ICCJ. Decizia nr. 924/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 924/2011
Dosar nr. 106/44/2010
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul acţiunii:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, anularea ordinelor nr. 1039 din 13 octombrie 2009 prin care s-a dispus încetarea contractului de management încheiat cu autoritatea pârâtă şi nr. 1472 din 02 decembrie 2009 prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de director coordonator adjunct deţinută de acesta la Casa Judeţeană de Pensii Vrancea, încetarea contractului de muncă şi a celui de management, reintegrarea sa în funcţia avută anterior şi obligarea autorităţii pârâte la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit.
Reclamantul a arătat că ambele ordine emise de autoritatea pârâtă produc acelaşi efect, demiterea sa din funcţia publică de conducere şi au fost motivate de aducerea la îndeplinire a prevederilor OUG nr. 105/2009, precum şi de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate din teritoriu ale autorităţii pârâte.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că măsura dispusă nu corespunde în realitate necesităţii de reorganizare a unor servicii, în condiţiile în care competenţele funcţiei publice au rămas aceleaşi.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii.
2. Hotărârea primei instanţe:
Prin sentinţa nr. 82 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată, a dispus anularea ordinelor nr. 1039 din 13 octombrie 2009 şi nr. 1472 din 02 decembrie 2009 emise de autoritatea pârâtă şi reintegrarea reclamantului în funcţia şi atribuţiile specifice din care a fost demis.
Prin aceeaşi sentinţă, a obligat pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale de care a fost lipsit, cu începere de la data demiterii şi până la reintegrarea efectivă.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe:
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Ordinele atacate au fost emise în baza OUG nr. 105/2009, privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.
Acest act normativ a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, care a constatat că prin OUG nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Curtea Constituţională a reţinut că OUG nr. 37/2009, deşi abrogată şi declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost preluată integral în textul OUG nr. 105/2009 care, de asemenea, afectează grav activitatea tuturor instituţiilor publice ale statului vizate de acest act normativ, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului”.
Astfel, prima instanţă a reţinut că măsura dispusă împotriva reclamantului prin ordinele atacate, emise exclusiv în baza OUG nr. 105/2009, este una lipsită de temei legal atâta vreme cât respectiva ordonanţă a fost declarată neconstituţională.
Judecătorul fondului a mai reţinut că instanţa constituţională a stabilit şi faptul că, prin dispoziţiile lor, cele două ordonanţe au exprimat o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ teritoriale, mai precis la nivelul judeţelor, şi pun în discuţie însuşi regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice.
4. Recursul exercitat de pârâtă:
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a reiterat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată invocată şi motivată prin întâmpinare, arătând că asupra acesteia prima instanţă nu s-a pronunţat; a criticat sentinţa atacată întrucât nu se indică motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate şi cuprinde motive contradictorii în sensul că, în opinia primei instanţe, constatarea neconstituţionalităţii OUG nr. 105/2009 atrage nulitatea ordinelor contestate şi are ca efect repunerea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii acestor ordine.
Or, constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe produce efecte numai pentru viitor, nu retroactiv, şi nu justifică anularea ordinelor în litigiu.
De asemenea, a arătat că în mod eronat prima instanţă a obligat autoritatea pârâtă la despăgubiri constând în drepturi salariale, întrucât reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, beneficiind de concediu medical din luna noiembrie 2009 până în luna aprilie 2010.
În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că ordinele atacate sunt legale, fiind emise în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 105/2009, în vigoare la acea dată, că OUG nr. 37/2009, care a constituit temeiul legal al ordinului de numire a reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută şi încheierii contractului de management, a fost abrogată, astfel încât erau aplicabile prevederile OUG nr. 105/2009.
În concluzie, recurenta-pârâtă a arătat că acţiunea este lipsită de interes şi, pe fond, este neîntemeiată. A arătat astfel că, funcţia deţinută de către reclamant începând cu 28 februarie 2010 nu mai există, reintegrarea reclamantului ca efect al anulării ordinelor atacate este lipsită de temei legal, iar ordinele atacate au fost emise ca efect al aplicării OUG nr. 105/2009, or, prin emiterea lor s-a urmărit tocmai respectarea actului normativ menţionat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate:
Intimatul-reclamant a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct la Casa Judeţeană de Pensii Vrancea, prin Ordinul nr. 1315 din 26 mai 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în baza OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Prin ordinul nr. 1039 din 13 octombrie 2009, autoritatea pârâtă a dispus încetarea contractului de management începând cu data de 14 octombrie 2009, în temeiul OUG nr. 105/2009, iar prin ordinul nr. 1472 din 2 decembrie 2009 funcţia publică de conducere de director coordonator adjunct deţinută de reclamant la Casa Judeţeană de Pensii Vrancea a fost desfiinţată, în temeiul aceluiaşi act normativ.
În ceea ce priveşte excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că nu poate fi primită, având în vedere că ne aflăm în prezenţa unui litigiu de contencios administrativ, în care devin incidente prevederile Codului muncii aplicabil ca drept comun în materie, în baza art. 295 alin. (2) din acest act normativ. În plus, cauzele salariaţilor sunt scutite de plata taxei de timbru, în baza art. 15 din Legea nr. 146/1997.
Referitor la criticile formulate pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar reţine că prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile OUG nr. 105/2009.
În considerentele deciziei sus-menţionate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic a directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
Funcţia publică ocupată de intimatul-reclamant a fost înfiinţată prin OUG nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept consecinţă încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
În Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituţională a reţinut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale care i-au fost aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. 3, art. 5, art. 8 şi Anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009.
Ca urmare a acestor modificări legislative, funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Casei Judeţene de Pensii Vrancea s-a desfiinţat, astfel că în mod greşit prima instanţă a considerat că intimatul-reclamant mai poate fi reintegrat, într-o funcţie a cărei existenţă a fost afectată de neconformitatea actului normativ prin care a fost înfiinţată.
Aşadar, dat fiind faptul că situaţia de neconstituţionalitate ivită ca urmare a deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, Înalta Curte constată că, atât ordinul de numire nr. 1315 din 26 mai 2009, cât şi contractul de management încheiat între părţi la aceeaşi dată, în baza OUG nr. 37/2009, nu-şi mai pot menţine valabilitatea, fiind emise/încheiate în conformitate cu un act normativ declarat neconstituţional.
Este de necontestat că neconformitatea actului normativ aplicat de recurenta-pârâtă, respectiv OUG nr. 105/2009, a afectat legalitatea actelor administrative de eliberare din funcţie a intimatului-reclamant, însă acest lucru nu poate justifica hotărârea primei instanţe în sensul reintegrării intimatului-reclamant în funcţia de director coordonator adjunct în condiţiile în care actul administrativ de numire, respectiv ordinul nr. 1315 din 26 mai 2009, nu mai producea efecte juridice după momentul constatării neconstituţionalităţii actului normativ în executarea căruia a fost emis.
Altfel spus, nu există temei juridic în vederea reintegrării intimatului-reclamant în funcţia deţinută anterior, iar neacordarea drepturilor salariale aferente apare ca firească.
2. Soluţia pronunţată în recurs:
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinţei nr. 82 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul A.C. ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 922/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 925/2011. Contencios → |
|---|
