ICCJ. Decizia nr. 928/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 928/2011
Dosar nr. 958/54/2010
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul acţiunii:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia să emită şi să comunice Decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 487/N/2001, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziţia nr. 4509 din 08 februarie 2005 emisă de Primarul mun. Craiova s-a propus să i se acorde despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, această dispoziţie a rămas definitivă, fiind înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu documentaţia ce a stat la baza emiterii acesteia, însă dosarul nu a fost soluţionat până la înregistrarea acţiunii.
Totodată, a susţinut că nesoluţionarea dosarului după trecerea unei perioade de 5 ani de la emiterea dispoziţiei este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acţiuni este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâtei la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
2. Hotărârea primei instanţe:
Prin sentinţa nr. 229 din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată, obligând pârâta la emiterea titlului de despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe:
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, iar prin dispoziţia nr. 4509 din 08 februarie 2005, Primăria mun. Craiova a propus acordarea respectivelor măsuri, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 12401/CC.
Prima instanţă a constatat că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului lui sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competenţa în materie, emiţând dispoziţia în data de 08 februarie 2005.
Pentru că între data depunerii cererii (notificării) şi data introducerii acţiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanţă a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecinţă, judecătorul fondului a apreciat că, în speţă, comportamentul pârâtei este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1, prin depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamantului şi încălcării obligaţiei statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora.
4. Recursul exercitat în cauză:
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în privinţa obligării la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că a fost obligată în mod greşit la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, întrucât, în speţă, a fost parcursă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că în şedinţa din 23 martie 2010 autoritatea pârâtă a emis Decizia nr. 8026 conţinând titlul de despăgubire în sumă de 294.109,46 RON, în favoarea reclamantului.
Totodată, recurenta-pârâtă a arătat că este o entitate fără personalitate juridică, funcţionând în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi art. 13 alin. (5) din HG nr. 34/2009, astfel că, neavând buget propriu, nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată.
În subsidiar, recurenta-pârâtă a susţinut că respectivul cuantum al cheltuielilor de judecată la care a fost obligată este excesiv, având în vedere că pentru soluţionarea cauzei a fost necesar un singur termen de judecată, dar şi faptul că obligaţia instituită în sarcina sa prin sentinţa recurată a fost executată, impunându-se astfel micşorarea lui în condiţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâta a reiterat criticile din recurs.
5. Apărarea intimatului-reclamant:
Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta-pârâtă nu a depus la dosar pe parcursul procesului vreo dovadă din care să rezulte că şi-a exercitat în mod corect atribuţiile cu care a fost învestită şi, în pofida demersurilor sale, nici până la această dată nu i-au fost achitate despăgubirile, conform legii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante:
Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii decizei privind titul de despăgubire în cadrul procedurii de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în Craiova.
Criticile sentinţei atacate se rezumă practic la apărări în sensul că, în speţă, a fost urmată procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fiind emisă Decizia prevăzută de acest act normativ.
Prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, au fost corect aplicate de prima instanţă care, admiţând acţiunea, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, culpa sa procesuală constând în nederularea procedurii înăuntrul unui termen rezonabil.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 din acelaşi cod, „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
Din actele dosarului se constată că pârâta nu a formulat apărări la instanţa de fond, aceasta a susţinut în recurs că în mod greşit a fost obligată la cheltuieli de judecată întrucât şi-a executat obligaţia dispusă prin sentinţa recurată, intimatul-reclamant confirmând, prin concluziile scrise, faptul că s-a emis Decizia solicitată, însă a precizat că a primit acest act în luna mai 2010, în condiţiile în care sentinţa atacată s-a pronunţat în aprilie 2010.
În speţă, reiese că recurenta-pârâtă a emis Decizia de despăgubiri, care nu a fost ataşată la dosar, dar existenţa acesteia a fost confirmată de intimatul-reclamant, însă acest act a fost emis după trecerea unui termen de cinci ani de la emiterea dispoziţiei, prin care s-a recunoscut dreptul reclamantului la măsuri reparatorii, şi primirii dosarului aferent acestei dispoziţii, rezultând astfel cu evidenţă că recurenta se află în culpă procesuală.
Nici ignorarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi reproşată instanţei de fond, pentru că onorariul de avocat care compune cheltuielile de judecată acordate reclamantului nu poate fi socotit disproporţionat de mare faţă de complexitatea pricinii şi a demersurilor efectuate pentru recunoaşterea dreptului subiectiv al părţii.
Deşi nu are personalitate juridică, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor stă în proces în virtutea capacităţii sale administrative, constând în aptitudinea de a emite operaţiuni şi acte administrative în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi, în plus, reprezintă Statul Român în litigiile în această materie, fiind în mod corect obligată să suporte cheltuielile de judecată.
2. Soluţia pronunţată în recurs:
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 229 din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 927/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 929/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
