ICCJ. Decizia nr. 1095/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1095/2012
Dosar nr. 164/54/2011
Şedinţa publică de la 1 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 18 ianuarie 2011, reclamanta M.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor - C.C.S.D. solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei să emită şi să comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 1632/N/2001, situat în Craiova, str. I.P., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin dispoziţia nr. D1. din 16 decembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1632/N/2001, situat în Craiova, str. I.P.
S-a arătat că dispoziţia nr. D1. a rămas definitivă şi a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul nefiind soluţionat până la această dată. Dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. A2..
Reclamanta a mai arătat că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul şi constatând că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea, de către C.C.S.D., a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
A susţinut reclamanta că nesoluţionarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 5 ani de la emiterea dispoziţia nr. D2. din 16 decembrie 2005 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acţiuni este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâţilor la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 1095/2005 modificată şi completată prin H.G. nr. 128/2008.
La solicitarea instanţei, privind transmiterea copiei dosarului de despăgubiri privind pe reclamantă, nr. A2.m pârâta C.C.S.D., la data de 14 martie 2011 a transmis prin fax adresa nr. A1. din 11 martie 2011 prin care aduce la cunoştinţă instanţei faptul că dosarul solicitat, ulterior analizării a fost returnat Primăriei Municipiului Craiova prin adresa nr. A2. din 11 martie 2011 în vederea reanalizării şi completării acesteia cu înscrisurile care să justifice soluţia adoptată de către Primăria Municipiului Craiova.
La adresa transmisă prin fax pârâta C.C.S.D. a înaintat şi întâmpinare prin care a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţia nr. D2. din 16 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 198 din 11 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, excepţia de nelegalitate, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor - C.C.S.D. şi a obligat pârâta să emită decizia privind titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A respins petitul având ca obiect daune cominatorii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- asupra sesizării instanţei competente cu excepţia de nelegalitate a dispoziţia nr. D2. din 16 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova s-a constatat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.”
Ca urmare, excepţia de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalităţii unui act administrativ.
- În acest context, a apreciat instanţa de fond că, în speţă, dispoziţia primarului municipiului Craiova a cărei legalitate se solicită a se analiza pe calea incidentală reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu constituie un act administrativ ci un act de natură civilă emis în condiţiile Legii nr. 10/2001, deoarece prin emiterea dispoziţiei a cărei nelegalitate se solicită a fi analizată pe cale incidentală în cadrul prezentului litigiu primăria nu acţionează ca autoritate publică ci în calitatea sa de deţinător sau entitate învestită potrivit Legii nr. 10/2001 cu soluţionarea notificării persoanei care se pretinde îndreptăţită a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de această lege, subiect de drept civil ce prin emiterea dispoziţiei în condiţiile Legii nr. 10/2001 participă la raporturi juridice de drept civil.
În acest sens, a reţinut prima instanţă şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cărora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Craiova a reţinut că acţiunea formulată de reclamantă, este întemeiată însă numai în parte, respectiv în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire cu privire la imobilul preluat abuziv ce a aparţinut reclamantei.
În acest sens, a reţinut prima instanţă că prin dispoziţia nr. D1. din 16 decembrie 2005, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri către M.I., pentru imobilul notificat sub nr. 1632/N/2001, imposibil de restituit în natură (conform procesului verbal privind starea de fapt a imobilului solicitat), situat în Craiova, str. I.P.
S-a constatat că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunţându-se la 16 decembrie 2005.
Ulterior dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor la care se stabilire îndreptăţirea reclamantei şi mamei acesteia a fost transmis către C.C.S.D. pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispoziţiilor titlului VII din Legea nr. 554/2004, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală.
Ca urmare, s-a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca, în mod evident dreptul la un proces rezonabil.
În consecinţă, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparţinut reclamantului.
A mai reţinut prima instanţă că împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.
A apreciat prima instanţă că, în speţa de faţă prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie cât şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, motiv pentru care s-a reţinut că absenţa totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, instanţa de fond a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
În acest context, adresa nr. A2. din 11 martie 2011, ulterioară promovării prezentei acţiuni s-a considerat a fi întocmită pro causa, nefiind de natură să justifice neemiterea deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil.
S-a respins cererea de obligare la daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
S-a apreciat ca neîntemeiat şi capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ce stabilesc legal termenul în care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act administrativ trebuie să aducă la îndeplinire această obligaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 punctul 9 şi ale art. 3041 din C. proc. civ.
Primul motiv de recurs se referă la soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate, pe care recurenta o apreciază ca fiind dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Arată recurenta-pârâtă că dispoziţia nr. D1. din 16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Craiova este, în mod evident, un act administrativ individual, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, care poate fi atacat, indirect, pe cale de excepţie la instanţa de contencios administrativ. Opinia instanţei de fond, în sensul că este un act de natură civilă, emis în temeiul Legii nr. 10/2001, este greşită, dispoziţia Primarului întrunind toate elementele unui act administrativ unilateral.
Solicită recurenta admiterea excepţiei de nelegalitate şi constatarea nelegalităţii dispoziţia nr. D2. din 16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Craiova.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta-pârâtă aduce sentinţei atacate următoarele critici:
- instanţa de fond în mod greşit a reţinut că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei, deoarece procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind şi etapa evaluării, etapă condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.
- mai precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entităţi, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligaţii într-un termen de 30 de zile.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, Str., I.P., pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin dispoziţia nr. D1./2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, în contextul împrejurărilor de fapt şi de drept expuse în cererea de chemare în judecată şi reţinute ca atare prin sentinţa recurată.
În ceea ce priveşte criticile din recurs referitoare la greşita respingere de către instanţa fondului a excepţiei de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la dispoziţia nr. D1. din 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, instanţa de control judiciar constată că soluţia Curţii de apel este legală şi temeinică şi în acord cu jurisprudenţa constantă şi unitară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că dispoziţia emisă de primărie în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat şi care nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ (a se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756 din 11 decembrie 2009, publicate în „Excepţia de nelegalitate. Jurisprudenţa, secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - 2009”, Ed. H., Bucureşti, 2011).
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluţiei pronunţate de prima instanţă, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia.
Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreţionar, manifestând pasivitate şi aducând astfel atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar dispoziţia Primarului Municipiului Craiova datează din 14 februarie 2008 şi nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire.
În mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat recurentul-pârât să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.
Criticile care vizează această soluţie sunt nefondate întrucât Secretariatul C.C.S.D., potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menţionate anterior are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat.
Soluţia instanţei de fond se impune şi pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2009), este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei, C.C.S.D., îi revin fără putinţă de tăgadă obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Prin urmare, sentinţa recurată este legală, atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu pot fi reţinute criticile aduse în temeiul art. 3041 din C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.S.D., împotriva sentinţei nr. 198 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1093/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1133/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
