ICCJ. Decizia nr. 1057/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1057/2012
Dosar nr. 118/42/2011
Şedinţa publică de la 28 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 111 din 29 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Ş.M.E., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Buzău, prin care solicită anularea Deciziei nr. 950 din 10 - 11 decembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Decizia nr. 90 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Baroului Buzău şi obligarea pârâţilor să emită o nouă decizie privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, se face cu aprecierea exclusivă a Consiliului baroului, nefiind o obligaţie a acestuia de a o aproba în mod automat, deoarece reclamanta nu are un drept în acest sens, ci numai o vocaţie, dreptul fiind acela de a se prezenta cu cerere în faţa Consiliului.
Prin Decizia Consiliului Baroului Buzău se reţine, în raport cu prevederile art. 19 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, ale art. 281 din Statutul profesiei de avocat, precum şi cu Hotărârea nr. 295 din 15 decembrie 2007 a Consiliului U.N.B.R., că solicitantul nu a făcut dovada susţinerii examenului de definitivare în profesia de consilier juridic la 3 materii compatibile cu examenul de definitivare în profesia de avocat, astfel încât Consiliul nu a putut aprecia în mod regulamentar asupra nivelului de pregătire profesională a reclamantei.
Din interpretarea art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, doar promovarea examenului dă naştere dreptului de primire în profesia de avocat, în timp ce în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), "legea nu stabileşte un drept", ci doar posibilitatea de a fi primit în profesie fără a mai fi supus examinării, urmând însă ca organele de conducere ale profesiei să decidă în mod individual asupra acordării scutirii de examen, având în vedere competenţa profesională.
Este evident că scutirea de examen se acordă în considerarea existenţei unui asemenea nivel al cunoştinţelor teoretice şi practice, încât examenul ar deveni inutil, oricum acest aspect este atributul exclusiv şi suveran al Consiliului baroului şi nu o obligaţie a acestuia pentru orice solicitant care îndeplineşte nişte condiţii de vechime şi de natură profesională.
Simpla dovada a activităţii neîntrerupte de 10 ani şi a unei definitivări în profesie prin efectul legii nu determină certitudinea unui asemenea nivel de cunoştinţe teoretice şi practice care să conducă la inutilitatea examenului.
Este adevărat că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la momentul formulării cererii reclamantei, foloseşte termenul de "poate", deci o posibilitate pentru Consiliul baroului, dar în cauză decizia pronunţată de Consiliul U.N.B.R. la contestaţia reclamantei este justă şi legală, nu este un abuz sau o apreciere discreţionară ce ar leza drepturile şi interesele reclamantei.
Se apreciază că reclamantei nu i s-a încălcat niciun drept sau interes legitim, nu s-a constatat existenţa unui refuz nejustificat, în mod discreţionar sau prin exces de putere din partea Consiliului U.N.B.R., în acest sens fiind şi practica majoritară a Curţii de Apel Ploieşti cât şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că instanţa de fond nu a lămurit situaţia de fapt, ignorând dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. cât şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului privind dreptul la un proces echitabil.
Consideră recurenta că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în sensul că soluţia instanţei de fond nu este motivată în drept iar motivarea în fapt constă doar în reproducerea motivelor invocate în deciziile atacate, şi fără a se pronunţa asupra unor dovezi hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei.
Susţine recurenta că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea sa, deşi din probele administrate rezultă că recurenta-reclamantă îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, pentru a fi primită în profesie cu scutire de examen.
Intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Buzău a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond susţinând în esenţă că recurenta-reclamantă nu îndeplinea condiţiile legale pentru primirea în profesie fără examen iar pe de altă parte, chiar şi în cazul îndeplinirii acestor condiţii, primirea în profesia de avocat fără examen, nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, organele de conducere având abilitatea de a decide în mod individual, în funcţie de competenţa profesională a petentului.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Recurenta-reclamantă Ş.M.E. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul intimaţilor-pârâţi Baroul Buzău şi Uniunea Naţională a Barourilor din România de a o primi în profesia de avocat cu scutire de examen, exprimat prin Decizia nr. 90 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Baroului Buzău de respingere a cererii, confirmată prin Decizia nr. 950 din 10 - 11 decembrie 2010 a Consiliului UNBR de respingere a contestaţiei administrative.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 poate fi primit în profesie cu scutire de examen, la cerere, titularul diplomei de doctor în drept, precum şi cel care anterior a fost cel puţin 10 ani procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Din perspectiva acestor prevederi legale cât şi în raport cu actele dosarului, instanţa de control judiciar constată că motivele invocate de intimaţii-pârâţi pe care îşi întemeiază refuzul, nu pot fi reţinute.
Astfel cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, recurenta-reclamantă îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv a desfăşurat activitate în funcţia de consilier juridic cel puţin 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare.
Perioada în care recurenta-reclamantă a îndeplinit neîntrerupt funcţia de consilier juridic respectiv 1 februarie 1999 - 5 mai 2010 (data depunerii cererii la Baroul Buzău) rezultă din înscrisurile menţionate în carnetul de muncă al acesteia - vechimea neîntreruptă fiind de 11 ani, 3 luni şi 15 zile.
Totodată, din probatoriul administrat în cauză, respectiv convenţiile civile de prestări servicii şi contract individual de muncă cu timp parţial, recurenta-reclamantă a făcut dovada că a prestat activitate juridică şi în perioada 2 iunie 2003 - 1 aprilie 2006 în care a desfăşurat activitate la biroul senatorial din circumscripţia electorală nr. 10 Buzău, astfel că nu se poate reţine existenţa unei perioade în care aceasta nu a profesat.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv invocat în Decizia nr. 90 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Baroului Buzău, cât şi în Decizia nr. 950 din 10 - 11 decembrie 2010 a UNBR respectiv faptul că recurenta-reclamantă nu ar fi făcut dovada promovării examenului de definitivat, se constată că nici acesta nu poate fi reţinut, întrucât recurenta-reclamantă a făcut această dovadă cu adeverinţa eliberată de Colegiul Consilierilor Juridic Buzău, fiind înscrisă în Tabloul Consilierilor Juridici Definitivi sub nr. 10-0098 din 20 mai 2004, cât şi prin adeverinţa 100 din 27 ianuarie 2011.
Instanţa de control judiciar constată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu este necesar să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi că în cauză nu s-a constatat o încălcare a unui drept al reclamantei şi nici existenţa unui refuz nejustificat sau discreţionar din partea intimaţilor în ceea ce priveşte cererea reclamantei de primire în profesia de avocat fără examen, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţinerile intimaţilor însuşite şi de către instanţa de fond prin sentinţa atacată potrivit cărora prevederile legale mai sus menţionate creează doar posibilitatea şi nu obligaţia primirii în profesia de avocat cu scutire de examen sunt nefondate.
Contrar celor reţinute prin sentinţa instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că sintagma utilizată de legiuitor "poate fi primit în profesie cu scutire de examen", nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie. Întrucât recurenta-reclamantă îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b) a art. 16 din lege, respectiv a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, aceasta are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de intimaţi, în organizarea profesiei de avocat.
În acest context, refuzul intimaţilor de a o primi în profesie fără examen pe motiv că nu ar îndeplini condiţiile legale, deşi acestea sunt îndeplinite, astfel cum s-a dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apare ca nejustificat iar cererea de anulare a hotărârilor emise de pârâţi se impune a fi admisă.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va admite recursul declarat în cauză şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va admite acţiunea reclamantei şi în consecinţă va anula Decizia nr. 950 din 10 - 11 decembrie 2010 emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Decizia nr. 92 din 23 septembrie 2010 emisă de Baroul Buzău, obligând totodată pârâţii să emită o decizie prin care să aprobe primirea reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Ş.M.E. împotriva Sentinţei nr. 111 din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantei.
Anulează Decizia nr. 950 din 10 - 11 decembrie 2010 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Decizia nr. 90 din 23 septembrie 2010 emisă de Baroul Buzău.
Obligă pârâţii să emită o decizie de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 103/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 1087/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
