu ar fi îndreptăţită la despăgubiri întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate în cauză, intimata-reclamantă a arătat că nu sunt întemeiate, pentru că analizarea actelor doveditoare ale cererii de restituire, ce însoţesc notificarea, este în competenţa entităţii notificate, în procedura care se finalizează prin emiterea dispoziţiei. Or, această entitate, îndeplinindu-şi obligaţia prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a răspunde notificării ce i-a fost adresată, se presupune că nu mai poate reveni asupra dispoziţiei date, întrucât legea specială nu-i dă această posibilitate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate:
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în mun. Craiova, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin dispoziţia nr. 12777 din 24 august 2006, emisă de Primarul mun. Craiova, prin care a fost soluţionată notificarea înregistrată sub nr. 1344/N/2001.
Motivul de recurs ce vizează soluţia cererii de sesizare a instanţei competente cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei nr. 12777 din 24 august 2006, emisă de Primarul mun. Craiova, nu poate fi reţinut.
Cu privire la excepţia de nelegalitate invocată, Înalta Curte reţine că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheierea motivată instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi suspendă cauza.
Din interpretarea textului de lege menţionat rezultă că excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 şi pe calea unei acţiuni directe.
Aşadar, nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, actele autorităţilor publice care privesc relaţia cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar şi actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Prin urmare, dispoziţia prin care entitatea deţinătoare soluţionează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestaţiei la secţia civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menţionat, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acţiune directă, nici prin intermediul excepţiei de nelegalitate.
Cu privire la celelalte motive de recurs formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că sunt nefondate, hotărârea primei instanţe fiind pusă la adăpost de orice critică.
Reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat sub nr. 32009/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Demersul recurentei-pârâte de a retrimite Primăriei mun. Craiova dosarul şi documentaţia ce a stat la baza soluţionării notificării reclamanţilor echivalează practic cu o dezînvestire a Comisiei de la soluţionarea dosarului de despăgubire, nelegală în condiţiile în care Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate.
Susţinerile recurentei-pârâte privind viciile dispoziţiei în litigiu şi solicitările adresate Primăriei mun. Craiova, exced atribuţiilor conferite acestei autorităţi, care, de altfel, nici nu sunt probate, întregul demers având astfel aparenţa unui act îndeplinit exclusiv pro causa.
Instanţa de control judiciar reţine că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Dispoziţiile art. 20 din Constituţia României şi normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Aşadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce priveşte respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis Decizia solicitată.
2. Soluţia pronunţată în recurs:
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 109 din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 926/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 928/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
