ICCJ. Decizia nr. 103/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 103/2012
Dosar nr. 12574/2/2010
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 422 din 24 ianuarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de interes, invocată de către pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamanţii A.I. şi C.R., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi, în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a dispus suspendarea executării H.G. nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M. Of. nr. 527 din 28 iulie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că aspectele de nelegalitate ale H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, invocată de reclamanţi, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii acestui act.
H.G. nr. 735/2010 cuprinde dispoziţii care exced celor prevăzute de Legea nr. 119/2010, deoarece reglementează cu caracter imperativ obligaţia depunerii unei cereri de recalculare a pensiei, precum şi a unor documente doveditoare privind veniturile realizate, pe care trebuie să le solicite prin centrele militare sau prin unităţile militare din care au făcut parte, stabilind un termen de acordare a drepturilor de pensii recalculate în raport de îndeplinirea acestei obligaţii.
Instanţa de fond constatat că deşi Legea nr. 119/2010 nu face nici o referire la pensiile stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin art. 11 din H.G. nr. 735/2010 se dispune şi recalcularea acestora, aceste aspecte fiind de natură să inducă o îndoială serioasă asupra legalităţii actul administrativ şi să argumenteze existenţa „cazului bine justificat”.
Cazul bine justificat derivă şi din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii actului administrativ, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Instanţa de fond a reţinut că, în speţă, existenţa unui prejudiciu material şi viitor decurge din însăşi prevederile H.G. nr. 735/2010, care formează obiectul cererii de suspendare, în condiţiile în care reglementează, cu caracter imperativ, determinarea cuantumului pensiei recalculate în raport de stagiile de cotizare şi punctajele medii anuale pe baza veniturilor realizate lunar de beneficiari, conform documentelor doveditoare depuse în termenul pentru recalculare prevăzut de lege, în caz contrar, urmând a se proceda discriminatoriu la determinarea punctajului mediu anual prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, ca un fel de sancţiune care intervine în cazul nedepunerii în termen a documentelor doveditoare.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece recalcularea pensiilor intimaţilor se face prin efectul Legii nr. 119/2010 şi este obligatorie în toate cazurile prevăzute la art. 1 din acest act normativ, iar nu facultativă şi lăsată la latitudinea beneficiarilor, astfel cum a reţinut prima instanţă, care a apreciat că H.G. nr. 735/2010 le-ar impune acestora să solicite această recalculare, prin adăugare la lege.
Recurentul consideră că în mod eronat prima instanţă a reţinut că suntem în prezenţa unui caz bine justificat, că este eronat şi argumentul reţinut de prima instanţă, care se bazează pe caracterul iminent al pagubei rezultat din art. 1 al H.G. nr. 735/2010, prin aplicarea căruia pensiile recalculate vor intra în plată începând cu ianuarie 2011.
Recurentul mai apreciază că în condiţiile în care chiar instanţa a reţinut că plata pensiei recalculată se va face doar începând cu luna ianuarie 2011, prejudiciul iminent invocat de reclamanţi şi reţinut ca atare de instanţa de fond nu este actual.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
H.G. nr. 735 din 2 iulie 2010 (pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor) a fost abrogată prin art. 10 al O.U.G. nr. 1/2011, intrată în vigoare la data de 31 ianuarie 2011.
Cum actul administrativ a cărui suspendare se solicită a fost abrogat, efectele suspendării de executare dispuse de prima instanţă nu mai subzistă la acest moment.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul nu mai are interes în soluţionarea căii de atac a recursului, în raport cu cele prezentate, deoarece activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui folos practic urmărit.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi în momentul întocmirii altor acte procedurale.
Interesul reprezintă folosul practic material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce promovează acţiunea, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 422 din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1016/2012. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1057/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
